Sper

sper că zâmbești,
acolo unde ai ajuns, departe...
sper că m-ai uitat de atâtea ori,
ca o amintire veche
pe care o lustruiești din când în când,
fără lumini prin preajmă...
sper că nu ți-ai pierdut inima verde
ce-ți atârna la încheietură.
sper că ai mai găsit din tine,
și că ai mai pierdut din mine.
sper că nu vei găsi rândurile șterse din acest poem
și sper...
încă sper.

Titlul perfect pentru un poem imperfect

Nu poți scrie poemul perfect,
Nici cântecul absolut.
Asta ar însemna să găsești sentimentul perfect...
Noi, oamenii, visăm mult,
Mai ales femeile,
Dar așa stau lucrurile :
În trup, în gând, în sentiment,
Nu am atins niciodată perfecțiunea...
Of, Doamne Dumnezeule!

Clișeul #13

Un ochi îl țin deschis pentru zi,
Celălalt îl țin închis pentru noapte.
O ureche vă ascultă pe voi,
Cealaltă ascultă muzica din jur.
Jumătate din mintea mea creează,
Cealaltă jumătate e cu rădăcinile în pământ.
O nară mă ține în viață ,
Cealaltă, mai mică, caută parfumul ei...
Aș putea continua așa,
De mi-aş împărți în două toată existența,
Dar când mă gândeam la inima mea...
În două nu văd cum aș putea-o separa.
Se pare că poți rămâne în cel mult o cameră,
Suspin dintre bătăi,
Căci de restul chiar am nevoie
Pentru a mai prinde încă un mâine...

Clișeul #12

întoarcerile neașteptate din drum
ne-au adus mai aproape,
atunci când tu nu mă cunoșteai
și nici eu nu te cunoșteam.
cred că te-am visat, cândva,
încă din pântecele mamei mele,
îți știam chipul,
și acum ne naștem încă o dată
când ne revedem
după toate aceste zile...

Prostul

Sunt cel mai prost om din lume!
Studii recente au confirmat:
Datorită creșterii necontrolate
A procentajului de regrete din aerul expirat,
Mă îndrept vertiginos spre un nou record negativ...

Stau cu capul între palme
Și alunec pe toboganul nociv
Al imaginației ingrijorate
De propria bunăstare și un viitor fictiv...
Vai de capul meu!

Ultima reverență

Privesc înfiorat
Mâna de la care mi-au amputat
Colțul din suflet
La care încă nu aș fi renunțat...
Din palma vieții
Au șters într-o singură seara,
Suflarea celor cu inimi vii
Care știau să asculte, să simtă, să doară...
Asemenea actorilor
Care părăsesc scena când sfârșitul nu e clar
Așa s-au înălțat și sufletele lor:
Au plecat fără reverențele de la final...

Omul din ploaie

Sunt un strop de ploaie
Ce cade pe un zid...
Acest zid de care ne lovim cu toții
În viața noastră
Este viața însăși,
Așa că, încet,
Din picătura mea de viață,
Încep să pierd
Mici părți din mine:
Pielea mea umedă,
Corpul fără formă,
Tot ce obișnuia cândva să-mi definească chipul...
Pierd puțin câte puțin
În plonjarea mea către pământul
Care sper că mă va trimite înapoi în raiul meu...

Rainman

I am a raindrop
Falling on a wall...
This wall that we all hit
In this life,
It's life itself.
Slowly,
From my little drop of life,
I started to leave behind
Small parts of me:
My watery skin,
My shapeless body,
And all that used to define me...
I lose them, as I fall,
Searching for the earth
That will send me back to my heavens.

Ghemotoace de fum

Spune.mi cum să fiu azi,
Puțin mai mult decât am fost.
Printre degete iar îmi cazi
Ca hârtia fără rost...

Pierdut prin nevazute galaxii
Tot alerg prin orașul spirală
Spune-mi suflete, mai știi
Ce-mi umplea privirea goală?

Clișeul #11

eu spun mereu că nu știu ce este iubirea...
dar simt mereu cum mă ții ceva mai strâns înainte să plec,
aud tremuratul din vocea ta după o zi în care nu ți-am vorbit,
văd ochii tăi umezi după primul sărut al dimineții...

seara, mă gândesc... tu ești convinsă că știi ce este iubirea.
de fiecare dată când îmi arăți că nu te înșeli de judecata ta
rămân uimit de iubirea care se presupune că este a mea
și o caut în fiecare zi ce-a trecut, picând tot mai mult în abisul gândurilor mele...

Nu mă rupe din grădina ta...

Sunt floare de om,
Floarea irisului,
Floare de colț,
Floarea soarelui...
Înfloresc în gând,
Privesc tăcând,
Rănile-n culori îmi pier
Când mă ascund sub cer.
Eu port rouă și port vânt,
Adun câte o zi nouă
Și pământ...

Miroase-mă, noapte,
Păstrează-mă, carte,
Purtați-mă, plete,
Dăruiți-mă, păcate...

Don't forget us!

I wouldn't have turned the sky upside-down
And I wouldn't have dug us out of forgetfulness
But the father still loves and doesn't forgive
And the mother still tends the wounds and carries on her shoulders
A son, a daughter,
Halved, a sculpted scar...

After all this time, after all this healing,
In the corner, my soul keeps weeping,
Hidden behind these hands
Tired of praying,
Desperate for a miracle.

We try to heal our wounds
But we won't sleep
Until we will see the days
When justice will be made!

Those flames will always burn in our minds,
Just like how their memory
Burns so alive in each verse...

I've been there that night
And i can't say it without hurting:

Don't forget us!