In casa fara oglinzi

În casa fără oglinzi m-am născut,
astfel am putut să adorm fără să mă fi văzut,
fără să mă conturez în neînţelese umbre,
treaz doar în vis, străin de realităţi sumbre.

În casa fără oglinzi am ascultat în amuţire
cum varul prinde glas, înecat şi subţire,
am văzut cum printre cărămizi se strecura
şoaptă de lumină grea, scursă pe sub podea.

În casa fără oglinzi continui să trăiesc,
blestemat, fără vreo şansă să mă privesc,
dar am tot sperat că-ntr-o bună zi
lângă reflecţia mea tu o să fii...

Tot

Te strecori pe sub piele şi nu laşi prizonieri.
Sfâşii sori care au ars zilele şi-au luminat noptea
pe spatele meu, crestături ale luptei de ieri.
Amară-i plăcerea când începi a mă devora!


Totuşi nu e destul! ... mai ai mult de consumat...
Înghite-mi şi golurile, vidul, întunericul !
Aruncă-mă afară din inima peste care m-am încoronat,
să rămân nomad, doar eu şi gândul...

Dar tu înca nu te-ai săturat ... vrei tot.

N-ai fi tu

N-ai fi tu ... fără colții tăi albi,
fără ochii scăldați în mare.
N-ai fi tu ... fără liniile tale subțiri,
cu umbre timide și anemice.
N-ai fi tu ... fără vocea care-ți cade de pe buze
și se întinde spre urechea mea.
N-ai fi tu ... fără mine, fără tot ce am creat,
fără trecut, fără prezent și fără ce-ar mai fi urmat.

Oh ... de n-ai mai fi tu încă o zi,

nici eu n-aș mai fi ! 

Doar eu

Eu sunt,
în cuvânt, în al tău gând,
dar tu nu ești ...
în cuvânt, în 'te iubesc',
... dar eu sunt.

Tu nu vezi,
în fum, în al tău orizont,
dar eu văd,
în al tău fum, în al tău trup,
și aleg să rămân.

Hei, tu

Hei, tu!
Îți recunosc glasul,
din deșert, prin vântul șuierător.

Hei, tu!
Îți recunosc pasul,
dintr-o mare de oameni pustii.

Hei, tu!
Îți recunosc părul,
dintre raze-n culori de frunze tomnatice.

Hei, tu!
Îți recunosc unduirea trupului,
prin camașa larga ce-ți mângâie pielea.

Hei, tu !
Îți recunosc ochii timizi,
prin genele străine de sărutări.

Hei, tu !
Îți recunosc chipul,
printre palmele în spatele cărora îl ascunzi.

Hei, tu !
... mă mai recunoști ?

Vreau

Vreau să respir din nou!
Pe sub apă, pe sub soare,
printre firele de iarbă,
din nou, la pieptul tău.

Oh, vreau să văd iar
chipul tău prin întuneric
și cum mările le-ai cuprins,
și pe mine, în irisul crepuscular.

Vreau să te simt din nou,
cu spiritul să te cuprind.
Da, te vreau acum
căci deja îmi este dor !

Pasari

Caut nebun în adâncrile cuvintelor
ca să-ți scriu pe-o foaie
dar lovesc cu picături de ploaie
din văzduhul ochilor.

---

Prin porumbei înorați de seară,
încleștată-n gheare am trimis,
departe, -nspre soare stins,
scrisoarea mea, comoară.

Dar nu te-au găsit pe terasă
în balansoarul tău verde,
și ne-mi venind a crede,
i-am trimis înapoi spre casă.

---

Am mai trecut o ultima dată
pe lângă casa ta de ceară,
stingher pe-a vântului scară,
te-am găsit așteptându-mă la poartă.

Oare?

Oare am făcut-o vreodată fericită?
Nu doar să-și vadă fericirea ca-n oglindă,
în ochii mei, ci să fie rodul iubirii mele?

Oare zâmbetul îi era cald și mai sincer
decât sforțarea chipului ... și mângâind încet
obrajii prăfuiți de comete, i-am topit?

Oare i-am dat ritm inimii de piatră
să scrâșnească din nou ca prima dată,
să devină casă pentru mine-n etern?

Oare mi-a păstrat un loc aparte într-un ceas,
când doar câteva secunde să mai fi rămas
pân' la-nceput de zi și-un sfârșit de noapte?

... Oare va întreba de mine dacă n-aș mai fi ?
Oh, oare?

Karma

Ochi pentru ochi,
mână pentru mână.
Am aprins sori,
m-ai ucis, lună.

Din abis să te apleci
și destinu-mi adu-l.
Printre coaste să treci,
sufletu-mi, înlănțuindu-l.