Lumile de pe alei

Merg pe lângă atâtea lumi
dar niciuna nu este a mea...
Fiecare aparține altcuiva,
unui necunoscut norocos.

Lumile respective au o viață,
una scurtă și întortochiată,
și caută, la fel ca ceilalți să
aibă o lume pentru ultima dată.

Pe alei le găsești împrăștiate,
plutind peste asfaltul sclipitor,
sau pe-o bancă, așezate,
cuprinse și ele, de lumea lor.

De-ai sti...

Oh, de-ai ști să fii frumoasă,
să-mi zâmbești cu ochi și linii,
să pășești prin camera-mi murdară
de s-ar înfioara și heruvimii...

De-ai ști cum îmi curgi prin vene
și unde urechile-mi caută ritmul tău,
cum vocea ta îmi naște albe pene,
pe când tăcerea-i dulce călău...

De-ai ști că și acum m-ai avea
fără să irosim vrun alt păcat,
și că ofrandă ți-aș da noaptea
și luna de pe cerul dezbrăcat.

Doar de-ar ști să fie frumoasă
și această lume în care te-am aflat
și de-ai putea, inima-mi pietroasă
să o aduni de unde s-a sfărâmat...

Pe mal

Muribundul își sărută,
înainte să se înece,
ultima bula de aer...
La fel se încleștase și Ea
în brațele mele.

Tremurânzi, stăteam pe mal,
eu, zgâriat în talpa stângă.
Priveam și căutam să înțelegem,
să dam sens valurilor
căci mereu se întorceau...

Daltonistul melancolic

Totul era albastru!
Și albul și negrul,
rosul și verdele.
Totul este albastru...
Mă întrebi cum?
Doar eu îl văd,
doar ochii mei știu
cum să-l transforme:
negrul în albastru,
albul în albastru,
și roșul și verdele.

Va fi tot albastru,
când doar Ea a rămas... totul?

Noaptea

Eu trăiesc
doar mergând prin ploaie
și fără să mă ud, aud,
cum cresc în noapte.
Simt cum mă despic,
dar nu mă pierd,
mă adun, nebun,
sperând că mâine voi găsi
al turnului scrum.
În urechi străine
bate vântul de ieri,
dar nu îngheț și tot aștept
liniștea, încă sper...
Deși nu mai trăiesc, nu mai aud,
nu sper, nu simt,
pot spune acum
că-n nopti de fum
sunt pe-al zeilor drum.

Joc de lumini

Alb-negrul a prins culoare,
sepie verzuie, fără contrast.
Lumină care pulsezi nefast
de ce îmi eşti tu soare?

Din umbre încă împletesc
lungi fire de lumină oarbă
pentru jocul de lumini - slujbă
pe care ochii nu-o deslușesc.

Visele

În părul răvăşit i-am ascuns
tot ce am visat,
dinspre frunte
înspre gâtu-i încă nesărutat.

Unde-mi sunt visele ?

Dar vântul
fură fără frică
tot ce-am fost eu,
tot ce-am fi fost noi...

Unde-mi sunt visele ?

Auzi, visule ?! ... Unde-mi esti ?