Ochi

Am vazut ochii iubirii.
Aveau curaj si lumina...
Straluceau in noapte
si ziua inchideau Soarele.

I-am citit printre gene
dar nu i-am inteles .
Prima data sunt mister
si a doua oara, la fel .

Am cautat sa-i inteleg.
Am cautat sa-i adun.
Am cautat sa-i pastrez.
Dar au ramas doar priviri...

Trei de M

          Misterul ne trezește la viața și ne închide în moarte. Oare ce-o fi în lumină când noi trăim în întuneric ? Misterul ne împinge să facem lucruri nebunești. Ne aruncă în prăpăstii și ne învată să zburăm doar pentru a afla ce ne-a fost ascuns. De atâtea ori ne-am lăsat conduși ca niște copii doar pentru că eram vrajiți de un mister : Un zâmbet ce ți-a schimbat ziua a devenit misterul ce te-a bântuit noaptea. O melodie ce nu o găsești in șase corzi, o cauti pe stelele cerului făra nori și misterul sunetului rămâne în umbra lunii. O privire ce s-a ascuns în spatele genelor timide nu știi cand o mai vedea din nou. Un viitor în care nu te vezi dar la care visezi și nu știi dacă tu ești cel din vis sau doar un visător la zile mai bune. Suntem niște oameni născuti din mister căci încă nu știm cine suntem sau ce ne rezervă viitorul.
          Măști. Ne înconjurăm de măști și tot ce facem e să le schimbăm când ne convine. Sculptăm fiecare mască din amintiri si povești. Le coloram cu cenușa sau cu sânge iar pe cele frumoase le albim cu puritatea iubirii. Pe zidurile care ne înconjoara atârnăm toata colecția de măști și ori de cate ori iesim afară, mai începem să lucrăm la una nouă până când ultima mască va fi una de pământ. Avem un zâmbet pe care învațăm să-l mimăm doar ca să putem trece mai departe. Avem si o mască neagră ce ne-o punem în zile albe doar pentru a colora-o, viata, în gri. Avem o mască indiferentă doar pentru a ne feri de tot ce ne atacă. Ne protejăm de cei cu măști cu țepi si lame ascuțite. Avem și o mască de piele si lacrimi ce ne-o punem seara, înainte să adormim. În ea îngropam zile groaznice și le lăsam să se scurgă pe râuri de lacrimi ce o spală până dimineața. Avem și o mască de succes. O purtam când totul merge bine și tot ce rămâne de făcut e sa cucerim lumea. Singura mască pe care o pierdem este cea pe care nu putem să o dam jos.
          Minciunile sunt misterul și măștile ce ajungi sa le crezi atunci cand nu șții să minți. Învățăm să mințim pentru că ne e frica. Învățăm sa mințim că doare când nu minți tu primul. Învățăm sa mințim ca să protejăm de întuneric și să-l transformăm în lumină. Învățăm sa mințim pentru că pur și simplu suntem slabi. Învățăm sa mințim ca să iubim. Cuvinte, priviri, zâmbete si forme, mințim în tot ce se poate doar, doar să câștigam mai mult de cât am putea. Mințim să protejăm ce ajungem să iubim. Mințim să îndepărtăm ce ajungem să urâm. Ne mințim pe noi însine și căutam minciunile altora doar pentru a trai o iluzie. Mințim să supravietuim într-o lume mincinoasă. În cele din urmă ... ne mințim că învatam să fim oameni.


         Poate tot ce-am scris mai sus este o minciună ... misterul eului din spatele unei măști.