7 luni

De 7 luni s-a destrămat lumea,
Pentru unii dintre noi...
De 7 luni, rănile încă îmi plâng pentru voi,
Lacrimi de sânge, lacrimi care mă dor,
Lacrimi pentru copiii lor...
De 7 luni au fost date
64 de perechi de aripi albe, mate,
Pentru cei care nu vor pleca vreodată din al nostru gând,
Cei care nu vor fi uitați în pământ!
De 7 luni învăț să traiesc din nou,
Îmi dați curaj să fiu om, am fost salvat de un erou...
De 7 luni am început să sper
Că strigătele noastre nu vor mai fi în zadar,
Şi soarta noastră să nu rămână un joc de zar...
De 7 luni, împreună am rezistat,
Familii, surori, frați luptă şi mai au de luptat
Ca ce-a fost atunci să nu mai fie...
De 7 luni tot sper că te vei schimba în bine,
Căci te iubesc şi vreau să mă întorc la tine...
Românie!

#colectiv #impreunarezistam #nuvomuita #7luni

Între cer şi pământ

Am în vene, roșie, sărată,
O continuă stare de mișcare,
Care mă duce  fără voia mea
Pe un drum universal.
Sunt cu piciorul stâng pe-un pod
Şi cu piciorul drept pe altul.
Unul trece pe sub ape,
Altul se arcuieşte peste cer,
Dar amândouă se sfârșesc
În același loc în care
Se visează-n rugăciuni s-ajungem...
Este un sentiment ciudat,
când merg şi la jumătate,
Simt că nu mai calc nici sus, nici jos...
Este acel scurt moment
Când mă ții de mână, tu, iubito.

Metamorfoză

Am nevoie să mă culc, lângă tine,
Să te strâng, tu jumătate, în piept...
Lasă-mă să dorm aşa un veac
Pentru că trebuie să mă vindec
De rana ce sunt, născut în lume,
De ziua ce-a devenit noapte fără nume.
Şi atunci, când vei vedea că rămân
Chircit lângă tine, ca un copac bătrân,
Însetat şi îmbrățișat de vânt,
Poate mă vei acoperi blând
Cu părul tău, aur de pământ...

Am fost prea puțin timp copil

Eu nu sunt adult. Nu sunt un om mare...
Înăuntru-mi, sunt doar copilul ce-am fost
Care încearcă să strige la conștiința mea,
De fiecare dată când mă vede că renunț,
De fiecare dată când nu îmi ascult chemarea.
Copilul strigă şi copilul se zvârcoleşte,
Copilul plânge şi copilul, de pereți, loveşte
Mâinile sale de copil, visurile sale de copil...
Copil al altor doi mici copii, exact ca el,
Care nu au ascultat nici ei când copilul bătea
Pumnii, de pereții inimii, căci mereu lovea,
Încercând să spargă ce-a fost pus să construiască,
O inimă de piatră care ar fi trebuit să supraviețuiască,
Fără visuri de copil, fără râsete de copil,
Fără speranță de copil, fără joacă de copil,
Fără dragoste de copil, fără cântec de copil...

Mâncam portative

Sunt amețit de parcă ieri s-a născut,
Suflarea din mine, om s-a făcut. 
Eram mereu înfometat şi nu am înțeles
Că urechile trebuiesc hrănite cu muzică şi vers.

O chemare fără nume, ne adună,
Prin parcuri, ne găsește împreună,
Un om cu o chitară, un înger cu o vioară
Şi-o voce de fecioară, fac muzică, să nu mai doară...

Înlănțuire

Mintea mi-e înlănțuită,
De limba care nu-mi permite sa spun
Ce corpul meu deja nu poate îndeplini
Datorită legăturilor care mă țin
Carne şi oase, sânge ca de piatră,
Strigăte şi răcnete fără raspuns...

Sunt propria mea celulă de închisoare!
Sunt în ziduri, podea, tavan,
Sunt în cuvintele care încă au ecouri,
Sunt în ferestrele care mereu lasă lumina să scape,
Sunt în uşa şi-n cheia pierdută de demult,
Eu sunt propria mea celulă şi prizonierul sunt eu...

Guest

There you are,
In the flesh of my sight...
You look like you were lost
Looking for me.
What should I tell you,
With what refreshments should I serve you?
I wasn't expecting guests...
You caught me dressed in my work clothes
And I am ashamed.
Just a blank page and some pale ink,
That's all I was wearing
In my hand, in my mind...
The door, wide open,
Please close it
If you decide to enter,
If you decide to stay...
I have so much to tell you
But I need words...
I have lost! I've lost them.
They escaped through the wide opened door!
Now, you can see me, how I've been,
For so many days,
With the page still blank,
The ink, more pale,
Still trying to write you something,
More than a numb gibberish...

Always

Forgetfulness always makes me write,
It speaks very clearly,
About how to write some random feelings.

Silence always makes me sing,
It hums very melodious,
About how to make you smile again and again.

Always is just a word.
I saw us,
How we were looking at each other ...
Your body was one with mine.
My hands were holding you,
Like a pair of ribs...
Time? Always there,
Always always,
Between us, it was no more...

Counting time

I hide myself behind this moment
And I leave a thought behind:
'Do I deserve something  like this?'
Then she smiles at me again
And the moment runs away from me,
It's going to join the other moments
Of our merged future...
I'd better hide more often,
Maybe behind an hour or a year,
To be sure that her smile won't fade away.

I'm not sure I understand how love works...

Ashes

I have an urgent need
To breathe alone
Not to share air or exchange looks
Words or feelings
Until I can sink again
Between you
I find myself in the distorted nights
And we laugh and we are
And we were crying and we've been
... everything

(In loving memory of the victims of the fire from Colectiv club, 30 October 2015)

Ties that bind

My mind is in chains,
The language is keeping me from saying
What my body can't do quite well
Because of the ties that hold me
Flesh and bones, blood like stones,
Hopeless screams and groanes...

I'm my own prison cell!
I'm in the walls, the floor, the ceiling, 
I'm the words that are still echoing,
I'm the windows that always let the light go,
I'm the door and I lost the key a long time ago,
I'm my own prison cell and the prisoner's me...

I'm sick, of you

My hands are broken!
They don't work anymore.
I got to hold you
And now I can't let go...

Rugăciunea unui om care se iubea prea mult

Dă-mi Doamne,
Te rog eu frumos,
Zile, să trăiesc mult şi bine,
Fericire şi aventură, să am ce povesti prietenilor,
Aaa, prieteni, dă-mi Doamne cât mai mulți prieteni buni,
Ştii cât îmi place să am oameni în jurul meu,
Ah, Doamne, toată ziua aş sta în oraş, pe la terase.
Te mai rog să îmi dai bani, să am,
Stii Doamne că eu nu sunt ca ăia care cheltuieşte...
Ajută-mă să slăbesc, să fiu şi eu barbat bine.
Ajută-mă mă promoveze la muncă
Şi să fiu sănătos, Doamne,
Că ştii cum se zice că sănătatea e mai bună decât toate.
Cam asta ar fi, Doamne,
Te rog eu, ascultă rugăciunea mea.
Mulțumesc.

Nu aş fi crezut

Depinzi în deșert de un foc care noaptea te încălzește.
Pe mare poți muri de sete, aşa cum, pe uscat, se îneacă un peşte.
Cu cât te înalți mai mult în văzduh nu mai poți respira.
Fratele pe care ți-l doreai nu se naşte cu aceeași vârstă ca a ta.
Lumea e rotundă şi nu ai un colț unde să te poți ascunde.
Când iubeşti, transformi ani, zile, ore în câteva secunde.
Dragostea rămâne după ani şi ani doar un inel de aur.
Dacă eşti bun vei fi alungat fără să primești vreun laur.
Poți să ai tot ce ți-ai dorit chiar dacă nu deții nimic.
Poți să nu te găsești oricât ar fi Pământul de mic.
Oricât ai mânca, orice ai bea, duhul nu ți se satură,
Şi mereu te lasă simțind că din cerc îți lipsește o latură.

Musafir

Iată-te acolo,
În mădularele privirii mele...
Arăți de parcă te-ai rătăcit
Până la mine, căutând.
Ce să îți spun,
Cu ce să te servesc?
Nu ştiam că voi avea vizitatori...
M-ai prins în hainele de muncă
Şi m-am rușinat.
O coală goală şi cerneală pală,
Era tot ce purtam
În mână, în gând...
Uşa, larg deschisă,
Te rog să o închizi după tine,
Dacă te hotărăști să intri,
Dacă te hotărăști să rămâi...
Am atâtea să îți spun
Dar trebuie să am cuvinte.
Am pierdut! Le-am pierdut...
Au scăpat pe uşa larg deschisă!
Şi acum mă vezi, cum sunt, de nenumărate zile,
Cu coala încă goală,
Cerneala uscată, mai pală,
Încercând să-ți scriu ceva,
Mai mult decât o amorțită mormăială...

Leac pentru viață

Nu am destule cuvinte
Să înlocuiesc cât îmi lipsești.
Nu am destule puncte
Pentru propozițiile ce nu mai sfârşeşti.
Nu am destule clipe 
Să-i dau timpului care mi te ia.
Nu am destulă suflare
Să-ți dau să trăiești din ființa mea.

Nu am, nu am...
De unde aş putea lua
Leac pentru nevoia mea?

Bâlbâieală

Am fost ales, din oficiu,
Să fiu purtătorul de cuvânt
Al inimii mele mute...
Nu pot şi nu ştiu să îți spun
Dacă îți vorbesc eu
Sau îți spun ce am pe inimă,
Dar ştiu sigur că până azi
Nu ți-am spus vreodată
Ceva ce nu am simțit...

Poate că ăsta e motivul pentru care mă bâlbâi mereu.

O privire negativista asupra vietii

Nu mi-a placut niciodată
Să stau să privim cupluri...
Nu înțeleg de ce visezi
Să ai o iubire ca a lor?
Nu ştii că nu are rost?
Iubirea lor este deja iubită!
Nu a mai rămas nimic
Pentru noi, mai ales pentru tine.
Nu vezi, în jurul nostru?
Toate cuplurile se uită la noi...
Şi se gândesc la fel ca tine:
Ce-am vrea şi noi să ne iubim din iubirea lor.

Între ziduri

Am liberi în mine,
Pe câmpurile dintre sistolă şi diastolă,
Mari meşteri zidari.
Cu ciocan şi daltă,
Din uitate amintiri,
Ridică întregi palate,
Închisori şi turnuri ca-n poveşti.
Nu pot să las meşterii să plece...
Mai bine ei decât muzicanți
Sau țesători, profesori sau pirați.

Seara, când sunt singur,
Îmi place să le verific munca:
Palate, închisori, turnuri...
Îmi place să văd pe cine au mai zidit,
În pereți, de ieri până diseară...
Îmi place să sper că zidurile îmi vor vorbi,
Cu o altă voce decât a mea.
Apropo, ştiai că vocile din capul tău
Nu au timbru sau identitate,
Ecou sau amabilitate...?

Mereu

Mereu încep să scriu după uitare.
Îmi dictează foarte răspicat,
Cum să scriu despre sentimente oarecare.

Mereu încep să cânt după liniște.
Îmi fredonează foarte melodios
Cum să îți fac să îți smulg zâmbete.

Mereu e doar un cuvânt.
Eu, ne-am văzut,
Cum ne priveam...
Trupul tău se lipea de al meu.
Mâinile mele te încleştau,
Ca niște coaste...
Timpul? Mereu prezent,
Mereu mereu,
Între noi, nu mai era...

Grindină

Realizez acum greșeala mea:
Am plecat pe drum, în viață,
Cu gândul că te voi căuta mereu
Şi niciodată nu m-am gândit
Că aş putea să te găsesc,
Din pură întâmplare...
Stând ascuns, la umbră,
Între grinzile pe care, în alb,
Mâzgăleam copilărește dintre eroii mei.
Se făcea că veneai din când în când
Să cauți dacă a aparut ceva nou.
Nu înțeleg... de ce te sfiai de privirea mea?

Ei preferă vara

Cine a spus că doar vara viața este frumoasă?
Eu m-am născut în iarnă,
Te-am cunoscut primăvara
Şi te-am iubit abia în toamnă...
Cine a îndrăznit oare să spună?
Om cu sânge rece, dependent de astru,
Cu ochii închiși şi chipul aspru...
De ce îndrăznești?
De ce vorbești,
Când tu nu te-ai născut,
Nu ai căutat,
Nu ai iubit ce n-ai avut...?

Cliseul #5

Am visat timp de 18 ani,
în somnul meu de copil,
cum te-am cunoscut,
ne-am plimbat pe bulevarde,
am dansat pe lac,
pe sub cer...
Acum încep să îmbătrînesc,
să mă trezesc,
şi văd cum visul meu
începe să se îmbrace
nu cu zori de zi
ci cu hainele tale,
zâmbetul tău,
părul, vocea, mângâierea
şi ochii pe care nu i-am descifrat încă...

Este una dintre acele zile

Este una dintre acele zile...
Fiecare are un nume pentru ea:
Prea lungă, prea grea,
Prea nu ştiu ce mă voi face fără ea.

Este una dintre acele zile,
Când crezi că din viață
Ai rupt prea multe file
Şi un început nou, de pagină, nu se mai agață.

Este una dintre acele zile...
Deși mai bine ar fi o noapte
În care nu ar fi fost atâtea mile
Ci doar un vis care ne desparte...

Ea nu iartă

Am auzit ieri cum m-ai chemat.
Stăteai pe spate, între fapte.
Ai oftat, am oftat...
Am să aflu mâine că m-ai abandonat.
Sprijinită de perete, fără regrete.
M-ai strigat, m-am schimbat...

Urma

Nu poți să dansezi
Peste paşii mei,
Sau să mergi
Pe același drum,
Să cânți în noapte
Asemeni unei păsări albastre,
Sau să-ți scrii în palmă
Visul meu de mic copil nebun...
Toate sunt ca niște fire nevăzute
Cu care ne infașurăm
Şi nimeni nu are voie
Să se înfăşoare ca celălalt.
Putem să încercăm,
Asta e frumusețea,
Nimeni nu ne oprește
Să fim nevăzuți, înfășurați,
Tu, de mine,
Eu, de tine, şi de viață,
Tu, de soare şi dimineață,
Ciocolată şi păr pe față...

Adio

Uite-mă unde sunt!
Uită-mă unde sunt...

Duet

Înclină între două gânduri
Vocea, parcă sugrumată,
De inima care bate până-n gât:
Să plecăm sau să mai stăm puțin?

Este soare şi mă încălzești.
De ce mereu respir pe gură?
Este vânt şi ne risipim.
Dar de ce mereu respir pe gură?!

Se întâmplă să te inhalez,
Caldă şi risipită, cum ești de fel...
Se întâmplă să rămâi,
Veşnică şi încâlcită, cum erai de fel...

Trebuințe fără legătură

Lasă-mă să fiu eu
Brațul care se leagănă,
Pe langa corpul tău,
Şi îmi aranjează aiurea
Lumina-n ochi.

Dă-mi impuls viu,
Să mă fărâm în valuri
Şi să mă aștern,
La picioarele tale,
Covor de ploaie...

Rupe-mi, te rog,
Din strigătul tău,
Îmblînzit de zori,
Note să-mi ascund
În urechi, liniște.

Luceferi

Sunt stele afară!
Da...
Puține.
Mai multe sunt înăuntru...

Martor ascuns pe sus

Te văd în fiecare zi,
Cum ma cauți,
În zori şi-n amurg...
Râd adesea,
Când te aud că mă blestemi,
Dar trebuie să mă retrag
Din când în când,
Între stelele pe care le admiram împreună.
Le cunosc pe toate.
Cândva ți le voi prezenta...

Extra terra esti tu?

De-aş fi din această lume,
Cu gândul meu ciudat,
Cu părul meu artificial,
Şi drumul meu străin de pământ,
M-ai primi întru-tine,
În privirea ta îmbrățișătoare?

Ai adăpost pentru noi,
Să ne putem ascunde
De ploaie, căci mă tem,
Că mă voi agăța de stropi,
Şi mă vor îngropa atent,
În cerul din care cobori aievea...