Te auzeam cum pășeai printre ruine...
Era liniște nocturnă și zgomot de valuri
între coastele mele, iar tu, continuai să mergi.
Umbrele trecutului s-au târât în jurul tău,
dar nu te-au speriat, ți-au răcit pielea și zâmbetul...
Auzi cum totul se dărâmă-n urma pașilor tăi?
Tot ce-am fost, tot ce timpul a clădit,
ros de ură și surpat de-amar... s-a prăbușit.
Simți râul care a-nceput să curgă din nou?
Îți poartă numele și pasiunea-ți în curentul viu.
.....
Pot să te zidesc în peretele templului meu?