Musca domestica

Pereți, ziduri, alte ziduri ...
toate acoperite cu oglinzi.
Și tot nu văd cum ești,
nici eu, cum am fost.

Aș respira, dar sunt claustrofobic.
Aș ieși la o plimbare dar am gleznele slăbite
căci mereu pic de pe tavan
în încercările mele de a zbura...

Matineu

Oricât de mult m-aș fi ascuns,
în întuneric de nedeslușit,
să fiu greu de privit, greu de citit...
tot ar fi rămas un strop din mine
pe marginea cănii tale de cafea.
Dimineața m-ai fi găsit,
chircit, încolăcit de o coală albă,
cu bucăți din chip sfărâmate pe podea
și cu tâmplele îngropate în cerneala
care mi-a fugit de sub piele.

Aruncă privirile pe pereți,
sparge cana de podea!
Lasă casa să cânte!
... zilele sunt prea tăcute fără tine.

Vals

Te-am lasat ca pe un copil, din stransoare,
si ti-am dat un avant de perfectiune...
Te-am privit intregi, albstre, luni,
cum nu te rataceai prin lume,
ci ramaneai langa mine. Acum tu m-ai cuprins,
si vidul initial, intre noi l-ai inchis.

Impreuna am scapat de perfectiune, de copilarii,
iar vidul s-a-nfuriat intr-o furtuna.
Ne-am invartit in vals de fulgere
si ne-am zgariat numele pe luna...
Inca ai ramas langa mine. Acum suntem un cuprins,
si poemul initial, volumul l-a inchis.

Vreau sa emigrez

Am importat ca un copil
melancolie occidentala,
din filme, din muzica,
din parfumul de pe haine...

Am consumat-o pe toata,
iar in coltul meu de lume
nu am unde s-o dezlantui,
nu am pe cine sa corup
sa mi se alature fara curaj.

Aici nu ma filmeaza nimeni,
nu ma asculta nimeni cantand,
nu imi cauta nimeni parfumul
iar ideile mele sunt praf pe biblioteca virtuala ...

... vreau sa emigrez.

Promenada

Hai sa ne cunoastem pe o strada
unde iubirea nu este oarba
iar urechea mea ruginita
este straina de povestea ta.

Vom deslusi impreuna priviri,
chiar si dupa ce muzica s-ar opri...
Eu as fi privit in gol,
iar tu m-ai fi vazut intreg.


Ne-am mai revedea la o plimbare
dar de cand am plecat, m-am ratacit pe mare ...

Singuratate la prima vedere

Ciudat sentiment sa stiu ca nu-ti apartin.
Imi frange orice vis in mici farame de vin
si ma imbat cu gandul acesta in fiecare seara...
Ciudat sentiment sa stiu ca nu-mi apartii.

Dimineata rece

Iti cunosc fiorii care-ti mangaie spatele si umerii goi,
dar nu stiu cand au fugit din mine,
caci in nevazute, neauzite, neavute clipe
au gasit adapost in tine, cea mai frumoasa parte din noi...

Camera se tot zvarcolea pana cand ai inceput
sa-mi povestesti, zambind, zile in care te priveam
printre peretii reci ai parcurilor in care ne intalneam...
Am adormit, impreuna cu indepartarea ce-a mucegait.

Acum ca rasaritul s-a incolacit de frig sub trotuare
iar tu, scapata de sub patura in somnambule cautari,
nu m-ai gasit nici in vis, nici zacand pe podea,
as putea sa fug, sa beau o cana de uitare de sine...

Fotoliu pentru doi

Ciudata asteptare se ascunde in ochii tai...
Din noapte nu se face zi de cand te astept sa vii...
Mereu tremuri asa sau doar te-a prins frigul?
Ai mainile reci... cred ca am racit si eu.
Tu esti calda, eu sunt cel care s-a imbolnavit.
Cum ti-a fost saptamana? Ce-ai mai facut?
Bine. Rutina... Tu?
Bine, tu?
Bine.
O sa ploua azi...
Mereu o sa am loc pentru tine sub umbrela mea.
O sa ocolesc ploaia...
Sigur?
Sigur.
N-ai mai trecut pe acasa de ceva timp...
Te asteptam, nu ai vazut?
Nu. Adormisem. Eram foarte obosit.
Tine-ma in brate.
Nu pot. Esti uda. Stii ca sunt bolnav.
Te urasc... boala nenorocita!
Trebuie sa plec. Deja sunt in intarziere..
Vorbim maine?
Vorbim.

Prima scrisoare

hei,
spune-mi, cum ai reușit să mă faci să mă împiedic peste o zi
și să pic, fără control, fără religie, fără mine...?
m-ai diluat în ochii tăi gri, câteodata verzi, în diminețile ploioase.
am pierdut orice sens, am uitat timpul într-un buzunar la piept,
am învățat din mers și unui străin i-am vândut la colț ultima coală de regret.
... cu degetele roase de încredere și de zidurile groase
ai schițat găuri umplute în pieptul meu.
spune-mi, cum ?!
ai crescut, înflorind ca o nouă viață, ca un râu printr-un deșert...
poate că deșertul eram eu, pustiu și gol, părăsit ...
poate că deșertul erai tu ...

nu, nu este o scrisoare!
dar totuși sper să-mi răspunzi într-o bună zi...









am uitat să mă semnez ...

Elegia 1

Goale sunt foile care mi se adună în urmă,
flămânde de amintirile care mă frământă...
Se lipesc de piele și așteaptă să fie scrise,
cu un strop de sudoare, cu o străină sărutare...

Unde am fost în tot acest timp? Singur, în îndepărtare
de un deșert de oameni, în continuă eschivare ...
Dar totuși, unde să găsesc cerneală să pot să scrie,
căci prin vene-mi curge teama că nu voi știi ce-o să fie...

Departe

Suflet tânăr, cauți îndepartare,
cât mai departe de soare.
dar te va alina oare ... aceasta departare ?
Crezi că-ți vei găsi peste hotare
aruncate la întamplare
bucățile inimii tale goale ?

Vreau

Vreau să mă rup și de ultimul strop de sânge...
Oricum mă simt străin în trupul meu.
Vreau mai mult, dar nu cunoștințe lăturalnice.
Vreau adevăr, vreau să scap de aripile de ceara!

Metamorfoza

Orice cărăbuș
devine un licurici
când e luminat.

Launtric

Te auzeam cum pășeai printre ruine...
Era liniște nocturnă și zgomot de valuri
între coastele mele, iar tu, continuai să mergi.
Umbrele trecutului s-au târât în jurul tău,
dar nu te-au speriat, ți-au răcit pielea și zâmbetul...

Auzi cum totul se dărâmă-n urma pașilor tăi?
Tot ce-am fost, tot ce timpul a clădit,
ros de ură și surpat de-amar... s-a prăbușit.
Simți râul care a-nceput să curgă din nou?
Îți poartă numele și pasiunea-ți în curentul viu.

.....

Pot să te zidesc în peretele templului meu?

Ma vreau inapoi ...

mă vreau înapoi ... din brațele tale,
doar să te mai cunosc încă o dată
să pot face din nou aceeași greșeală,
zâmbind.
... și doar ecouri să se audă,
într-o sală de concert goală,
când tu veneai să mă vezi, până-n zori,
când mâinile-mi sângerau pe chitară,
iar vocea-mi tremura între pereți
și se stingea în tandem cu luna.
cămașa mea pătată cu vin ,
încercai să mi-o ștergi, cu buzele,
doar să te pătezi alături de mine...

Vineri, 13

Soare palid de pe cerul nopții,
cufundat în mare de atâtea ori...
luminează-mi întunecat sorții,
să pot vedea din nou, mai clar!

Amar ce-l vărs pe gât, răbdător,
doar să-mi mai cunosc din fericire,
cum de mă-mbeți ca pe un copil,
ca o piesă pentru vioară, ca o primă iubire?

Omul

Cum poți să fii totul,
când eu tremur ca un copil
iar nori de furtună se adună
în urma mea?

Cum pot să fiu un nimic,
mărșăluind în spatele vieții,
rămas pe un trotuar ud,
să aștept trecutul?

Cum pot ...? Cum poți ...?
Ce va urma?
nu presimt...

Te vad. Ma vezi.

Vreau un alt ochi,
să te priveasca mereu,
să-ți fie demonul păzitor.
Vrei și tu un alt ochi,
să-l pui pe obrazul meu,
să-mi vegheze somnul rătăcitor.

Cei doi ochi
nu vor avea habar unul de celălalt,
dar fără greșeală,
vor vedea lumea la fel.

Lumile de pe alei

Merg pe lângă atâtea lumi
dar niciuna nu este a mea...
Fiecare aparține altcuiva,
unui necunoscut norocos.

Lumile respective au o viață,
una scurtă și întortochiată,
și caută, la fel ca ceilalți să
aibă o lume pentru ultima dată.

Pe alei le găsești împrăștiate,
plutind peste asfaltul sclipitor,
sau pe-o bancă, așezate,
cuprinse și ele, de lumea lor.

De-ai sti...

Oh, de-ai ști să fii frumoasă,
să-mi zâmbești cu ochi și linii,
să pășești prin camera-mi murdară
de s-ar înfioara și heruvimii...

De-ai ști cum îmi curgi prin vene
și unde urechile-mi caută ritmul tău,
cum vocea ta îmi naște albe pene,
pe când tăcerea-i dulce călău...

De-ai ști că și acum m-ai avea
fără să irosim vrun alt păcat,
și că ofrandă ți-aș da noaptea
și luna de pe cerul dezbrăcat.

Doar de-ar ști să fie frumoasă
și această lume în care te-am aflat
și de-ai putea, inima-mi pietroasă
să o aduni de unde s-a sfărâmat...

Pe mal

Muribundul își sărută,
înainte să se înece,
ultima bula de aer...
La fel se încleștase și Ea
în brațele mele.

Tremurânzi, stăteam pe mal,
eu, zgâriat în talpa stângă.
Priveam și căutam să înțelegem,
să dam sens valurilor
căci mereu se întorceau...

Daltonistul melancolic

Totul era albastru!
Și albul și negrul,
rosul și verdele.
Totul este albastru...
Mă întrebi cum?
Doar eu îl văd,
doar ochii mei știu
cum să-l transforme:
negrul în albastru,
albul în albastru,
și roșul și verdele.

Va fi tot albastru,
când doar Ea a rămas... totul?

Noaptea

Eu trăiesc
doar mergând prin ploaie
și fără să mă ud, aud,
cum cresc în noapte.
Simt cum mă despic,
dar nu mă pierd,
mă adun, nebun,
sperând că mâine voi găsi
al turnului scrum.
În urechi străine
bate vântul de ieri,
dar nu îngheț și tot aștept
liniștea, încă sper...
Deși nu mai trăiesc, nu mai aud,
nu sper, nu simt,
pot spune acum
că-n nopti de fum
sunt pe-al zeilor drum.

Joc de lumini

Alb-negrul a prins culoare,
sepie verzuie, fără contrast.
Lumină care pulsezi nefast
de ce îmi eşti tu soare?

Din umbre încă împletesc
lungi fire de lumină oarbă
pentru jocul de lumini - slujbă
pe care ochii nu-o deslușesc.

Visele

În părul răvăşit i-am ascuns
tot ce am visat,
dinspre frunte
înspre gâtu-i încă nesărutat.

Unde-mi sunt visele ?

Dar vântul
fură fără frică
tot ce-am fost eu,
tot ce-am fi fost noi...

Unde-mi sunt visele ?

Auzi, visule ?! ... Unde-mi esti ?

In casa fara oglinzi

În casa fără oglinzi m-am născut,
astfel am putut să adorm fără să mă fi văzut,
fără să mă conturez în neînţelese umbre,
treaz doar în vis, străin de realităţi sumbre.

În casa fără oglinzi am ascultat în amuţire
cum varul prinde glas, înecat şi subţire,
am văzut cum printre cărămizi se strecura
şoaptă de lumină grea, scursă pe sub podea.

În casa fără oglinzi continui să trăiesc,
blestemat, fără vreo şansă să mă privesc,
dar am tot sperat că-ntr-o bună zi
lângă reflecţia mea tu o să fii...

Tot

Te strecori pe sub piele şi nu laşi prizonieri.
Sfâşii sori care au ars zilele şi-au luminat noptea
pe spatele meu, crestături ale luptei de ieri.
Amară-i plăcerea când începi a mă devora!


Totuşi nu e destul! ... mai ai mult de consumat...
Înghite-mi şi golurile, vidul, întunericul !
Aruncă-mă afară din inima peste care m-am încoronat,
să rămân nomad, doar eu şi gândul...

Dar tu înca nu te-ai săturat ... vrei tot.

N-ai fi tu

N-ai fi tu ... fără colții tăi albi,
fără ochii scăldați în mare.
N-ai fi tu ... fără liniile tale subțiri,
cu umbre timide și anemice.
N-ai fi tu ... fără vocea care-ți cade de pe buze
și se întinde spre urechea mea.
N-ai fi tu ... fără mine, fără tot ce am creat,
fără trecut, fără prezent și fără ce-ar mai fi urmat.

Oh ... de n-ai mai fi tu încă o zi,

nici eu n-aș mai fi ! 

Doar eu

Eu sunt,
în cuvânt, în al tău gând,
dar tu nu ești ...
în cuvânt, în 'te iubesc',
... dar eu sunt.

Tu nu vezi,
în fum, în al tău orizont,
dar eu văd,
în al tău fum, în al tău trup,
și aleg să rămân.

Hei, tu

Hei, tu!
Îți recunosc glasul,
din deșert, prin vântul șuierător.

Hei, tu!
Îți recunosc pasul,
dintr-o mare de oameni pustii.

Hei, tu!
Îți recunosc părul,
dintre raze-n culori de frunze tomnatice.

Hei, tu!
Îți recunosc unduirea trupului,
prin camașa larga ce-ți mângâie pielea.

Hei, tu !
Îți recunosc ochii timizi,
prin genele străine de sărutări.

Hei, tu !
Îți recunosc chipul,
printre palmele în spatele cărora îl ascunzi.

Hei, tu !
... mă mai recunoști ?

Vreau

Vreau să respir din nou!
Pe sub apă, pe sub soare,
printre firele de iarbă,
din nou, la pieptul tău.

Oh, vreau să văd iar
chipul tău prin întuneric
și cum mările le-ai cuprins,
și pe mine, în irisul crepuscular.

Vreau să te simt din nou,
cu spiritul să te cuprind.
Da, te vreau acum
căci deja îmi este dor !

Pasari

Caut nebun în adâncrile cuvintelor
ca să-ți scriu pe-o foaie
dar lovesc cu picături de ploaie
din văzduhul ochilor.

---

Prin porumbei înorați de seară,
încleștată-n gheare am trimis,
departe, -nspre soare stins,
scrisoarea mea, comoară.

Dar nu te-au găsit pe terasă
în balansoarul tău verde,
și ne-mi venind a crede,
i-am trimis înapoi spre casă.

---

Am mai trecut o ultima dată
pe lângă casa ta de ceară,
stingher pe-a vântului scară,
te-am găsit așteptându-mă la poartă.

Oare?

Oare am făcut-o vreodată fericită?
Nu doar să-și vadă fericirea ca-n oglindă,
în ochii mei, ci să fie rodul iubirii mele?

Oare zâmbetul îi era cald și mai sincer
decât sforțarea chipului ... și mângâind încet
obrajii prăfuiți de comete, i-am topit?

Oare i-am dat ritm inimii de piatră
să scrâșnească din nou ca prima dată,
să devină casă pentru mine-n etern?

Oare mi-a păstrat un loc aparte într-un ceas,
când doar câteva secunde să mai fi rămas
pân' la-nceput de zi și-un sfârșit de noapte?

... Oare va întreba de mine dacă n-aș mai fi ?
Oh, oare?

Karma

Ochi pentru ochi,
mână pentru mână.
Am aprins sori,
m-ai ucis, lună.

Din abis să te apleci
și destinu-mi adu-l.
Printre coaste să treci,
sufletu-mi, înlănțuindu-l.

Spune-mi

Spune-mi !
Te-ai simțit vreodată privită?
Dar nu în acel fel,
ordinar și fără sens, cotidian.
Te-ai simțit vreodata privită
de parcă ai fi o oază
pentru un călător pierdut în deșert ?
Te-ai simțit vreodata privită
de parcă ai fi motivul vieții
și în verdele ochilor tăi se găsește energia lumii?
Te-ai simțit vreodată privită atât de intens încât
aerul se înfiora în jurul tău?
Te-ai simțit vreodată privită,
așa cum te privesc eu?
... spune-mi !

Rosu

Neîmblânzită, de cuvinte
sau de focul iubirii,
se ascunde în spatele
unor ochi de lună plină.

Prețuiește tăcerea,
scăldându-și în mister buzele
purpurii ca apusul
ultimei zile în care o vei vedea ...

Pentru Ea

Aș fi furat o sămânță de geniu
doar să-Ți inventez o limbă noua
care să poată exprima mai bine
cât de mult cuprinde-un 'te iubesc'.

Aș fi furat soarele de pe cer
doar că îndrăznea să strălucească,
dar, în prezența Ta, prind flăcări
și doar sărutul Tău mă poate stinge!

Aș fi furat fiecare secundă sălbatică,
să nu ne piardă timpul prea grăbit
și într-un final aș mai fi furat ceva
... inima Ta.

Unii sunt facuti pentru a visa

Unii sunt făcuți pentru a visa...
Poate mă număr și eu printre ei
dar ochii-mi nu sunt albaștri
ca gheața sufocată de aer.
Sunt doar un ecou dintr-o sticlă
și mă aud doar în paharul tău.

Alb-negru, redus la tăcere,
amorțit dar încă gust durere,
îmbătat și mirosind a ploaie de mai,
întins pe iarbă, fostul pat din rai,
am închis ochii la umbra ta,
căci ești motivul meu pentru a visa!

Ceva nou

Străin de fericire
m-am speriat când m-am regăsit zâmbind.
Eram obișnuit cu lumea mea,
gri și rece,
dar Ea a adus primăvara,
în păru-i blond
și zâmbetu-i sălbatic,
și m-a topit în sărut.

Nu-i un somn adânc dar nici un coșmar.
Nu-s prizonier dar nici liber.
Nu-i acru dar nici amar.
Nu mai sunt pământean dar nici căzut din cer.

Aviatorul din lumea cealalta

Elicea se învarte agitat,
pe bătaile inimii mele.

Cu paletele ei rupte,
inevitabil ne-am prăbușit.

Plutind printre spirite
ne-am recăpătat simțurile.

Văzând lumea de sus
ne-am aflat îngeri decăzuți.

In alb

În alb să rămână sincere, cuvintele
ce le țes în promisiuni și sfintele
lumini din ochi-ți vor crede din nou,
să te adun în mine dintr-un ecou :

Frica de pe buze să-ți dezlipesc
și să-ți spun cât te iubesc !
Făcându-ne loc printre nopțile reci,
jur că nu am să te mai las să pleci !

Pictorul

Singura logică pe care am găsit-o vreodată
a fost în visele care nu aveau înțeles.
Încercând să pictez cu degetele, pată cu pată,
m-am mânjit în coșmarul pe care l-am ales.

Sfidând tot ce știam pana în acel moment
m-am parașutat din gândurile înorate,
și cu imaginația-mi îngropată sub ciment,
mi-am inchipuit cum visele-s cenzurate.

Renunț la tot! Pentru ca o fărâmă de artă vie
să-mi curgă măcar o data prin vene,
și să nu mă mai simt închis într-o colivie,
să trăiesc pe veci într-u ale mele desene.

Phoenix

Corzile viorii cântă doar mângâiate,
pe când muzica nebunilor, -n scrum,
se simte ca un cămin scăldat de noapte,
pe alții, în depărtări îi poartă prin fum.

Ciudat fel de a face dragoste,
făr' de realitate sau făr' de înțeles,
cu strigăte tăcute ascund creatura
care se zbate înlăuntrul unui vers.

Culori

Pe niște scări vechi am stat. Am suflat praful în vânt și m-am așezat să văd lumea cum trece pe lângă mine. Într-un decor făr' de culoare m-am încadrat. Trotuarele erau ude, după ploaia de aseară. Un soare surprinzător de cald încerca să le usuce în timp ce tălpi grăbite le ascundeau cu petice de umbră săltărețe.

Deodată, o persoană îmi atrage atenția. Era o simplă fată. Părul îi era drept și revărsat pe umeri. Cu greu i-am observat fața machiată foarte subtil, accesoriile aproape ascunse de rochia largă și simplă care i se înfășura pe trup. Zâmbetul natural, fără motiv mă inducea în eroare. Ce era misterul acesta de-l creease în jurul ei? Ce culoare o fi? În adâncul meu, instinctul îmi spunea că este mov. Motiv pentru acel mister nedeslușit.

Păr blond, bătut de vânt, balansat pe mersul vioi. Căștile în urechi și un hanorac. Pantaloni scurți, deși era abia începutul lui februarie. Buzele-i fredonau ceva ce doar el va știi vreodată. Ochii mari și vioi căutau fiecare șansă să-ți fure un zâmbet sau o încordare docilă, tribut al vieții care abundă în ei. Nu cred că mi-a luat prea mult să-l ghicesc. Verdele vieții abunda în el, închis în acei ochi nesătui de necunoscut.

Buze roșii. Păr ondulat aruncat de vânt pe spatele aproape gol, superbe linii! Nu cred că am mai fost vreodată atât de fascinat și surprins în același timp. Eram de parcă răsărise soarele și pentru mine. Gambele îi erau tensionate de niște tocuri înalte dar elegante. Pe trup i se scurgea o rochie, la fel ca privirile celor din jur. Oare de ce căuta atâta atenție sau era doar grăbită pentru un eveniment anume? Mintea mi-o luase razna! Pe ea trebuia să o ghicesc neaparat ! Pasiunea ce-o înconjura nu se putea potrivi decat cu roșu. Deliciu!

Dintre toți oamenii care-mi treceau prin față și după toate jocurile de-a ghicitul am ajuns să mă întreb 'eu ce culoare sunt?'. Oare aș fi ghicit la fel de ușor de cineva cum eu am făcut mai devreme? Pe mine ce mă definește? Încerc să-mi văd fața într-o baltă dar apa-i tulbure și mă văd monstruos. Geamurile sunt fumurii și arată doar partea mea întunecată. Muzica am oprit-o pentru că mă ghidează dupa placul ei. Brățara de la mână mi-a adus aminte la cine trebuie să mă gândesc. Ea! Ea este pânza pe care m-am descoperit și m-am întins înspre ramele de nori. Ea este partea lipsă din sărutul încă nedeslușit în tainele sale. Ea a ajuns să fie parte din mine. Ea mi-a dat culoare.

Sa fiu liber ?

Să fiu liber !
Mă târăsc pe fundul inimii
și-mi caut libertatea,
poate am aruncat-o pe acolo.
Te găsesc pe tine,
pretutindeni.
Imagini șterse,
mirosul tău
aerul devine sufocant,
mi se trezesc la viață amintiri.
Chipul tău
este distorsionat de cuvinte,
cicatrici,
care-mi atârnă greu de pereți.

Eu unde sunt ?
Din tot ce-am găsit pe fundul inimii,
nimic nu semăna cu mine,
sau nu mă mai recunosc?
Să fiu liber ?
Cum să fiu liber
dacă nu mă mai am pe mine ?!

Cei mereu indragostiti

Cei mereu îndrăgostiţi
au găsit întotdeauna un sens
într-un zâmbet
şi frumuseţe într-o privire.
Cei mereu îndrăgostiţi
au inventat speranţa
şi au încuiat-o în ochii lor.
Cei mereu îndrăgostiţi
nu se vor trezi vreodată
din visul pe care îl trăiesc.
Acesta îi va mângâia pe obraz
ca o sărutare.
Cei mereu îndrăgostiţi
nu vor înceta vreodată
să iubeasca !