Oricât de mult m-aș fi ascuns,
în întuneric de nedeslușit,
să fiu greu de privit, greu de citit...
tot ar fi rămas un strop din mine
pe marginea cănii tale de cafea.
Dimineața m-ai fi găsit,
chircit, încolăcit de o coală albă,
cu bucăți din chip sfărâmate pe podea
și cu tâmplele îngropate în cerneala
care mi-a fugit de sub piele.
Aruncă privirile pe pereți,
sparge cana de podea!
Lasă casa să cânte!
... zilele sunt prea tăcute fără tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu