Cliseul #87

 Afara ninge linistit si in casa arde dorinta mea pentru tine,
Ascunsa si tinuta secret, in cearceafuri reci.
Ploua, ploua, babele se oua previziuni si sfaturi acide
pentru viitorul meu incetosat si aventuros.

Ala bala, portocala, si coji de mandarine, 

Se decojeste pielea de pe mine

In incercarea mea de a-ti da la pachet

Acest meniu all inclusive, cu jucarie si nebunie.

Clișeul #86

Uneori mă bucur că în această armură îndoită și reparată, 
pe care o port de câteva războaie încoace,
nu mi se văd reflecțiile, strălucitoare, 
ca și cum aș avea o aură de semizeu.

Mă bucur pentru că o pot da jos atunci când vreau să mă privesc,
și văd cât sunt de norocos și vulnerabil,

cât sunt din cicatrici și cât a mai rămas din copilul

care a plecat acum câțiva ani la razboi.

Pe malul unei ape de argint îmi trag suflul

și îmi cufund chipul în mâinile ei mângâietoare,

până când prinde drag de mine

și încearcă să-mi păstreze suflul doar pentru ea...

Clișeul #85

Poeții cântă despre iubire

De parcă nu i-ar fi rănit vreodată, 

În timp ce dricurile gonesc prin oraș 

Fără frică de moarte...

Clișeul #84

Ne-am întâlnit cu prilejul unei notificări de urgență,

Care anunța că ne apropiem de final,

Că trebuie să facem ceva sau vom muri din cauza acestui virus nenorocit.

Brusc, am realizat amândoi că trăiam din cele mai nepotrivite motive. 

Mărețe ne par scopurile contemporane, atunci când uităm să ne iubim... 

Clișeul #83

Când toate păsările își caută cuibul,

Eu îmi fac curaj să zbor pentru a doua oara

Din acest cămin venin, dintre șerpi uscați și fără frunze. 

Când toate păsările își caută cuibul, 

Eu aștept tăcut luna, cu zgomotele-mi groaznice

Învârtindu-se în jurul capului... 

Păsările au plecat de mult, 

Este noiembrie și-un fulg

Caută prin cuiburi

Căldură, să se topească.

Clișeul #82

Abandonează corabia! 

Căpitanul este nebun, 

Și o îndreptată spre ochiul furtunii,

Posibil singurul punct din care va vedea limpede totul. 

Căpitanul este nebun, 

Caută liniște, departe de cântecul sirenelor. 

Caută sensul tuturor lucrurilor,

Nu Eldorado...

Abandonează corabia,

Sau rămâi, nebună, 

Lângă mine, la cârmă!

Clișeul #81

Am privit în spatele cortinei prea devreme

Și am văzut cum se ucid copiii în fașa propriilor coaste,

Am auzit cum scârțâie mecanismul elvețian,

Și am simțit ce ascund șlagărele în oglinzi. 

M-am pierdut în întuneric și atac umblatori cu lumânări, 

Ca un om al peșterii, strigând:

Nu există lumină!

Clișeul #80

Tot ce am făcut până acum

A fost să te masor

De unde la neunde, 

Cum te întinzi 

Și cum te îndoi, 

În acest spațiu

Dintre noi.

Clișeul #79

mă gândesc la faptul că niciodată nu mă las pe spate
să mă relaxez, să mă odihnesc, 
pentru că n-am cunoscut îndeajuns iubirea
care se presupune că ar fi acolo,
să te prindă și să nu te lase să cazi...

m-am întins în iarbă,
dar încă mă simțeam căzând.
m-am întins sub cer,
dar încă îmi ard aripile.
m-am întins lângă umbra ta,
doar acolo m-am regăsit...

Clișeul #78

Eu am văzut viitorul, cândva,

Și am făcut in asa fel încât

Să nu se întâmple.

L-am văzut clar, de parca l-am trăit deja.

Am trăit clipa!

Am schimbat canalul

Și am așteptat să se termine reclamele

Care încearcă cu disperare sa închidă

Acea gaura de sub suflet

Prin care tot curge

Și tot picură noaptea, 

De nu pot să dorm...

Clișeul #77

Am pășit afară, în furtună, 

Și mi-a picurat în ochi. 

A secat imediat! 

În timp ce te cautam cu privirea 

În adâncurile unui cer întunecat,

Am sperat să sece iar, să cadă tot ce-a mai rămas. 

Deșeartă-mă deșert departe...

 

Mașinăria a pornit cu mult timp înainte 

Să îi aud zgomotul teribil cum îmi cântă organizat în tipare. 

Ascult tăcut și cu răbdare, 

Căci tot ce-ți rămâne, 

Monoton și straniu, 

Este acest timp câștigat la finalul unui gând. 

Sper sa nu îmbătrânim vreodată 

Cât să nu ne mai mergem furtunile... 

Clișeul #76

S-a întâmplat să ne purtăm amprentele celuilalt, 

Mai bine zis eu pe ale tale, 

Căci eu nu am amprente 

Și mi-am imaginat că aș putea scăpa basma curată

Din acest furt în plină zi, cu pistoale și trandafiri, 

Care ne-a lăsat pe amândoi jefuiți

... fără de noi, fără de celalalt. 

Clișeul #75

Era o vreme în care jocurile arătau a jocuri
și puteam face distincția dintre ce e real
și ce e doar o aventură în spatele blocului, 

sau un ecran captivant... 
M-am tot îngropat în lecțiile vieții și într-o zi de toamnă
am descoperit că am rămas în urmă, 
și jocul acesta seamănă prea mult cu un coșmar de copil ...

Ce altceva ai de oferit, în afară de frumusețea ta? 

Ce anume contează pentru tine, acum, când ne desprindem de planetă, 

Alături de restul copiilor? 

Clișeul #74

Cum să strig din tot sufletul,

Să te infior cu trăirea mea, 

Când tu nici nu asculți? 

Mă întorc tăcut în colțul meu, 

Îmi iau jucăriile și mă bosumflez, 

Pentru că știam că poate ai fi ascultat 

Dacă nu eram eu... 

Clișeul #73

Nu voi închide fereastra,

Oricât de frig s-ar face în cameră

În noaptea asta.

Am uitat de ce... 

Uite o stea căzătoare

mi-am dorit sa fiu fericit, sau sa fiu iubit,
sa am o viata echilibrata,
ori de cate ori vedeam o stea cazatoare
dar niciodata nu pot spune ca
a fost sau n-a fost datorita ei,
pentru ca m-am stins in atmosfera
la fel de repede ca in zilele in care
m-am aprins de bucurie in suflet
si am cautat tot universul
sa ajung dorinta cuiva
pana sa raman un simplu simbol
pentru cand oricum dorinta noastra umana
s-a schimbat ca de la noapte la zi
in ceva atat de efemer...

Clișeul #72

Mereu am fugit

Până în momentul, 

De momentul, 

În care toate piesele s-ar fi potrivit. 

Am lăsat să se întâmple 

Totul la timpul meu, 

În timp ce îmi terminam scenariile 

Despre cum nimic nu se întâmplă cum vreau. 

Iubito, ajută-mă să pun copilul la somn, 

Ca să putem vorbi și noi ca doi adulți, 

Între o sticlă de vin și un balcon deschis. 

... Ce repede fuge timpul, of iubito! 

Clișeul #71

Obișnuiam să scriu despre viață și moarte,

Iubire și noapte, 

Despre cum voi schimba lumea, 

Despre cum s-a schimbat deja, în noi. 

Nimeni nu mai citește ce s-a scris cândva, 

Acum când am ajuns să scriu

Doar pentru a-ți aduce aminte de mine... 

Clișeul #70

Unde am fi fost acum,

Cu toate ușile zidite, 

Strigând închiși în coaste

... după ajutor?

Pași mici de dans, 

Au fost făcuți în grabă,

Pe sfoara care taie în două

Acest punct

Clișeul #69

M-am trezit în noapte

Cu o neașteptare flămândă

De a pleca la război. 

Mintea îmi cere, inima îmi cere, 

Sufletul îmi șoptește că ar fi cazul

Să plec la război... 

Poate voi avea norocul 

Ca ceva mai puternic decât 

Toate deciziile mele de până acum

Să-mi strivească într-un final coastele. 

Aș pleca la război, să uit.

Aș pleca la război, de parcă n-aș ști că nu pot ucide trecutul, viitorul, sau tot ce încă bântuie... 

Aș pleca, cu tot cu războiul meu, undeva departe, unde m-ar întâlni pacea. 

Clișeul #68

Am ales greșit de atâtea ori încât sper ca atunci când momentul va fi potrivit și universul va fi adunat în jurul meu, să aleg în sfârșit mișto - alt cuvânt nu puteam să aleg și eu... 

Clișeul #67

Urăsc nopțile lungi!

Mă uit îndelung spre pereții decorați cu vopsea nouă,

Albastrul interiorului coastelor mele, 

Și-mi caut orbește rămășițele filmului preferat. 

Pe scaunele din fața ecranului de 360 de grade

Zac diferite puncte de vedere pe care nu le-am văzut:

Deznodământul neașteptat și eroul renăscut, 

Regretele mele și sfârșitul mut, 

Oglinda ta, prin care n-am văzut, 

Audiența rece și exteriorul necunoscut... 

Filmele sunt doar niște ghiduri pentru cei rătăciți,

Niște puzzleuri pentru cei mereu răzgândiți, 

Niște universuri noi pentru alții priviți 

Prin camera aceasta care ne urmărește pe toți 

Cum încercăm să ne purtăm ca niște adulți 

După jocurile acestea de copii... 

Cât?!

Haine, să-mi acopăr pielea,

Mască, pentru nas și gură,

Ochelari de soare, la ochi, 

Căști în urechi...

Cât să-mi mai mint simțurile 

Că trebuie să rămân în acest oraș? 

Clișeul #66

Picură în peșteră.

Stăm înghesuiți în jurul focului

Și depănăm ce-am mai văzut prin ferestre, 

Într-un treacăt aburit...

Clișeul #65

S-a întâmplat să cred cel mai mult

În cele mai neînsemnate lucruri,

De nicăieri, și în cel mai rapid treacăt.

...Și tot m-am trezit trăind o realitate 

Pe care n-aș fi crezut-o vreodată.

Mă tot trezesc din vis

Dar visul nu de termină.

Am visat la noi în cel mai neînsemnat ceas al nopții, 

Și acum stau treaz, pe marginea spiralei fustei unei țigănci, 

Străduindu-mă să cred iar în ceva.

Cometa

Sunt cometa care îți brăzdează acum universul, 

Și mă lovesc de tot în calea mea. Stelele îndepărtate mă privesc tăcut.

Am greșit... 

Mă cotesc, mă întorc, mă tem că ar fi trebuit să rămân doar în trecere. 

Cozi de gheață, cât cozile de la pâine, 

Vreau să-mi miroasă casa-a proaspăt coaptă, 

Până mâine. 

Inevitabil

Sunt o ceapă,
Sau ceapa mă-tii, cum mi se mai spune...
În spatele tuturor acestor straturi
Care se presupun că ar proteja ceva divin,
Tot se ascunde dulceața care te va face să plângi
Și să blestemi pământul din care am fost scos...
... ceapa mă-tii de țărână de om! 

Sfârșitul

Acesta nu este sfârșitul, 

Oricât de oribil s-ar simți...

Adu-ți aminte de ultimul sfârșit. 

Credeai că acela este sfârșitul,nu?

Acesta nu este sfârșitul.

Aceasta este o lecție-n 13 rânduri de timp,

O casetă stricată, care pentru unii

Cântă aceleași melodii, sfârșit după sfârșit...

Acesta și aceasta, ceilalți, nu sfârșesc, 

Nu se sfâșie, nici nu se sfârtecă în fața unui sfârșit,

Oricât de nesfârșită ar fi 

Acesta nu este un sfârșit.

Sfârșitul sferic care ne așteaptă în sferele noastre aplecate spre un umăr 

Sfârșește în sfârșitul fiecărei zile, văzut de pe blocul

De la sfârșitul anului. 

Acesta nu este sfârșitul!

Este doar o amintire a unui sfârșit...

Sfârrr

Poate

Mereu mă întrebai de ce nu mai scriu. 

Scriai atât de mult...

Poate... Până să-ți scriu ție. 

Clișeul #64

Stând cu capul în nori

Tot încerc să culeg stropi

Pentru setea mea străină...

Stând cu picioarele în gheață 

Tot sper să prind primăvara 

Pentru fuga mea străină...

Stând cu pieptul într-un țăruș 

Tot mă tem, ca primii oameni, 

Pentru viața mea nouă...

Clișeul #63

Cădem atât de des,

Atât de frumos, 

Încât ne mințim 

Că-n această tragedie

Zburăm înspre zenit...