luni, 16 decembrie 2019

Clișeul #62

Merg pe străzile în jurul cărora se construiește noul castel.
Mă omogenizează fiecare lovitură în umăr, 
Fiecare om dezmembrat care se împiedică de mine,
Și mă reconstruiesc înaintea lor. 
Toți cerșetorii mă privesc ciudat,
Cu ochii din spatele măștii, 
De parcă au ceva să-mi spună, după muncă.
De ce mă văd vinovat, în ochii lor? 
Tot ce-am făcut vreodată a fost să cerșesc 
Puțină iubire, puțină atenție, înțelegere, timp... 

Femeia care s-a zidit în pereții noului eu
Îmi cântă printre sirene
Mantra schimbării.
Îmi pare rău iubito că te lovesc de toți oamenii de care mă împiedic. 
Încă puțin și ajungem acasă... 

miercuri, 11 decembrie 2019

Clișeul #61

Ochii-mi surpați
Caută ieșirea 
Din acest labirint fluid, 
Tangent la piele, 
Tango atent, 
Permanent,
În brațele tale fluide, 
Iubito!

duminică, 8 decembrie 2019

Clișeul #60

Sunt genul acela de om
Care are cicatrici peste alte cicatrici, 
Răni mici peste răni și mai mici... 
Și totuși nu renunț.

Îmi car instrumentul înghețat în teacă
După fiecare război din mine,
Și în tăcerea unei camere întunecate
Uit totul după ce adorm. 

luni, 2 decembrie 2019

Rost în tot

Împreună cu liniștea înălțimii, tac. 
Noaptea mă găsesc întrebându-mă:
Sunt amnezic? 
Sunt nebun? 
Sunt degeaba? 

Merg în felul meu pe acest hol de muzeu 
Și într-un frig infernal caut toată pictura. 
Marea pictură. 
Marea întrebare. 
Marea fugă. 

Am ales un birou și mi-am așezat toate jucăriile 
În ordinea copilului cocoțat înapoi. 
Înghesuie-ți culcușul acolo,
Adormi în mijlocul fascinației, 
Și privește-o cum se răstoarnă-n vis. 

Trebuie să particip. 
Ar fi cazul să mă urnesc... 
Mă uit în jur, 
Deja pierdut în oglinda din palmă.
Mâinile-mi la ochi, mâinile la urechi, 
Piciorul în gură, talpă în piept! 
Frânează gândul de-a lungul vertebrelor
Ca o carte sfâșiată din cotor. 
Îmi aud clipitul, 
În urma unui timp potrivit. 
Am promis că nu mai scriu, 
Dar am mințit. 

vineri, 19 iulie 2019

Tăcerea

Azi nu am vorbit cu nimeni.
Am fost musca din spatele geamului.
Am cântat ca un greier fără cap pe umeri.
Am fost albina care s-a întors la fruct.
Am construit mușuroiul înainte de inundație.
Am ros cărțile pe care trebuia să le studiez.
Azi...
Aș fi sărit de la etaj, ca o larvă înainte de cocon.

E și mâine o zi.

luni, 17 iunie 2019

Nu voi mai scrie

Nu voi mai scrie.
Niciun perete nu va mai vedea gândurile mele.
Orașul are nevoie de liniște.
Eu am nevoie de liniște, când toate gândurile îmi roiesc în cap,
Ca un cuib de albine a căror regină a fost furată,
Ca un cuib de lilieci care ascultă prea multă muzică rock...

Nu voi mai scrie, pentru că vreau să adorm liniștit,
Pe zgomotul selenar al minții părăsite de toate pericolele la adresa vieții mele.
Nu voi mai scrie aici,
Nu voi mai scrie pe șervețelele de la masă,
Nici pe băncile facultății,
Nici pe nisipul amnezic al mării.
Nu voi mai scrie!

vineri, 18 ianuarie 2019

Clișeul #59

M-am aruncat în nămol
Și am învățat
Că hainele se spală,
Păcatele se spală,
Coaja citricelor se spală...

miercuri, 2 ianuarie 2019

Orașul sună a razboi

Orașul sună a război...
Oameni cu pene de păun înfipte în inimă
Aleargă pe străzi
Și nu văd pe unde merg,
Unde trebuie să ajungă,
Dar mă împing și încearcă să ajungă primii.
Oameni cu pene de păun înfipte în inimă,
Atât de orbi, atât de frumoși,
Fără să aibă vreun indiciu legat de ce se petrece în jur,
Merg drepți, printre explozii.
Zgomotul mă îneacă.
Fumul mă îneacă.
Ochii orbi mă îneacă.
Penele sapă tot mai adânc,
Sapă și după mine,
Dar eu mă ascund în camera mea,
Cu perdelele trase și chipul îngropat sub aripa ei:
O pasăre atât de rară,
Cu aripi pe coaste...