Mă omogenizează fiecare lovitură în umăr,
Fiecare om dezmembrat care se împiedică de mine,
Și mă reconstruiesc înaintea lor.
Toți cerșetorii mă privesc ciudat,
Cu ochii din spatele măștii,
De parcă au ceva să-mi spună, după muncă.
De ce mă văd vinovat, în ochii lor?
Tot ce-am făcut vreodată a fost să cerșesc
Puțină iubire, puțină atenție, înțelegere, timp...
Femeia care s-a zidit în pereții noului eu
Îmi cântă printre sirene
Mantra schimbării.
Îmi pare rău iubito că te lovesc de toți oamenii de care mă împiedic.
Încă puțin și ajungem acasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu