Haosul cotidian

Lanțuri paradoxale contraintuitive

Leagă mintea celui care încearcă să înțeleagă tot. 

Învață, dezvață, dimineața la Lavazza, 

Pentru a nu rămâne în urma celor bogați de inocență lipsită de masă fizică.

Spirale morale sunt nebuloase banale și lanțurile se strâng în continuare.

Dezvață, învață. 

spațiu

Găuri negre de atenție și validare

Îmi trag lumină în neant. 

Nu voi mima soarele pentru totdeauna. 

Resping neoriginalitatea unui al doilea Luceafăr!

Universul cântă, ca două plăci de marmură:

Statuia și podeaua templului...

Explozii în cer ne-au adus aici, 

Explozii controlate prin disciplină ne vor duce înainte. 

Clișeul #117

Astă seară mâncăm paste reci din castroane de inox,

Cum ne-au învățat ai noștri. 

Sunt bune, le-am făcut chiar eu, 

Cu tipica mea lipsă de detalii intrigante, 

Cu prea puțin sos. 

Sub chiuvetă găsești cutia de medicamente 

Și dacă sapi suficient în ea vei găsi boala pentru care am deja remediu. 

Mă tot gândesc la castroanele astea de ceva timp... 

Când eram mic le tot aruncam pe podea și niciodată nu am reușit să sparg unul. 

Încă arunc pe podea, astăzi, oameni, 

Și le pun în brațe castronul de inox cu copilăria mea rece, al dente. 

Clișeul #116

Iadul este pasajul de la Unirii, la oră de vârf, infinit. 

Merg de-a bușilea și privesc pe contrasens:

Iadul este să nu recunoști pe cineva...

Clișeul #115

Mi-am făcut loc în spatele liniilor inamicului.

M-am infiltrat în toate bazele secrete ale durerii sale, 

Bazele din spatele măștilor de zi cu zi. 

Durerea radioactivă mă face să strălucesc albastru în unele dimineți. 

Durerea radioactivă, anxioasă și nesigură de scopul ei, este albastrul cerului.

Mi-am făcut loc în spatele coastelor aliatului. 

Durerea e în toți! 

Luptăm degeaba cu ea, cu noi, cu ei, cu noi...

Clișeul #114

Când eram tânăr mă credeam poet.

Îndrăgostit și incomplet am învățat

Că sunt doar un simplu bluesman...

Minciunile rimează și râmă în suflet 

Ca o turmă de porci îngrășați după primii doi ani de căsnicie. 

Adevărul nu sună la ureche, trebuie să-l faci cumva, altfel nimeni nu-și pleacă timpul să-l asculte.

Și totuși, păsările cântă printre blocuri, printre crengi, printre cuvinte...

Cuvintele s-au făcut liniști. 

Gândurile s-au făcut contemplări. 

Este atât de mult spațiu în capul meu, iar tu ai lăsat atât de mult în inima mea.

Orice poveste de dragoste va fi, cât timp este iubire la mijloc.

Clișeul #113

Am trăit zilele acestea 

Fără ajustări constante ale autoportretului.

Pasul mi-a fost ușor. 

Gândul mi-a fost gol. 

Am trăit în aceste zile! 

Clișeul #112

Poate că e haos în capul tău în ultimul timp.

Poate că îți aleargă prin minte tot ceea ce vrei.

Tot ce visezi se adună în chiftele de zgomot alb în urechi.

Te rog să ai un moment pentru tine. 

Un moment de liniște. 

Redu la tăcere orice voce și cap. 

Orice dorință. 

Orice nevoie. 

În liniștea aceea întreabă din tine vocea care mereu ți-a răspuns cu iubire. 

Vocea aceea blândă și ascunsă. 

Întreab-o: ce să fac în continuare? 

Fă-ți liniște iar în gând. 

Pentru ca știi ce vrei tu să faci. 

Nu acela este răspunsul. 

Roagă-te din nou, și întreabă din nou. 

Ți se va răspunde.

Clișeul #111

Intru în casă, 

Aprind toate luminile,

Închid ochii și expir...