vineri, 15 noiembrie 2013

Ritm

Ritmul ei.
Ritmul lumii.
Ritmul lumii fără ea...

Ritmul inimii.
Ritmul timpului.
Ritmul liniștii.

Ritmul unui sărut.
Ritmul unui gând.
Ritmul unui vis.

Sunt aritmic...

In tine? Tu!

Ia un loc. Vorbește-mi. Povestește-mi ceva căci ochii tăi i-am terminat de răsfoit cu mult timp în urmă. Ce aventuri ții ascunse în spatele buzelor? Se pare că noapțile încă-mi amintesc intriga ochilor tăi. Cu fiecare clipire parcă mai dadeam încă o pagina din povestea vieții tale, mângâind-o ușor, ca pe un papirus vechi și de valoare inestimabilă.

Focul ardea cu muzică în șemineu: pocnea din degete pe ritmul gratiilor de fier negru. Canapeaua de piele scârțâia cu vocea unei soprane excitate involuntar. Urmele rosii de ruj de pe paharul de vin mă mânjesc fără rușine pe gât. Buzele tale au șoptit în sfârsit!

Se oprește. Sprijinindu-se pe mâini se îndepartează puțin cât să-mi vadă ochii ce o sorbeau din esența-i sălbatică. Buzele mușcate se strânseseră într-o încruntare și mai senzuală.

- Ce este? Ce arde în tine, iubito?
- ... Tu!

joi, 7 noiembrie 2013

Cine sunt?

Sunt acel întreg incomplet.
Sunt un om imperfect.
Sunt un muzician de seară.
Sunt poetul fără vechea rimă amară.

Sunt cuvintele ce le rostesc.
Sunt lucrurile ce le urăsc.
Sunt ce n-am putut să fiu în treacătul zilelor. 
Sunt ce voi fi în viitor.

Sunt uneori viu, în amintiri.
Sunt fotografiat în reci priviri.
Sunt îngropat într-o melodie.
Sunt înscris în versuri, pe hârtie.

Sunt ce am iubit. 
Sunt iubirea ce-o voi dărui. 
Sunt cicatriciile ce s-au vindecat.
Sunt parte din ranile ce-am provocat.

Sunt amantul ce dansează pe diagonală.
Sunt vrăjit de plăcerea carnală.
Sunt un suflet flămând.
Sunt în mintea cuiva mai mult decât un gând.

Sunt fărâmă din lumina primordială.
Sunt umbra din rațiunea mea finală.
Sunt soțul melancoliei din mine.
Sunt în fața oglinzii nu doar o imagine.

Sunt în inima ce-mi bate între coaste.
Sunt pictat în tonuri albastre.
Sunt în creierul ce se zvârcolește.
Sunt ascuns în spatele ochiului ce te privește.

Sunt auzit în acorduri minore.
Sunt al altora înger și tutore.
Sunt liniștea după furtuna de pe mare.
Sunt pierdut când apusul dispare în zare.

Sunt ce ascult.
Sunt ce scriu.
Sunt ce visez.
Sunt ce cânt.
Sunt ce-mi doresc sa fiu.
Sunt cine sunt!

duminică, 3 noiembrie 2013

Orasul din mine

Mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraș mare. Ar fi foarte ușor pentru mine că l-aș lăsa pe el să trăiască viața în locul meu. Fără vreo grijă m-aș duce să mă plimb pe malul unui râu sau să ma urc pe cel mai înalt pod și să-mi imaginez că sunt singurul om rămas în oraș. 

Aș putea să trăiesc cu stop cardiac pentru că inima orașului ar bate și pentru mine. Aș putea să îmi tin respirația pentru că plămânul verde al unui parc m-ar ține în viață. Iar râul care curge încet pe sub podurile de piatră mi-ar astâmpăra setea.

Aș putea în sfârșit să număr toate stelele pentru că noaptea orașul m-ar ține treaz căci el nu doarme niciodată. Visele le-aș vedea prin ochii celorlalți, stând întins pe acoperișul unei cladiri vechi și abandonate. Iubirea aș strânge-o de prin parcurile în care o găsesc aruncată pe langă vreo bancă sau în spatele unui copac îndreptat spre asfințit. Moartea nu m-ar fi pândit daca n-ar fi știut că nu-s de găsit căci m-am dat dispărut.

Mergând pe străzi, oamenii pe care-i cunosc parcă trec prin mine, fără să lase vreo urmă, trezind doar amintiri și rareori, vechi sentimente. Mi se părea că uneori mă vedeam prin locurile pe unde treceam în fiecare zi doar ca eram pe trotuarul celălalt. Totul devenea din ce în ce mai ciudat iar serile începeau să mă bântuie la fel cum și eu bântuiam străzile, stârnind becurile să flicărească la prezența mea. Speriat, am încremenit pe treptele casei mele.

Locuisem într-un oraș mare și devenisem fantoma omului care am fost sau doar mă plimbam prin orașul fantomă din-lăuntrul meu ?