Cesiana

Povestile care au avut curaj sa iasa prin piele,
sa nu fie niste cicatrici, ci sa imbratiseze culorile,
au fost sarutate de buzele nepotrivite
si acum au ramas doar niste tatuaje in soare.

Ca inima rece pe care o ascunde undeva,
un metal argintiu ii inteapa buza, far' a suspina.
La fel si-n ureche, pazindu-i muzica de fantome,
negru-i strapunge carnea, raspandind arome.

Paru-i rosu, ca sangele ce curge prin vene,
atrage atentie nedorita, ii cade in jos, pe haine,
... iar ea ? Spera ca macar intr-o buna zi
ochi far' de invinovatire si ura o vor privi.

La bucata

Ii vezi peste tot... Apar de nicaieri dar ii recunosti de data trecuta. Aceleasi fețe le poarta in fiecare zi, aceleasi expresii si acelasi par care le zboara in vant. Se nimereste din intamplare sa treci pe aceeasi strada pe care i-ai vazut cu o saptamana in urma si te intrebi daca nu cumva ai ajuns si tu ca ei ...

El avea pletele blonde si carliontate. Pielea ii era rosie de la prea mult stat in soare, colinda strazile pe o bicicleta veche si vopsita stangaci. Barba ii era neingrijita, un mesaj rautacios pentru toti cei care indrazneau sa-l priveasca, monument al timpului. Poate ca nu stia dar isi ascundea ochii de un albastru genial. O poveste era privirea lui, una nespusa, una cu greseli, opera unui autor fara putere in fata masinii de scris.

Ea ... o alta poveste necitita care umbla pe strazi. Niste ochelari argintii o ajutau sa se fereasca de frunzele cazute timpuriu care devin alunecoase dupa ploile dese si reci. Probabil este singura femeie care a iesit pe strazile orasului asta mic fara sa-i pese ce poarta sau cum arata. Adidasii jerpeliti ce si-au pierdut culoarea in timp si hanoracul larg si patat de cafea ii furau orice urma de feminitate.

Amandoi aveau castile in urechi. Amandoi aveau aceeasi privire ratacita, rece, fara pic de sentiment in ea. Amandoi mergeau pe aceleasi strazi, in fiecare zi, mereu pe trotuarul celalalt. Ce nu stiu ei este ca nu se vor intalni niciodata. Vor ramane cu muzica lor, mergand de nebuni, singuratici la bucata.

Am pofta de ochi verzi!

Am poftă de ochi verzi!
M-am săturat de minciuni spuse...
În sclipirea lor vreau să mă pierzi,
ca-n zilele reci de multă vreme apuse.

Am pofta să-i sărut împreună cu genele,
să-i caut prin spatele firelor de păr,
să le alin în negura lor, problemele,
și să-i văd cum mă caută cu dor.

Am poftă să-i închid cu visele mele,
să-i mângâi ușor și să le insuflu amintiri.
Din întuneric poate îmi vor păzi nopțile,
nu doar să rămână niște simple priviri.