Prima scrisoare

hei,
spune-mi, cum ai reușit să mă faci să mă împiedic peste o zi
și să pic, fără control, fără religie, fără mine...?
m-ai diluat în ochii tăi gri, câteodata verzi, în diminețile ploioase.
am pierdut orice sens, am uitat timpul într-un buzunar la piept,
am învățat din mers și unui străin i-am vândut la colț ultima coală de regret.
... cu degetele roase de încredere și de zidurile groase
ai schițat găuri umplute în pieptul meu.
spune-mi, cum ?!
ai crescut, înflorind ca o nouă viață, ca un râu printr-un deșert...
poate că deșertul eram eu, pustiu și gol, părăsit ...
poate că deșertul erai tu ...

nu, nu este o scrisoare!
dar totuși sper să-mi răspunzi într-o bună zi...









am uitat să mă semnez ...

Elegia 1

Goale sunt foile care mi se adună în urmă,
flămânde de amintirile care mă frământă...
Se lipesc de piele și așteaptă să fie scrise,
cu un strop de sudoare, cu o străină sărutare...

Unde am fost în tot acest timp? Singur, în îndepărtare
de un deșert de oameni, în continuă eschivare ...
Dar totuși, unde să găsesc cerneală să pot să scrie,
căci prin vene-mi curge teama că nu voi știi ce-o să fie...

Departe

Suflet tânăr, cauți îndepartare,
cât mai departe de soare.
dar te va alina oare ... aceasta departare ?
Crezi că-ți vei găsi peste hotare
aruncate la întamplare
bucățile inimii tale goale ?