Prima scrisoare

hei,
spune-mi, cum ai reușit să mă faci să mă împiedic peste o zi
și să pic, fără control, fără religie, fără mine...?
m-ai diluat în ochii tăi gri, câteodata verzi, în diminețile ploioase.
am pierdut orice sens, am uitat timpul într-un buzunar la piept,
am învățat din mers și unui străin i-am vândut la colț ultima coală de regret.
... cu degetele roase de încredere și de zidurile groase
ai schițat găuri umplute în pieptul meu.
spune-mi, cum ?!
ai crescut, înflorind ca o nouă viață, ca un râu printr-un deșert...
poate că deșertul eram eu, pustiu și gol, părăsit ...
poate că deșertul erai tu ...

nu, nu este o scrisoare!
dar totuși sper să-mi răspunzi într-o bună zi...









am uitat să mă semnez ...