(Voi încerca sa relatez / conturez unul din visele pe care le-am avut cât timp am stat in comă / ventilat mecanic. Nu este complet pentru ca intrarea în vis s-a facut din altul iar acesta s-a ramificat in alte doua vise cu turnuri diferite)
Am visat ca erau copii stransi in cerc,
Si chiuiau, si se bucurau,
Caci se indepartau de a mai fi copii...
Unul dintre ei, mic si sfrijit,
A primit în dar o carte pentru oameni puternici,
De la unul dintre cei mai mari,
Si cu voce blândă, i-a urat numai bine.
A trecut timpul, si copilul a gasit un vis.
Plutea pe ape, lângă o insulă din asfințit...
A mai gasit si altul, tot acolo,
Si a inceput sa curețe apa de vise plutitoare...
Era singur si ambitios, iar inima-i mica
Ii lasa loc în piept sa respire sub apă.
A inceput să strângă vise, singur.
Oamenii de lângă asfințit priveau
Si se bucurau, cum insulele, cândva de vis,
Erau acum curățate, chiar si apele din jurul lor...
Pescari, călători si băștinași se mirau
Si se uitau, si zambeau la munca tânărului.
Erau toți fermecati de apusul care incalzea
Inimi, pământ, piatra si vânt .
Timpul a trecut si tânărul nu a mai fost singur.
Lumea l-a urmat, pe cărarea lăsată de inimă
În urma, erau doar zâmbete, bucurie...
Marea era a lui, si le strangea pe toate,
Nu cumva sa se înece cineva, din asfințit,
În marea lui va străluci un nume,
Parcă era englezesc, cu o frumoasa melodie în el...
Asa a si fost... numele lui a ajuns mare!
Cunoscut în toata lumea, în sălile de asteptare.
Insulele lui, pietre dintr-un ocean,
Erau pozate si arătate drept exemple.
Toți stiau acum de tânăr, si de visele pe care le strangea,
Asa ca tanarul, în barca lui mica, s-a scufundat,
Si s-a ridicat bărbat, pe vapoare de metal.
Presedintele stia si el, dintr-o sala de asteptare,
De marile pe care bărbatul le lasa în urma,
Si l-a trimis la popoarele galbene sa-i spele în ocean,
Sa-i desprindă de scaun si de tavan,
Si sa le arate cum in viață se poate
Sa respiri sub ape si când esti cu picioarele pe pământ.
Bărbatul s-a dus sa le arate ca visele plutesc în realitate.
Coastele deja nu se mai vedeau după prima spălare in ocean,
Sute de case de chibrituri isi luau adio de la foc
Căci marea le imbraca acum in pereti noi.
Pe străzi, oamenii păreau captivati, adunați în turme uimite
De numele englezesc care venise sa le spele orice vis si orice păcat.
Si uitau, oamenii, de idolii lor, spre furia celor care inotau cu ei...
Cum sa te lasi cuprins de munca unui singur bărbat lăudat?
Presedintele s-a bucurat ca si-a pus baza in bărbat,
Pentru ca timpul parca în loc a stat, nimeni nu a mai furat,
Nu au mai dat în cap, nu s-au mai revoltat,
Doar stau acolo si se uitau uimiți la tot ce oceanul a spălat.
Mai trebuie spălați încă o data, dar cu apa rece, de la fund.
De data aceasta, barbate, nu vor sti ce se va întâmpla,
Pentru ca noi le vom schimba lumea!
A început bărbatul sa se incordeze, sa sufle, sa creeze,
Custi de metal, pline cu apa înghețată,
Pe care le intindea pe coasta toata.
Oamenii priveau uimiți, o alta minune, spuneau ei...
Dar fara sa observe, li se făceau ochii grei,
Si parca intr-un somn picau, pe capete, la fundul custilor...
Si-ntr-o zi, jumatate de nație dormea in apa înghețată.
Consilieri militari se adunasera sa se sfatuiasca,
Cine-i acum cel mai puternic de pe planeta noastră...
Laudatori s-au apucat, sa-l proclame pe bărbat împărat,
Dar bărbatul se gândea la altceva,
Ca-i un fier rosu amintirea din copilăria sa,
Când toti il ridiculizau, băteau si izgoneau,
Acum planuia ceva ce altii nu stiau...
Puternica a fost cartea pe care a primit-o...
Parca se numea cumva, cu popoare inferioare si condus planeta.
Acum, când nimeni nu bănuia, bărbatul spuse asa:
Lăsați libere custile de metal, si aruncati-le peste bord,
În oceanul planetar.
Au fost inundații, ochii erau înşelații,
Caci toți credeau în minuni si nu isi ascultau tații...
Apa rece se schimbase, de când pluteau popoarele în ea.
Era ca un râu învolburat, tulbure si de neimaginat.
Lumea parca se dizolvase in ea,
Si nu mai aveai altceva de a mânca, a bea, decat apa rece si rea.
Si toți în lume erau in transă, de parcă au ajuns acasa,
Nu mai vedeau si se lăsau condusi la odihna,
Nu-si mai doreau libertate, vise sau lumină.
Era atât de trist, ca-n vis, pana ca si părinții mei mi-au zis:
Ce tot încerci sa deschizi ochii? Vino si stai cu ai tăi,
În apă asta ne e cald si bine si nu mai avem nevoi.
Mama, tata, bătrâni de ascultat,
Lasati-ma sa ma sterg la ochi,
Mi-e frica sa nu vă fii înecat...
Barbatule necunoscut, ai încolțit în rău, uite ce-ai facut!
Apa ii îmbolnăvise pe toți, cu o iluzie a societatii care merge pe roți.
Copiii nu mai stiau sa vorbeasca, bătrânii, să dascaleasca.
Totul devenise o mormaiala somnambula,
Si încercam sa nu ma las dus de val, sa nu adorm,
Dar ma trezeam în alte locuri, unde mi se spunea
Ca am pleoapele lipite si nu mai inteleg care lume e rea...
Ce sa fac, cum sa scap de condiția mea?
Bărbatul stătea în casa lui si isi freca mâinile,
Se bucura ca nimeni nu-i dejuca tainele...
Lumea era la picioarele lui, îngropată sub ape
Si el clipea linistit din pleoape.
Auzise zvonuri ca intr-un colt de lume
Erau oameni care au scăpat cumva,
Dar ceea ce el nu stia era ca aceia i-au dat cândva cartea...
S-au ridicat, de nicaieri, oameni impotriva barbatului,
Iubirea vieții sale l-a părăsit pentru ca nu se îndrăgostise
De acest vis nebun al tânărului care a fost...
Din custile de metal, pline cu apa înghețată,
Au inceput sa iasă doctori, ingineri si altii,
Care nu-si lăsau existența în grija altora,
Oameni puternici, cu suflete de neînduplecat, s-au ridicat!