Al doilea vis din somnul fără vise

Am avut cel mai frumos vis, mai alaltă seara...
Eram martor, dar parcă tot ce se întâmpla
Era adevarul pe care-l așteptam în viața mea.
Aş putea spune că am avut parte, ca tot omul,
De destule experiențe cu divinul,
Dar în visul meu, se făcea că Domnul,
Un om bătrân, plin de vlagă şi cu o barbă pe măsură,
Comandă fără frică, un proiect de anvergură,
Lui, celui mai neînsemnat, artistul...

Ei bine, într-un alt vis, am cunoscut artistul...
Se întâmpla că sfoara lui, prinsă în colțul privirii,
Şi acul magic, care reușea să treacă prin orice,
Putea să coasă om de om, pasăre de cer,
Târâtoare de pământ, coincidență de destin...
Artistul sfida omul, sfida timpul, sfida totul,
Şi Domnul îl lăsa, asta fiindu-i menirea, de creator,
Cu imaginația ca un cer înstelat şi gândul, un copil neastâmpărat.
Aşa eram şi eu, în vis, dar abia învățam să mă joc cu acul şi sfoara...

Asistam la viață şi nimeni nu ne observa,
Cum din umbre, noi ne făuream singuri lumina.
Eu, un simplu învățăcel, am rămas uimit
Când am văzut munca artistului pe care Domnul l-a dorit. 
Era cu un pas înaintea realității, un geniu!
Parcă fiecare creație a sa îmi îngenunchează mintea,
Puțin mai mult decât geometria imposibilă,
Puțin mai enigmatic decât cea mai complexă iluzie.
Cum de nu ştiam de el până la acel moment?!

Artistul era ca un arici, cu părul țepos,
Scund, urât, cocoşat şi prea năsos.
Blestemată memorie! Niciodată nu rețin nume,
Ci doar alura lor şi acesta avea cântec germanic.
Parcă aveam impresia că ori de câte ori i se rostea numele
Îi vedeam, ca printr-un nor, orășelul în care s-a născut.
Mereu se adresa aspru ajutoarelor sale tinere,
Şi acestea, fără chip, au învățat perfecțiunea
Sau au cedat, şi-au luat chipul înapoi şi s-au aşezat în rând cu lumea.

Domnul i-a spus să facă o lume noua pentru oameni,
O lume frumoasă, pentru ca toți cei care veneau în vizită
La casa Domnului, să poată vedea în mijloc aşezată,
Învârtindu-se cum ştim noi, lumea toata...
Nu a mai existat vreodată o cerere ca aceasta,
Nimeni nu a mai avut ocazia sau onoarea
Să încerce să replice creația din care cumva făceau parte
Dar pe noi oamenii, ne priveau de departe,
Ştiu asta ca i-am vazut mişcând din pleoape.

În atelierul său care purta straie de viitor,
Timp de ore şi ore, artistul lucra de zor...
Cum să aduni cu palmele tale de țărână
Mai multă țărână, fără să te pierzi prin ea
Şi la final să se învârtă ca lumea mea şi a ta?
Toate încercările erau un mare eşec, fiecare ardea cumva
Fie că de Soare se prindea ori prea încet se învârtea...
Oh, ce tensiune în aer şi fumul şi focul,
Totul scăpa de sub controlul artistului, săracul.

Nu erau resursele problema, nici ajutoarele care obosiseră,
Ci faptul că oricât ai înțelege, oricât ai cunoaşte,
Oricât de priceput ai fi, tot nu vei putea să construieşti
Tu, cu mâna ta de om, lumea în care trăiești...
Artistul ştia că dacă ar fi reuşit să îndeplinească comanda,
Ar fi fost numit cel mai bun, nimeni nu s-ar mai fi îndoit.
Dar cum să facă? A încercat orice... minimalism, machete,
Simplificarea lumii până la originile ei sălbatice.
Totul pălea în fața primei creații, oricât de ingenios ar fi fost construit.

Am visat că artistul s-a prezentat Domnului
Cu doisprezece lumi care ar fi alcătuit împreună
Ceea ce i se ceruse... nu una, ci doisprezece lumi ce se învârteau
Şi erau atât de fragile că mai aveau puțin şi ardeau.
Este prea puțin artistule, nu-mi pot expune astea în casă.
Prietenii mei vor râde de mine şi ştii că nu vreau asta.
Domnul meu, priveşte! Mai am două creații pentru Tine...
O lume din tăişuri de vânt, să-I poți vedea pe toți, cu cât Te uiți mai atent,
Şi o lume de ape şi uscaturi, toate-ntr-un strop, să fim siguri că nu va mai arde...

Domnul era bucuros de născocirile artistului...
Atât de mult Îi plăceau şi machetele ingenioase şi lumile în care ne vedea,
Încât le-a luat pe toate şi le-a pus în debaraua Sa,
Şi le-a uitat acolo pentru o vreme, cum ai uita o persoană...
Lumile uitate-n debara, departe de ochiul Domnului, au ars la un moment dat.
Domnul era trist căci creația Sa tot pierea
Şi a cerut artistului să imortalizeze creația
În tablouri, cu viața, muzica, familiile şi tradițiile sale.
Acolo am ajuns din nou, în debaraua Domnului, gata de arătat prietenilor...

Artistul a primit viață şi recunoaştere față de predecesorii săi.
Toți vorbeau despre faptele sale, dar el, împăcat,
S-a întors in oraşul său natal, cel pe care il vedeam ca printr-un nor...
Un mic oraş vechi, cu clădiri scunde şi din cărămidă roşie,
Unde mereu se țineau carnavale în cinstea celui care s-a născut
Şi din rodul muncii sale, nu va mai muri...