miercuri, 22 iunie 2016

Am adormit cumva cu brațele deschise

dintr-un căscat să mă înghiți îndată,
dar nu de oboseală sau de plictis,
nici cum se înghite omul, șarpe fără coadă,
în cămara inimii sale, închis...
tu să mă cuprinzi
ca un cearșaf curat,
cu un suflet nepătat,
către cerul care s-a aplecat
să ne mângâe cu văzduhul...
să nu-mi dai vreodată drumul!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu