Numar timp

Mă ascund în spatele unei clipe
și-mi las un gând în urmă :
'Cum să merit așa ceva?'
Atunci Ea-mi zâmbește din nou
și clipa fuge de mine:
Se duce să se alature celorlalte clipe,
ale viitorului nostru împreunat...
Aș face bine să mă ascund cât mai des
poate în spatele unei ore sau a unui an,
să fiu sigur că zâmbetul nu i se va stinge.

Nu sunt sigur că înteleg cum funcționează dragostea...

Ps

Lasă-mă să cioplesc din tine,
cu neîndemânatice sărutari,
tot ce-i strâmb și urât.

Să te lași dezbrăcată
de-ale mele neîndemânatice...
în pielea-ți fierbinte!

Circ

Latră câinii de nebuni,
de parca sunt făr' de stăpâni,
iar stăpânii urlă şi ei
ca nişte câini, făr' de nebuni...

Cand copilul nu va mai fi copil

nenorociții !
au crescut varsta la care ai voie sa vanezi
pana cand trebuie sa-ți vezi părinții
răstigniți pe un pat sau pe-o masă
iar tu, cu lacrimi pe obraz
trebuie sa iei sulița lor și să pleci de acasă...
cui îi mai arde atunci de vânat
cand schimbi sulița pentru o lopată
și știi că nimeni nu te ajută la săpat.
blestemată să fii tu soartă,
și noi, nenorociți, de fapt ...

Latrand la luna

Prins în cușcă, din nou...
Repetarea asta mă omoară.
Mă omoară. Mă omoară.
Cum să trăiesc așa? Mă omoară.
Tu îmi auzi strigătul?
Copilă !? Mai ești acolo?
Spune-mi, îmi înțelegi furia?
Sau nu vezi că sunt în cușcă?

E decorată cu fotografiile tale.
Tu ai cheia. Tu ai tot...

Nu stiu cat de jos pot sa ajung

Când mă înecam,
mă tot întrebam
cât de alb este raiul de sub mine?
Prin oglinda tulbure nu întelegeam nimic...
Mâinile altora cred că se dizolvau cumva
că nu ajungeau la mine,
nu apucam să le vad,
nu mă apucau să mă scoată
de aici, acolo, acum, atunci...
Nu am apucat vreodată să sper ...
Și totuși, am întins și eu o mână
pentru cei de sub mine...

Fluturii se arunca de la etaj

Mă gândeam ca în noaptea asta
să-mi smulg coastele.
Pe hârtie părea o idee bună...
Inima mi-ar fi fost liberă,
în sfarșit, afară din cușcă,
iar ghimpele ar fi căzut pe podea.
Pe hârtie totul pare o idee bună...

Lectura jurnalului unui adolescent care are prea multe perechi de ochelari de vedere

o vreme am tinut usa inchisa tuturor,
am privit doar prin fereastra prafuita,
cum imi zambesc, cum gasesc scopuri
alaturi de mine si de ziua mea de maine.
dar maine nu venea, si eu asteptam luna
sa imi spuna ca marea s-a oprit din dans
si eu pot sa merg, in sfarsit, in coltul meu de lume.
am asteptat. am asteptat din nou. inca astept.
dupa atata asteptare am putut macar
sa deschid usa, sa strang o mana,
sa lovesc prieteneste un umar, dar niciodata
nu am gasit pe cer luna. poate a coborat in mare,
a inotat pana in vama si de acolo a plecat spre munte,
si acum ma cauta pe strazile laturalnice
pe care preferam sa ma plimb...
nu mi-a placut niciodata agitatia
cand am vrut sa ma regasesc.
in restul zilelor, ar putea sa urle toti,
sa alerge cercuri in jurul meu,
sa-mi arunce viata respirata in orbita
si eu, sa ma hranesc cu tot ce lasa ei in urma.
iar scriu, nu mi-a placut niciodata sa citesc.
nu m-am gasit intre paginile cuiva
si poate ca daca nu m-am regasit
inseamna ca nu am fost niciodata pe acolo,
sa las o parte din mine in urma...