o vreme am tinut usa inchisa tuturor,
am privit doar prin fereastra prafuita,
cum imi zambesc, cum gasesc scopuri
alaturi de mine si de ziua mea de maine.
dar maine nu venea, si eu asteptam luna
sa imi spuna ca marea s-a oprit din dans
si eu pot sa merg, in sfarsit, in coltul meu de lume.
am asteptat. am asteptat din nou. inca astept.
dupa atata asteptare am putut macar
sa deschid usa, sa strang o mana,
sa lovesc prieteneste un umar, dar niciodata
nu am gasit pe cer luna. poate a coborat in mare,
a inotat pana in vama si de acolo a plecat spre munte,
si acum ma cauta pe strazile laturalnice
pe care preferam sa ma plimb...
nu mi-a placut niciodata agitatia
cand am vrut sa ma regasesc.
in restul zilelor, ar putea sa urle toti,
sa alerge cercuri in jurul meu,
sa-mi arunce viata respirata in orbita
si eu, sa ma hranesc cu tot ce lasa ei in urma.
iar scriu, nu mi-a placut niciodata sa citesc.
nu m-am gasit intre paginile cuiva
si poate ca daca nu m-am regasit
inseamna ca nu am fost niciodata pe acolo,
sa las o parte din mine in urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu