Când mă înecam,
mă tot întrebam
cât de alb este raiul de sub mine?
Prin oglinda tulbure nu întelegeam nimic...
Mâinile altora cred că se dizolvau cumva
că nu ajungeau la mine,
nu apucam să le vad,
nu mă apucau să mă scoată
de aici, acolo, acum, atunci...
Nu am apucat vreodată să sper ...
Și totuși, am întins și eu o mână
pentru cei de sub mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu