Clișeul #16

Ia foarfeca-n mână
Și taie
Câte puțin din mine,
Un bonsai încăpățânat,
Speriat de secetă...

Hug?

nu pot să las vina să-mi atârne pe umeri
când îmi caut ultimele firimituri de fericire
iar tu, din colțul tău rece, îmi descoși pașii...

mâinile mi se tem și-n strigăte mute mă roagă
să găsesc ceva ce-ar putea să strângă,
nu neapărat să adune, la piept...

Clișeul #15

Adâncimea rănilor mele
Nu este o poartă
Prin care poți ajunge mai ușor la mine...
Nu uita!
Eu te las înăuntru
Și tot eu te pot încuia acolo...

Nu te mai teme!

Born in winter

She had her way
Around winter...
All that white
Blending with her eyes,
Lighting everything up.
All that cold,
Blending with her smile,
Warming her up...

I was there too,
The other child born in winter.

Icar

Vârf al aripilor mele,
Iartă-mă că te uit câteodată,
Sau că te fac să zbori doar în jos...
Plutesc aiurea 
În cușca mea cu zăbrele de gând,
Unde mi-am jurat să nu mai zbor
Vreodată
Înspre Soare...

Picuri

Mă vindec prin aceleași răni vechi,
Din nou și din nou...
Cărări lăsate pe corp,
Poteci pe unde a călcat durerea,
Acum toate duc la Roma...

Nu te speria, copilă.
Eu nu mă mai sperii,
Încă de mic copil...

Mai târziu decât niciodată

Chiar azi am avut
O sugestie la îndemână,
Cuvântul potrivit,
Albastru și mijlocit
De cine nu trebuie,
O glumă proastă între noi,
Un om fără de doi,
Și era unu'
Pe care îl strigau nebunu'
Dar niciodată nu răspundea
Căci nimeni nu-i vorbea...

Sper că mai e loc pentru mine-n mintea mea.

Impulsul nedirecționat

Păstrează-mi pielea în gând
Și în pieile gândului tău
Să mă pierzi,
Undeva, pe lângă ureche,
Să-ți țin chipul între palme,
Undeva, pe lângă suprafață,
Să mai prind o gură de aer,
O gură rea și răuvoitoare,
Sau măcar o gură slobodă,
Cât să nu fie liniște...
Ce-ai mai făcut azi?
Pentru tine cum a fost toată chestia asta?
Ce sunt chestiile?
Ce e totul?
... nu-s eu...

Pinned: suspin

Eu
Sunt
Din când în când
Același
Dar
Nu
Și
În zilele de vineri
Când
Suspin
Cu un suflet
Și
Încerc să râd
Cu celălalt
Și
Spre uimirea mea
Aflu
Ca sunt singur
Cu niciun suflet
De-al meu
Sau
De-al vostru
În acest trup
În acest oraș
Fără nume. Pământ...

Între moarte și moarte

ador să inspir aerul rece
înainte să adorm.
îmi îngheață frica
ce-mi trăiește-n suflet,
frica de-a fi între moarte și moarte.

am trăit,
până m-am ridicat din cenușă,
când s-au lepădat de mine
bucuria și sărutul,
copilul și cântecul...

Clișeul #40

ca un chirurg nechibzuit
mi-am amputat legăturile către inimă
și mi-am promis să trăiesc
numai din inerție și fulgere...
muhahahaha

Omul

Nu aș putea să ridic statuie
Celui care-mi poartă cuvintele departe...
Eu nu mă închin în fața omului!
Am rămas prins în jocul recunoștinței,
Fără cuvinte potrivite, fără ași în mânecă.
N-am cum să pierd!

Amintiri

"Ce vrei să fii când vei fi mare?"
Acum mă gândesc că am făcut bine că nu am răspuns.
Dacă ziceam că vreau să mă fac un doctor,
Aș fi ajuns să cunosc toate rănile
Și le-aş fi păstrat în amintiri,
Cele mai dureroase dintre răni...

Ne m'oubliez pas

Îmi amintesc ziua
În care te-am îmbrățișat
Cu parfumul meu preferat
Și te-am ascuns bine-n gând.

Îți amintesc clipa
În care am jurat să șterg
Cu uitarea mea preferată
Zilele în care nu ai zâmbit deloc...
Ce păcat!

Să nu crezi în parfumul florii de nu-mă-uita
Pe care-l port mereu în gând,
Doar că am închis ochii zilelor
În care ar fi trebuit să uiți de mine...

Rage

Make way
For the organised rage,
The calculated restraint,
My own rise and fall!

Oh, witness me!
All this chaos I call art.
All these coincidences I call fate.
Witness me, life, like you always do...

Căderea

am picat din primul moment
în care am pus picioarele pe pământ.
soarele nu se mai ridică.
gândul nu se mai ridică.
nimeni nu mă ridică...

mâna ta mi-e pieptene
pentru penele lipite de piele.
bandajele nu ajută.
furtuna nu ajută.
nimic nu mă ajută...

Children of the Sun

If I were a kid with a magnifying glass in a sunny day,
I would have been walking outside, looking for ants...
My karma was a step foward and it burnt me unexpectedly,
by sending its ants with a magnifying glass in each arm.

I'm sorry for everything I have ever done! I repent!
My life is not like yours and I have to give up
because you cannot accept something like this, you ants...
I would be so glad if you could see the Sun, through my magnifying glass!

Learn to swim!

I will not be happy if I would drown only the little fish...
The revenge I've got in my blood is like a wine that turned sour
and the earth begins to spit out our bones,
because we started writhing at the thought of the big fish.

I will wait for you

I tried to come back home early...
You're not here.
I rushed to turn on the lights...
You're not here.
I answered even the last echo of your room...
You're not here.
I exhaled my last breath...
You're not here.

I will wait for you!

Mângâierea

Strânge-mă la piept,
liniște tomnatică,
amuțește-mă!

Mi-am scris ceva în somn

Am greșit
Când în drumul meu
M-am oprit
De prea multe ori
Pentru prea multe lucruri
Dar mă bucur
Că am putut lua cu mine
Dragostea

Te voi aștepta

M-am străduit să mă întorc la timp acasă...
Nu ești aici.
M-am grăbit să aprind toate luminile...
Nu ești aici.
Am răspuns și la ultimul ecou al camerei tale...
Nu ești aici.
Mi-am expirat și ultima suflare rămasă...
Nu ești aici.

Te voi aștepta!

Învățați să înotați!

Nu aș fi mulțumit dacă aș îneca numai peștele mic...
Răzbunarea-mi din sânge e ca un vin ce s-a trezit
și pământul începe să ne scuipe afară oasele,
căci ne zvârcolim prea furioși la gândul peștilor mari.

Copilul Soarelui

Dacă eram un copil cu o lupă, într-o zi cu soare,
aș fi umblat pe-afară, în căutare de furnici...
Karma mi-a luat-o înainte și m-a ars pe neașteptate,
trimițându-și furnicile cu câte o lupă în fiecare membru.

Îmi pare rău pentru tot ce-am făcut! Mă lepăd!
Viața mea nu e ca a voastră și trebuie să renunț,
pentru că voi nu puteți să acceptați așa ceva, furnicilor...
Ce m-aș bucura să vedeți prin lupa mea... soarele!

Mi-ai pășit timid prin gând... furtună

Am ajuns departe,
Mi-am umplut buzunarele
Cu lumea asta supraevaluată
Și într-o singurătate de după apus
Mi s-a făcut dor de îmbrățișarea ta,
O talpă suspinândă pe nisipul ud,
Ce își trage ultima suflare
Numai din valuri ce cred că au ajuns acasă.

E târziu...
Îmi lipsești...
Aud marea...

Florile tinere

Florile tinere
Nu au apucat să înflorească
Și nici fluturi să cunoască...

Florile tinere
Aveau o liniște doar a lor,
Liniștea frântă a neliniștilor.

Florile tinere
S-au pierdut sub Soare,
Sfârșitul nu le rimează cu o pură întâmplare.

Mozaic

copilul umblă gol prin casă
și-mi ascunde piese cheie din portret
am o latură din care mă văd bine
dar niciodată nu mi-o arăt
trebuie să-mi schimb corzile
că m-am săturat de cum îmi sună vocea-n cap
m-aș tunde altfel
dar mi-au tăiat deja rădăcinile și aripile...

Cobzarul

Nu exclud nicio notă din calcul
Și nu ascund nicio greșeală
Cât timp știu că îmi vei asculta melodia până la final,
Căci vei realiza că totul are sens,
Și cu bune și cu rele,
Și cu cântec și cu neliniștinile mele...

Acum, în miez de noapte,
Când nimeni nu mai ascultă,
Și liniștea parcă se înfundă
Tot mai mult în așternut
Îndrăznesc să-mi încalc promisiunea
Și să te întreb ce-ai mai făcut...

Departe de casă

Iubirea mea a rămas fără nume...
De când am renăscut în oraș
Au început să îmi pară ridicole numele cum ar fi:
Ploaie, vânt, maree, primăvară...
Nu-mi mai găsesc răspunsurile potrivite
În rouă, în fulgerul de la miezul nopții,
Prima lumânare a zorilor sau în tremuratul rece al pământului...
Am ajuns la fel de pustiu ca străzile-n noapte.
Am început să o strig cu scrâșnete animalice,
Ea și-a întors spatele la mine.
Vom adormi, în orașul meu,
Dar mâine mă trezesc devreme,
Trebuie să merg la muncă.

Intersecția

Eu am mers de la început
În sens opus față de tine
Și am trecut pe nenumărate poduri,
Am coborât și am urcat nenumărate scări,
Doar că mereu am crezut
Că nu am găsit ce căutam.
Mergeam grăbit ,
Iar tu, puțin mai încolo,
La fel de devreme ca mine,
Ai trecut prin ușa paralelă,
Nu te-am văzut de zid,
Nu m-ai auzit de zid...
Timpul, cel mai groaznic dintre ziduri!

Cât de scurtă a fost secunda în care ne-am intersectat și totuși, cumva ne-am întâlnit, am privit înapoi...

Clișeul #14

Ochii mei, albiți de cataracta tinereții,
Nu mă lasă să te văd așa cum ești,
Şi-mi păstrează coșmaruri pe retină:
Zilele când nu te voi mai vedea deloc...

Lansarea volumului Scrum

Volumul "Scrum" poartă numele ultimei poezii pe care am scris-o înainte de incendiul din Colectiv. Am adunat între cele doua coperți toate postările de pe blog până în acel moment și câteva din poeziile pe care le-am scris după ce m-am trezit din comă. Este un vis împlinit pentru mine. Mereu am vrut să public o carte care să conțină poeziile și gândurile mele. Sunt foarte fericit deși în ultimul an am trecut prin atâtea evenimente neplăcute.

Mulțumiri prof. Cristina Ionescu, dlui Vasile Dâncu, director al Editurii "Școala Ardeleană", dnei Cristina Hurdubaia și celorlalți care m-au ajutat.

Cartea se poate comanda online, de pe site-ul editurii la prețul de 20 de lei.

Click aici pentru a comanda cartea

Sper

sper că zâmbești,
acolo unde ai ajuns, departe...
sper că m-ai uitat de atâtea ori,
ca o amintire veche
pe care o lustruiești din când în când,
fără lumini prin preajmă...
sper că nu ți-ai pierdut inima verde
ce-ți atârna la încheietură.
sper că ai mai găsit din tine,
și că ai mai pierdut din mine.
sper că nu vei găsi rândurile șterse din acest poem
și sper...
încă sper.

Titlul perfect pentru un poem imperfect

Nu poți scrie poemul perfect,
Nici cântecul absolut.
Asta ar însemna să găsești sentimentul perfect...
Noi, oamenii, visăm mult,
Mai ales femeile,
Dar așa stau lucrurile :
În trup, în gând, în sentiment,
Nu am atins niciodată perfecțiunea...
Of, Doamne Dumnezeule!

Clișeul #13

Un ochi îl țin deschis pentru zi,
Celălalt îl țin închis pentru noapte.
O ureche vă ascultă pe voi,
Cealaltă ascultă muzica din jur.
Jumătate din mintea mea creează,
Cealaltă jumătate e cu rădăcinile în pământ.
O nară mă ține în viață ,
Cealaltă, mai mică, caută parfumul ei...
Aș putea continua așa,
De mi-aş împărți în două toată existența,
Dar când mă gândeam la inima mea...
În două nu văd cum aș putea-o separa.
Se pare că poți rămâne în cel mult o cameră,
Suspin dintre bătăi,
Căci de restul chiar am nevoie
Pentru a mai prinde încă un mâine...

Clișeul #12

întoarcerile neașteptate din drum
ne-au adus mai aproape,
atunci când tu nu mă cunoșteai
și nici eu nu te cunoșteam.
cred că te-am visat, cândva,
încă din pântecele mamei mele,
îți știam chipul,
și acum ne naștem încă o dată
când ne revedem
după toate aceste zile...

Prostul

Sunt cel mai prost om din lume!
Studii recente au confirmat:
Datorită creșterii necontrolate
A procentajului de regrete din aerul expirat,
Mă îndrept vertiginos spre un nou record negativ...

Stau cu capul între palme
Și alunec pe toboganul nociv
Al imaginației ingrijorate
De propria bunăstare și un viitor fictiv...
Vai de capul meu!

Ultima reverență

Privesc înfiorat
Mâna de la care mi-au amputat
Colțul din suflet
La care încă nu aș fi renunțat...
Din palma vieții
Au șters într-o singură seara,
Suflarea celor cu inimi vii
Care știau să asculte, să simtă, să doară...
Asemenea actorilor
Care părăsesc scena când sfârșitul nu e clar
Așa s-au înălțat și sufletele lor:
Au plecat fără reverențele de la final...

Omul din ploaie

Sunt un strop de ploaie
Ce cade pe un zid...
Acest zid de care ne lovim cu toții
În viața noastră
Este viața însăși,
Așa că, încet,
Din picătura mea de viață,
Încep să pierd
Mici părți din mine:
Pielea mea umedă,
Corpul fără formă,
Tot ce obișnuia cândva să-mi definească chipul...
Pierd puțin câte puțin
În plonjarea mea către pământul
Care sper că mă va trimite înapoi în raiul meu...

Rainman

I am a raindrop
Falling on a wall...
This wall that we all hit
In this life,
It's life itself.
Slowly,
From my little drop of life,
I started to leave behind
Small parts of me:
My watery skin,
My shapeless body,
And all that used to define me...
I lose them, as I fall,
Searching for the earth
That will send me back to my heavens.

Ghemotoace de fum

Spune.mi cum să fiu azi,
Puțin mai mult decât am fost.
Printre degete iar îmi cazi
Ca hârtia fără rost...

Pierdut prin nevazute galaxii
Tot alerg prin orașul spirală
Spune-mi suflete, mai știi
Ce-mi umplea privirea goală?

Clișeul #11

eu spun mereu că nu știu ce este iubirea...
dar simt mereu cum mă ții ceva mai strâns înainte să plec,
aud tremuratul din vocea ta după o zi în care nu ți-am vorbit,
văd ochii tăi umezi după primul sărut al dimineții...

seara, mă gândesc... tu ești convinsă că știi ce este iubirea.
de fiecare dată când îmi arăți că nu te înșeli de judecata ta
rămân uimit de iubirea care se presupune că este a mea
și o caut în fiecare zi ce-a trecut, picând tot mai mult în abisul gândurilor mele...

Nu mă rupe din grădina ta...

Sunt floare de om,
Floarea irisului,
Floare de colț,
Floarea soarelui...
Înfloresc în gând,
Privesc tăcând,
Rănile-n culori îmi pier
Când mă ascund sub cer.
Eu port rouă și port vânt,
Adun câte o zi nouă
Și pământ...

Miroase-mă, noapte,
Păstrează-mă, carte,
Purtați-mă, plete,
Dăruiți-mă, păcate...

Don't forget us!

I wouldn't have turned the sky upside-down
And I wouldn't have dug us out of forgetfulness
But the father still loves and doesn't forgive
And the mother still tends the wounds and carries on her shoulders
A son, a daughter,
Halved, a sculpted scar...

After all this time, after all this healing,
In the corner, my soul keeps weeping,
Hidden behind these hands
Tired of praying,
Desperate for a miracle.

We try to heal our wounds
But we won't sleep
Until we will see the days
When justice will be made!

Those flames will always burn in our minds,
Just like how their memory
Burns so alive in each verse...

I've been there that night
And i can't say it without hurting:

Don't forget us!

Răspunsul

Scopul călătoriei nu este să găsești
Lucruri, idei, oameni,
Care înseamnă
Doar cu cerneală pe hârtie,
Ci care înseamnă cu dragoste,
În suflet...

Nu uitați de noi!

eu nu aș fi răscolit cerul
și nu aș fi dezgropat din uitare
dar tatăl încă iubește și nu iartă,
mama îngrijește și pe umeri poartă
câte-un fiu, câte o fiică,
înjumătățit, o cicatrice cioplită...

după atâta timp, dupa atâta vindecare,
în colț încă îmi plânge dorul
ascuns între două palme
ostenite de rugăciune,
flămânde după o minune...

încercăm să ne vindecăm rănile

dar încă nu avem odihnă

până nu vom vedea zilele

când se va face dreptate deplină!

acele flăcări vor arde mereu în al nostru gând

la fel cum amintirea lor

arde viu în fiecare rând...

am fost acolo, în acea seară,

și nu pot spune fără să mă doară:

nu uitați de noi!

Clişeul #10

Încerc să înțeleg
Cum două semiluni
Se pot îmbrățișa
Şi din răcoarea lor
Să apară viața...

Pagini mânjite de viață

viața nu se măsoară în ani,
nici în momentele care-ți taie răsuflarea
viața nu se măsoară!
eu nu am cum să trăiesc mai mult ca tine
și nici tu nu poți să mă întreci
căci desaga de la piept încă nu mi s-a umplut
de trăire, de iubire, de amintiri și de nemurire...
eu am mai mult de câteva pagini între coperțile mele
și fiecare poartă amprenta persoanei care a răsfoit cândva
această poveste la care încă mai lucrez,
această fantezie la care încă mai visez ziua, cu ochii deschiși...
fă-ți un loc în paginile mele,
mai mult decât un rând, mai mult decât un capitol,
înghesuie-te printre litere sau rezeamă-ți obrazul pe un "ă" nesigur...

Când gândul îndrăznește să rupă liniștea

fără permisiune
mă amestec în culorile
ascunse de umbra pielii
care în fiecare noapte
îmi planuiește câte o rană nouă
câte un murmur străin
câte și mai câte...
luna mi-e martoră
soarele a mărturisit împotriva mea
și m-au condamnat la viață
și mi-au smuls privirea
înspre înalt
dar luna m-a tot așteptat
prinsă de frânghia gândurilor mele
trăgând lumea întreagă dupa ea
și marea pe care o iubeai
și noaptea-n care îmi lipseai...

liniște!

Abandon

Caut să mă uit la oglindă, din nou și din nou,

Cât să-mi pun la îndoială mintea mea de lut.

Corpul meu ce-mbătrânește este o oroare,

Că-și pierde mereu pielea ce-l ține înfrânat...

Umplându-mi urechile cu zgomote organizate

Nu mi-a ajutat niciodata sufletul,

Ci doar a înecat în grabă vocile 

Care-mi spuneau că nu sunt complet...

Îmi ridic mâinile spre cer și sper

Că acest trup nu mă va lăsa în urmă,

Căci pierderii din mine nu i-aș mai face față...

Oh, voința-mi slabă, oh, mintea-mi de lut...

Hopeless surrender

I keep returning to the mirror,
Just to question my clay mind.
My aging body's a horror,
There's sheded skin I can't find...

Stuffing my ears with organised noises
Never really helped my soul,
It just drowned out the voices
That told me I'm not whole...

I reach out with my hands and hope
This body won't stay behind
Because losing more of me I can't cope,
Oh, my weak will, oh, my clay mind...

Temerile

M-am temut mereu
Că nu voi avea un loc doar al meu,
Şi nu voi putea să-mi zidesc
Un cămin în care să trăiesc...

M-am temut de lemn
Căci mereu mă asculta
Și răspundea solemn
La mânia mea.
M-am temut de cărămizi,
Căci pământul nu ierta,
Roșii muribunzi,
Mereu ne va îngropa...
M-am temut de fier,
Mereu l-am visat arzând,
În teribile lanțuri pier,
Căci mă țin sub cerul plângând...
M-am temut de promisiuni
Şi niciodată nu reușesc să le zidesc
Oricât de multe aduni,
Oricât de mult îmi doresc...

M-am temut mereu de teama mea,
Că mă va ține departe de ea,
Când singurele lucruri cu care aş fi putut să construiesc
Sunt zilele când lângă ea mă trezesc...

Anonim

Nu mai am amprente
Aşa că atunci când te mângâi
Trupul tău nu-şi mai aduce aminte
De cine eram şi de cum te iubeam...

Clişeul #9

Clipa este mereu mai în viață ca mine
Dar întotdeauna  am învins amintirea,
În lupta mea cu roata timpului.
Dar roata se întoarce câteodată
Şi aduce înapoi luptele ce s-au sfârșit,
Lupte care par sa te dărâme...
Am să rup secundarul
Din ceas, din inimă, din gând,
Iar tu ai să sfărâmi roata
Care parcă ne duce mai departe,
Unul de celălalt,
Când noi ştiam încă din primul moment
Care este destinația şi călătoria noastră...

Clișeul #8

Mâna o spală pe alta,
Piciorul îl duce mai departe pe celălalt,
Ochii mei işi privesc, cuminți,
Perechea din chipul tău,
Şi palmele ni se încleștează într-o singură soartă.
Urechea o ascultă pe cealaltă
Şi împreună ele te ascultă pe tine,
Cum ziua ta se îmbină încet cu noaptea mea.

Aș păstra iubirea dintre oameni
Ascunsă într-o sticlă veche de vin,

Poate, cu timpul, va fi mai bună...

Te văd cum...

Mergi în linii drepte,
Înspre și înapoi,
Și părul îți atârnă greu de vânt...
Te ții strâns
De cărțile de la piept,
Să nu te sufle cumva
Și să nu te risipească în lume
Furtuna care se apropie...
Suni dar nu răspunde.
Strigi dar nu aude.
Sari dar nu te prinde.
Aștepți dar nu mai vine...

Îți ștergi obrazul.
A început să plouă...

Clișeul #7

Mereu dorm până după prânz,

Dar te aștept în fiecare dimineață

Să ne bem cafeaua, să mă speli pe față

Și poate să fugim departe, pe-un mânz.

Nu mă învelesc ci mă rostogolesc

Printre poze, pe pieptul tău,

Pe care-l tai, curios, cu-n fierăstrău

Căutând cumva să mă încălzesc...

Cliseul #6

Eu sunt adesea,
Dar nu sunt fără tine...
Altfel aş putea fi
Doar eu şi cu mine:
Un parfum fără purtător,
O culoare fără lumină,
Un cântec fără melodie,
O durere ce nu se alină...

Circuitul apei în natură

Sunt ca firul de iarbă, recent smuls...
Îmi cresc visuri noi, spre cer,
Din răni prin care mi se varsă parfumul
Şi sunt doar câțiva care-l ştiu bine.
Sunt norul de ploaie, mereu rătăcitor,
Mereu darnic, mereu încruntat...
Am pierdut ieri o parte din mine:
Mi-a picat din piept şi s-a îngropat.
Aştept azi altă parte să mi se întoarcă
Din călătoria spre miezul pământului.
Cumva sunt întreg tot timpul,
Dar timpul este doar o mișcare
Şi cum totul pare sa treacă în grabă pe lângă mine
Rămân cu impresia că stau pe loc...

Sirena selenară

Te privesc fascinat
Cum smuceşti arcuşul
În suavă melodie,
Şi mă smucesc şi eu, din mine,
Să mă apropii de vârful valului,
Cărare neştiută spre lună...

Mă privești, dezamăgită,
Şi-mi spui că vioara-ți scârțâie,
Corzile te sfâşie adesea,
Lemnul s-a umflat
Şi crăpăturile se întind încet,
În sus, pe brațe...

Ți-am răspuns...
Encore!

Micro(rb)scopic

Aş vrea să fiu cândva
Scânteia care-ți călătorește
Dintr-un gând în altul,
Dar, din păcate,
Sunt doar un fulger fără de tunet...

Aş vrea să fiu cumva
Îmbrățișarea care-ți strânge
Cele mai mici părți din tine,
Dar, din păcate,
Nu reușesc să-ți țin tălpile pe pământ...

Aş vrea să fiu
Picătura dintre fărâmele de nisip,
Să nu te las să te scufunzi,
Dar, din păcate,
Aseară îți curgeam pe obraz...

Fără contur

Cel mai uşor fel în care aş fi ajuns la tine
Ar fi fost înjumătățindu-mă...
S-au înjumătățit jumătățile în sferturi şi sferturi
Şi s-au risipit aiurea prin lume.
Sferturile rămăseseră să se vadă cu tine,
În stație, la fără un sfert...
Eu, mă ascundeam de ceilalți,
Ca nu cumva să se înjumătățească de colțurile mele,
Dar tu parcă te loveai de fiecare, în drumul tău,
Cât să mai verşi puțin din tinele care stătea pe margine...

Am adormit cumva cu brațele deschise

dintr-un căscat să mă înghiți îndată,
dar nu de oboseală sau de plictis,
nici cum se înghite omul, șarpe fără coadă,
în cămara inimii sale, închis...
tu să mă cuprinzi
ca un cearșaf curat,
cu un suflet nepătat,
către cerul care s-a aplecat
să ne mângâe cu văzduhul...
să nu-mi dai vreodată drumul!

Tell me

Tell me!
Do you ever feel like being looked at,
But not in that ordinary and feelingless way?
Do you ever feel like being looked at
Like a lost man looks at an oasis in the desert?
Do you ever think you look like
Somebody's reason to live
And that in your green eyes lies the energy of the world?
Do you ever feel like being watched so intense
That the air around you got chills?
Do you ever feel
The way I look at you?
... tell me!

Green thoughts on the walls

I always crouch to meditate
Into the fetal position.
My eyes disconnect
And I leave my mind to wander free
From the ropes I tie it up
Most of the times.
I'm in a silkworm's cocoon.
Isn't it wierd, my mind?
Tell me, child! Answer...
You're always there,
Close, in my mind.

Sour wine

I'm a wine drinker.
I even make my own wine
From time to time...
I have my shack,
I live in a quiet neighbourhood
And the people don't complain about the noise.
Every time I feel
That the grape is trembling
Inside my ribs,
Then inside my angry fist,
Then under my terrible foot,
I squeeze it, without mercy...
Sometimes I need you,
To taste my wine, if it's sour,
Because I no longer feel it's taste
But I don't want to die of thirst
So I keep making it...

Paper birds

When you flew away,
You left behind
A scar on the entire sky
And since then
I keep calling,
With white songs,
The rain, to wash everything away...

I wait for you to return to me
And I will always sing,
Until the Sun will burn in the horizons
Even the most shy echo: my love...

Selfish additions

I wish I was 1.
A whole, a unity,
A human, so strong...
But now I know
That's not possible
Because I gave away,
From myself,
So we can be 2...

Damaged

They say that the function gives the organ...
So, I will keep my heart,
To love,
And I will leave the rest to die,
Together with me,
In this unbearable separation...

Ganduri verzi pe ziduri

Mă ghemuiesc mereu,
Ca un copil în pântec,
În poziția mea de meditat.
Ochii mi se deconectează
Şi-mi las gândul să umble,
Liber de sfoara cu care-l leg
În majoritatea timpului.
Sunt în vizuina unui vierme de mătase.
Nu-i aşa că îți pare ciudat, gândul?
Spune-mi copilă! Raspunde...
Doar eşti mereu acolo,
Aproape de gândul meu.

Cumpăna

Prin mâinile mele trec iar
Porțile raiului şi iadului
Şi de-as avea habar
Al cui să fiu, al cui?
As fi numai al meu,
Dar în brațe mi-eşti
Şi trupul îmi tremură greu
La felul în care ma privești...

Mâine

Ia-mă azi, fără divin,
Când tu mi-eşti bucurie
Iar eu sunt chin...

Chipul tău, oglindeşte-l,
De sufletu-mi ascuns
De obicei şi nu de fel...

Prinde-mă, de ieri,
Cu ale tale mâini
Şi arata-mi că încă speri!

Inotatoare verzi

Mereu mi-a plăcut să rezum totul la un joc.
Nu neapărat genul acela de jocuri pe care trebuie să îl câștige cineva,
Ci  jocuri simple, ca ale copilului de care îmi e dor.
Îmi era greu să câştig când eram mic.
Nu puteam să fac nimic bine...
Băteam mingea şi ea se supăra pe mine.
Fugeam de vardiști şi făceam pușcărie.
Mă ascundeam si încă nu m-a gasit nimeni...
Într-o bună zi, te-ai jucat şi tu cu mine.
Nu ştiu cum de m-ai găsit dar te-ai jucat.
Şi ochii tăi verzi s-au jucat până la gri.
Şi buzele ți s-au jucat de sus pana jos
Şi se înecau în mine, în cartierul vechi.
Iar eu mă tot întreb cine câștigă...

Vis din somnul fără vise

(Voi încerca sa relatez / conturez unul din visele pe care le-am avut cât timp am stat in comă / ventilat mecanic. Nu este complet pentru ca intrarea în vis s-a facut din altul iar acesta s-a ramificat in alte doua vise cu turnuri diferite)

Am visat ca erau copii stransi in cerc,
Si chiuiau, si se bucurau,
Caci se indepartau de a mai fi copii...
Unul dintre ei, mic si sfrijit,
A primit în dar o carte pentru oameni puternici,
De la unul dintre cei mai mari,
Si cu voce blândă, i-a urat numai bine.

A trecut timpul, si copilul a gasit un vis.
Plutea pe ape, lângă o insulă din asfințit...
A mai gasit si altul, tot acolo,
Si a inceput sa curețe apa de vise plutitoare...
Era singur si ambitios, iar inima-i mica
Ii lasa loc în piept sa respire sub apă.
A inceput să strângă vise, singur.

Oamenii de lângă asfințit priveau
Si se bucurau, cum insulele, cândva de vis,
Erau acum curățate, chiar si apele din jurul lor...
Pescari, călători si băștinași se mirau
Si se uitau, si zambeau la munca tânărului.
Erau toți fermecati de apusul care incalzea
Inimi, pământ, piatra si vânt .

Timpul a trecut si tânărul nu a mai fost singur.
Lumea l-a urmat, pe cărarea lăsată de inimă
În urma, erau doar zâmbete, bucurie...
Marea era a lui, si le strangea pe toate,
Nu cumva sa se înece cineva, din asfințit,
În marea lui va străluci un nume,
Parcă era englezesc, cu o frumoasa melodie în el...

Asa a si fost... numele lui a ajuns mare!
Cunoscut în toata lumea, în sălile de asteptare.
Insulele lui, pietre dintr-un ocean,
Erau pozate si arătate drept exemple.
Toți stiau acum de tânăr, si de visele pe care le strangea,
Asa ca tanarul, în barca lui mica, s-a scufundat,
Si s-a ridicat bărbat, pe vapoare de metal.

Presedintele stia si el, dintr-o sala de asteptare,
De marile pe care bărbatul le lasa în urma,
Si l-a trimis la popoarele galbene sa-i spele în ocean,
Sa-i desprindă de scaun si de tavan,
Si sa le arate cum in viață se poate
Sa respiri sub ape si când esti cu picioarele pe pământ.
Bărbatul s-a dus sa le arate ca visele plutesc în realitate.

Coastele deja nu se mai vedeau după prima spălare in ocean,
Sute de case de chibrituri isi luau adio de la foc
Căci marea le imbraca acum in pereti noi.
Pe străzi, oamenii păreau captivati, adunați în turme uimite
De numele englezesc care venise sa le spele orice vis si orice păcat.
Si uitau, oamenii, de idolii lor, spre furia celor care inotau cu ei...
Cum sa te lasi cuprins de munca unui singur bărbat lăudat?

Presedintele s-a bucurat ca si-a pus baza in bărbat,
Pentru ca timpul parca în loc a stat, nimeni nu a mai furat,
Nu au mai dat în cap, nu s-au mai revoltat,
Doar stau acolo si se uitau uimiți la tot ce oceanul a spălat.
Mai trebuie spălați încă o data, dar cu apa rece, de la fund.
De data aceasta, barbate, nu vor sti ce se va întâmpla,
Pentru ca noi le vom schimba lumea!

A început bărbatul sa se incordeze, sa sufle, sa creeze,
Custi de metal, pline cu apa înghețată,
Pe care le intindea pe coasta toata.
Oamenii priveau uimiți, o alta minune, spuneau ei...
Dar fara sa observe, li se făceau ochii grei,
Si parca intr-un somn picau, pe capete, la fundul custilor...
Si-ntr-o zi, jumatate de nație dormea in apa înghețată.

Consilieri militari se adunasera sa se sfatuiasca,
Cine-i acum cel mai puternic de pe planeta noastră...
Laudatori s-au apucat, sa-l proclame pe bărbat împărat,
Dar bărbatul se gândea la altceva,
Ca-i un fier rosu amintirea din copilăria sa,
Când toti il ridiculizau, băteau si izgoneau,
Acum planuia ceva ce altii nu stiau...

Puternica a fost cartea pe care a primit-o...
Parca se numea cumva, cu popoare inferioare si condus planeta.
Acum, când nimeni nu bănuia, bărbatul spuse asa:
Lăsați libere custile de metal, si aruncati-le peste bord,
În oceanul planetar.
Au fost inundații, ochii erau înşelații,
Caci toți credeau în minuni si nu isi ascultau tații...

Apa rece se schimbase, de când pluteau popoarele în ea.
Era ca un râu învolburat, tulbure si de neimaginat.
Lumea parca se dizolvase in ea,
Si nu mai aveai altceva de a mânca, a bea, decat apa rece si rea.
Si toți în lume erau in transă, de parcă au ajuns acasa,
Nu mai vedeau si se lăsau condusi la odihna,
Nu-si mai doreau libertate, vise sau lumină.

Era atât de trist, ca-n vis, pana ca si părinții mei mi-au zis:
Ce tot încerci sa deschizi ochii? Vino si stai cu ai tăi,
În apă asta ne e cald si bine si nu mai avem nevoi.
Mama, tata, bătrâni de ascultat,
Lasati-ma sa ma sterg la ochi,
Mi-e frica sa nu vă fii înecat...
Barbatule necunoscut, ai încolțit în rău, uite ce-ai facut!

Apa ii îmbolnăvise pe toți, cu o iluzie a societatii care merge pe roți.
Copiii nu mai stiau sa vorbeasca, bătrânii, să dascaleasca.
Totul devenise o mormaiala somnambula,
Si încercam sa nu ma las dus de val, sa nu adorm,
Dar ma trezeam în alte locuri, unde mi se spunea
Ca am pleoapele lipite si nu mai inteleg care lume e rea...
Ce sa fac, cum sa scap de condiția mea?

Bărbatul stătea în casa lui si isi freca mâinile,
Se bucura ca nimeni nu-i dejuca tainele...
Lumea era la picioarele lui, îngropată sub ape
Si el clipea linistit din pleoape.
Auzise zvonuri ca intr-un colt de lume
Erau oameni care au scăpat cumva,
Dar ceea ce el nu stia era ca aceia i-au dat cândva cartea...

S-au ridicat, de nicaieri, oameni impotriva barbatului,
Iubirea vieții  sale l-a părăsit pentru ca nu se îndrăgostise
De acest vis nebun al tânărului care a fost...
Din custile de metal, pline cu apa înghețată,
Au inceput sa iasă doctori, ingineri si altii,
Care nu-si lăsau existența în grija altora,
Oameni puternici, cu suflete de neînduplecat, s-au ridicat!

Al doilea vis din somnul fără vise

Am avut cel mai frumos vis, mai alaltă seara...
Eram martor, dar parcă tot ce se întâmpla
Era adevarul pe care-l așteptam în viața mea.
Aş putea spune că am avut parte, ca tot omul,
De destule experiențe cu divinul,
Dar în visul meu, se făcea că Domnul,
Un om bătrân, plin de vlagă şi cu o barbă pe măsură,
Comandă fără frică, un proiect de anvergură,
Lui, celui mai neînsemnat, artistul...

Ei bine, într-un alt vis, am cunoscut artistul...
Se întâmpla că sfoara lui, prinsă în colțul privirii,
Şi acul magic, care reușea să treacă prin orice,
Putea să coasă om de om, pasăre de cer,
Târâtoare de pământ, coincidență de destin...
Artistul sfida omul, sfida timpul, sfida totul,
Şi Domnul îl lăsa, asta fiindu-i menirea, de creator,
Cu imaginația ca un cer înstelat şi gândul, un copil neastâmpărat.
Aşa eram şi eu, în vis, dar abia învățam să mă joc cu acul şi sfoara...

Asistam la viață şi nimeni nu ne observa,
Cum din umbre, noi ne făuream singuri lumina.
Eu, un simplu învățăcel, am rămas uimit
Când am văzut munca artistului pe care Domnul l-a dorit. 
Era cu un pas înaintea realității, un geniu!
Parcă fiecare creație a sa îmi îngenunchează mintea,
Puțin mai mult decât geometria imposibilă,
Puțin mai enigmatic decât cea mai complexă iluzie.
Cum de nu ştiam de el până la acel moment?!

Artistul era ca un arici, cu părul țepos,
Scund, urât, cocoşat şi prea năsos.
Blestemată memorie! Niciodată nu rețin nume,
Ci doar alura lor şi acesta avea cântec germanic.
Parcă aveam impresia că ori de câte ori i se rostea numele
Îi vedeam, ca printr-un nor, orășelul în care s-a născut.
Mereu se adresa aspru ajutoarelor sale tinere,
Şi acestea, fără chip, au învățat perfecțiunea
Sau au cedat, şi-au luat chipul înapoi şi s-au aşezat în rând cu lumea.

Domnul i-a spus să facă o lume noua pentru oameni,
O lume frumoasă, pentru ca toți cei care veneau în vizită
La casa Domnului, să poată vedea în mijloc aşezată,
Învârtindu-se cum ştim noi, lumea toata...
Nu a mai existat vreodată o cerere ca aceasta,
Nimeni nu a mai avut ocazia sau onoarea
Să încerce să replice creația din care cumva făceau parte
Dar pe noi oamenii, ne priveau de departe,
Ştiu asta ca i-am vazut mişcând din pleoape.

În atelierul său care purta straie de viitor,
Timp de ore şi ore, artistul lucra de zor...
Cum să aduni cu palmele tale de țărână
Mai multă țărână, fără să te pierzi prin ea
Şi la final să se învârtă ca lumea mea şi a ta?
Toate încercările erau un mare eşec, fiecare ardea cumva
Fie că de Soare se prindea ori prea încet se învârtea...
Oh, ce tensiune în aer şi fumul şi focul,
Totul scăpa de sub controlul artistului, săracul.

Nu erau resursele problema, nici ajutoarele care obosiseră,
Ci faptul că oricât ai înțelege, oricât ai cunoaşte,
Oricât de priceput ai fi, tot nu vei putea să construieşti
Tu, cu mâna ta de om, lumea în care trăiești...
Artistul ştia că dacă ar fi reuşit să îndeplinească comanda,
Ar fi fost numit cel mai bun, nimeni nu s-ar mai fi îndoit.
Dar cum să facă? A încercat orice... minimalism, machete,
Simplificarea lumii până la originile ei sălbatice.
Totul pălea în fața primei creații, oricât de ingenios ar fi fost construit.

Am visat că artistul s-a prezentat Domnului
Cu doisprezece lumi care ar fi alcătuit împreună
Ceea ce i se ceruse... nu una, ci doisprezece lumi ce se învârteau
Şi erau atât de fragile că mai aveau puțin şi ardeau.
Este prea puțin artistule, nu-mi pot expune astea în casă.
Prietenii mei vor râde de mine şi ştii că nu vreau asta.
Domnul meu, priveşte! Mai am două creații pentru Tine...
O lume din tăişuri de vânt, să-I poți vedea pe toți, cu cât Te uiți mai atent,
Şi o lume de ape şi uscaturi, toate-ntr-un strop, să fim siguri că nu va mai arde...

Domnul era bucuros de născocirile artistului...
Atât de mult Îi plăceau şi machetele ingenioase şi lumile în care ne vedea,
Încât le-a luat pe toate şi le-a pus în debaraua Sa,
Şi le-a uitat acolo pentru o vreme, cum ai uita o persoană...
Lumile uitate-n debara, departe de ochiul Domnului, au ars la un moment dat.
Domnul era trist căci creația Sa tot pierea
Şi a cerut artistului să imortalizeze creația
În tablouri, cu viața, muzica, familiile şi tradițiile sale.
Acolo am ajuns din nou, în debaraua Domnului, gata de arătat prietenilor...

Artistul a primit viață şi recunoaştere față de predecesorii săi.
Toți vorbeau despre faptele sale, dar el, împăcat,
S-a întors in oraşul său natal, cel pe care il vedeam ca printr-un nor...
Un mic oraş vechi, cu clădiri scunde şi din cărămidă roşie,
Unde mereu se țineau carnavale în cinstea celui care s-a născut
Şi din rodul muncii sale, nu va mai muri...

Iadul colectiv este liniştea

Iată ceva ce niciodată nu vei mai auzi...
Liniștea iadului pământesc.
Am fost acolo şi nu sunt mândru,
Nici mai puternic, nici mai înțelept decât eram.
M-a sfărâmat, aşa cum îmi amintesc şi acum...
Niciodata nu vei mai auzi un sunet mai malefic decât
Zgomotul de fundal pe care nu ai murit încă.
Îmi amintesc, şi inima mi-e sfâşiată în două.
Simt seceta, simt nevoia s-o sfârşesc, să o înec
Deşi am scăpat de acolo şi ieri mergeam prin ploaie...
Simt durerea dar este doar amintirea acesteia.
Simt singurătatea, dar acolo erai,
Azi, în cuvintele tale, ieri, în gândurile mele...
Îmi amintesc strigătele, multe risipiri de suflare.
Strigam ca un mut care-şi cântă zidurilor recviemul,
Dar zidurile nu veneau,
Nu se apropiau şi nu răspundeau.
Acolo eram, în linişte de nepătruns, strigând...
Într-o zi, tu ai intrat şi ți-ai pus mâna pe pieptul meu.
Inima mea te recunoştea cumva, îsi amintea de tine,
Şi astfel am putut respira din nou, am putut să cânt iar zidurilor mele...
Mâna ta mă cunoștea şi mi-a adus pace,
Pentru că acele ziduri fuseseră construite pentru tine.
Să te păstrez înafară a trebuit să te zidesc înăuntru-mi!
Mereu uit de paralizie...
Pentru ca nu am fost niciodată treaz cu adevarat,
Nu am fost mort, ci doar plecat pentru puțin timp,
Nu am fost acolo, ci puțin mai aproape, într-un câmp,
Rătăcindu-mă, întrebându-mă,
Ce s-a întâmplat cu mine,
Cum de m-am uitat pe mine,
Cum de tu nu ai uitat de mine?
Nu puteam să mă gândesc la tot, dar visam...
Sfârșitul lumii, doar o greşeală din copilărie,
Râsul lumii, un carnaval straniu într-un oraș străin mie.
Să adorm era tot ce puteam să fac,
Dar nu şi ziua, când timpul era departe,
Se ascundea de ochii mei într-un colț...
Ziua trebuia să-mi număr singur,
Îmi imaginam o secundă, un minut, o oră
Şi după calculele mele, trecuseră câteva eternități.
Şi totuşi, tu nu ştiai nimic,
Eu îmi ştiam totul şi nu puteam să-ți spun,
Iar tu nu ştiai decat nimicul pe care ți-l spuneau zidurile-n umbră,
Poate chiar nimic nou, astăzi...
Hei, sunt încă aici, așteptând nerăbdător mâna ta
Să-mi mai aducă pace încă o dată!
Acum ştiu şi mi-aş cere iertare mereu,
Pentru rugămintea mea egoistă către tine,
Poate puțin mai mult decât aş fi meritat,
Să-mi îmi împrumuți câteva zile,
Pana eu mi le primesc înapoi...

Tu, fantomă

Cum să te fac să dispari,
Tu, fantomă durere?
Mă doare-n zi, mă doare-n pleoape,
Mă doare-n gând, mă doare-n şoapte...
Liniştea, şi ea doare,
Nu doar pe mine ci şi pe fantomă, se pare.
De ce te-ai smuls,
Tu, fantomă caldă,
Cu rădăcinile tale, întinse spre infinit,
Lăsate peste umeri să se vadă?
Începusei să creşti aşa frumos,
Câte un piept, câte o aripă,
Câte o tâmplă, câte o talpă...
Şi ai lăsat să cadă,
Ca o frunză, câte-un labirint
Încuiat de-un chip zâmbind,
De parcă te întorci de fiecare dată...

Am şi uitat... parcă voiam să te fac să dispari,
Dar asta-i durerea ta, când apari...
Tu, fantomă din mine, ori de cate ori mă dori,
Vindeci rana din ini-mea cu mii de culori...

Collective hell is silence

Here's something you will never hear...
The silence of the earthly hell.
I've been there and I'm not proud,
Nor stronger, nor wiser than I was.
It just broke me, as I'm remembering now...
You will never hear a more evil sound
Than the background noise of you, not dying.
I remember and my heart was ripped in two...
I feel the drought, to cry it out, to drown it,
But I'm out of there and now I walk in the rain.
I feel the pain but it's just the memory of it.
I feel the loneliness but there you were,
Today, in your words, yesterday in my thoughts...
I remember screaming, mostly in vain,
Like a mute, trying to sing to his walls.
But the walls weren't coming,
They weren't getting closer or answering...
There I was, in total silence, screaming.
One day, you came in and put your hand on my chest.
My heart, it knew, it remembered you,
And I could breathe again, I could sing to my walls...
Your hand knew me and brought peace,
Because those walls were built for you.
But to keep you out, I had to memorize you in...
I have always forgotten the paralysis
Because I was never awake,
I was never dead, just gone for a little bit.
I was never there, just a little bit closer, in a field,
Wandering, wondering what happened to me,
How come I forgot me,
How come you never forgot me?
I couldn't even think of it all, I dreamed it though...
The end of the world, just a childhood mistake,
The  laugh of the underworld, just an old town's make.
Falling asleep was all I could do,
But not during the day, when time was far away,
Hiding from my eyes, in a corner...
During the day, I had to count, to imagine a second,
A minute, an hour, for what seemed to me,
After my calculations, like a few eternities.
But you didn't knew anything,
I knew my anything, and you just knew the something
That the walls told you in the shadows,
Maybe nothing new today...
Hey, I'm still there, waiting inpatiently, for your hand
To bring me peace one more time.
I know now and I would apologise forever,
For my egoistic choice of asking you,
Just a little bit more than I deserved,
For some of your days to rent, just 'till I got mine back...

Inimi verzi pe pereți

Ți-aş fi lăsat, chiar aş fi încredințat,
În ale tale palme, o inimă de chihlimbar...
Acum îmi dau seama că nu-s pregătit
Să renunț la ea, o vreau înapoi!

Era frumoasă, ar fi trebuit s-o vezi!
S-ar fi împletit cu ochii tăi, în armonie,
Şi o melodie, ba chiar o întreagă orchestră
Ar fi cântat ce-nseamnă verdele ei...

Am

Am lăsat voit în urmă
Rânduri strâmbe,
Ca zilele în care greşeam...
O potecă de firimituri,
Instantanee, şoapte, gesturi,
Pentru ca amintirea mea
Să caute-n trecut,
Cine am fost şi ce-am avut...

Mi se pare atât de egoist să ai,
Să iubeşti din pământ şi din rai,
Şi-mi cert departe, din fericiri,
C-am îndrăznit să am mai multe iubiri...

Un copil iubea prea mult marea

Ea era...
Era soră cu marea!
Ochii ei erau ca recifurile de corali.
Când se înfuria, nimic nu scăpa nescufundat,
Iar ea, mereu tăcută, mereu tremurândă,
Se temea să nu înghită prea mult uscat,
Sub brațele ei încăpătoare, să-l înece...

Nu ştia că eu nu sunt uscat,
Nu sunt nici pasăre, să o privesc de sus,
Nu sunt nici peşte, să mă piardă printre degete,
Nu sunt nici om, s-o stăvilesc speriat,
Că dacă se înfuria luna, marea s-ar fi înfuriat...

Eu sunt în cele patru colțuri,
Fără de casă, fără de viață,
Fără de tâmplă, fără de față...
Sunt şi nu mă las văzut,
Dispar şi-apar ca un început,
De nicăieri, de niciunde, de nicicum
Sunt un vânt pierdut pe mare,
Pe mare-s abătut din drum...

E normal...

Hei, tu! Cititorule de ştiri...
Nu te supăra că ne auzi mereu
Cum vorbim de noi descoperiri...
În cazul nostru, ne e foarte greu,
Să trăim după tot ce-a fost
Să ne trezim aşa cum am ajuns,
Cu destinul schimbat de un prost,
Şi fără prietenii peste care viața a apus...
Asta este realitatea pentru noi, acum,
Speranțe, visuri şi tot ce-am avut
Nu se mai găsesc pe-al nostru drum,
Căci la Colectiv le-am pierdut...
Nu eram satanişti, bețivi, degenerați,
Aşa cum ne-ați făcut atunci,
Suntem o familie de surori şi frați,
Educați şi cu respectabile munci.
Acum  pot spune că am învățat
Dacă te strădui şi termini o facultate
Tot nu ai viitorul asigurat,
Cum mulți dintre noi se gândeau de fapt...
Crede-ne că nu vom renunța
Să ne revoltăm împotriva lor
Până ce sistemul se va curăța
Şi vom asigura un viitor copiilor!
Rănile noastre nu se vor vindeca
Ci vor rămâne o amintire vie
Pentru tine, România, mititica...
Vrem o schimbare în bine să fie!

Adio nepotism, adio politichie,
Adio interese, adio mârlănie,
Adio "pe sub mână", adio muşamalizare,
Adio furt, adio vorbe goale!

Happy birthday, child!

The breath of life
Can be found, fragile, in the dirty hands
Of a playing child.
My smile is just the boy who's sharing his toys...

I didn't knew anybody else,
Only my brothers with which I owned the day,
And it was my duty
To learn good, wrong or that life never goes along...

When I fell to the ground
I hurt, I cried, I got up again.
When my mother had no work for me
I just climb a chair and look at her

My contagious laugh
Was the song we all used to know
The small universe in the frontyards
Was the only place where I loved and I grew...

I was a child and life was beautiful,
No matter your origin, no matter your race
If we'd all be kids again
The whole Earth would be ... home!

My special way of saying "good night"

What I forgot during the day
Makes me realize that it doesn't matter
As long as you're waiting me home...
I don't think there's anyone else
Who hoped and waited
Like we have been,
Filled with trust in true love.

I could ask anything of you:
Heal my wounds of the day,
By covering me in embraces and your soothing voice.
Hide me from the cruel world,
Keep me in your ear and run away...
Finish what I started,
Speak for me when I must remain silent.

Metamorphosis

I need to lay next to you,
To hold, my other half, close to my chest...
Let me sleep like this for ages for I have to heal myself,
From the wound that I am, born into this world,
From the day that became a nameless night.
And then, when you will see me,
Crawled up next to you, like a willow tree,
Thirsty and embracing the wind,
Maybe you will cover me gently
With your hair, gold from the earth...

Felul meu de-a spune "noapte bună"

Ce-am uitat în timpul zilei
Ajung sa realizez ca nu contează
Când acasă mă aştepți tu...
Nu cred că mai este cineva
Care a sperat şi a aşteptat
Aşa cum am facut noi,
Plini de încredere în dragostea adevărată.

Ți-aş putea cere orice:
Să mă vindeci de rana care sunt,
Cufundat în îmbrățișare şi sărut.
Să mă ascunzi de lumea rea,
Mă păstrezi în ureche şi fugi de ea...
Să termini ce-am început,
Să vorbeşti tu când eu rămân mut...

La mulți ani, copilule!

Suflarea de viață
Se găsește fragilă, în murdare-palme,
Zâmbetul de pe față
Este copilul care împarte din jucăriile sale...

Nu cunoşteam pe altcineva
Înafară de frații cu care câştigam ziua
Şi rămânea de datoria mea
Să învăț binele, răul sau că-n viață nu există piua...

Când cădeam din greşeală, pe jos,
Mă răneam, plângeam dar mă ridicam,
Când mama nu-mi găsea folos
Mă cocoțam pe-un scaun şi o priveam...

Râsul meu molipsitor
Era cântecul pe care toți îl cunoșteam,
Universul din curțile blocurilor
Este singurul loc în care iubeam şi creşteam...

Eram copil şi viața era frumoasă,
Indiferent de unde, indiferent de rasă,
Dacă toți am fi mereu copii
Întreg Pământul ar fi "acasă"...

7 luni

De 7 luni s-a destrămat lumea,
Pentru unii dintre noi...
De 7 luni, rănile încă îmi plâng pentru voi,
Lacrimi de sânge, lacrimi care mă dor,
Lacrimi pentru copiii lor...
De 7 luni au fost date
64 de perechi de aripi albe, mate,
Pentru cei care nu vor pleca vreodată din al nostru gând,
Cei care nu vor fi uitați în pământ!
De 7 luni învăț să traiesc din nou,
Îmi dați curaj să fiu om, am fost salvat de un erou...
De 7 luni am început să sper
Că strigătele noastre nu vor mai fi în zadar,
Şi soarta noastră să nu rămână un joc de zar...
De 7 luni, împreună am rezistat,
Familii, surori, frați luptă şi mai au de luptat
Ca ce-a fost atunci să nu mai fie...
De 7 luni tot sper că te vei schimba în bine,
Căci te iubesc şi vreau să mă întorc la tine...
Românie!

#colectiv #impreunarezistam #nuvomuita #7luni

Între cer şi pământ

Am în vene, roșie, sărată,
O continuă stare de mișcare,
Care mă duce  fără voia mea
Pe un drum universal.
Sunt cu piciorul stâng pe-un pod
Şi cu piciorul drept pe altul.
Unul trece pe sub ape,
Altul se arcuieşte peste cer,
Dar amândouă se sfârșesc
În același loc în care
Se visează-n rugăciuni s-ajungem...
Este un sentiment ciudat,
când merg şi la jumătate,
Simt că nu mai calc nici sus, nici jos...
Este acel scurt moment
Când mă ții de mână, tu, iubito.

Metamorfoză

Am nevoie să mă culc, lângă tine,
Să te strâng, tu jumătate, în piept...
Lasă-mă să dorm aşa un veac
Pentru că trebuie să mă vindec
De rana ce sunt, născut în lume,
De ziua ce-a devenit noapte fără nume.
Şi atunci, când vei vedea că rămân
Chircit lângă tine, ca un copac bătrân,
Însetat şi îmbrățișat de vânt,
Poate mă vei acoperi blând
Cu părul tău, aur de pământ...

Am fost prea puțin timp copil

Eu nu sunt adult. Nu sunt un om mare...
Înăuntru-mi, sunt doar copilul ce-am fost
Care încearcă să strige la conștiința mea,
De fiecare dată când mă vede că renunț,
De fiecare dată când nu îmi ascult chemarea.
Copilul strigă şi copilul se zvârcoleşte,
Copilul plânge şi copilul, de pereți, loveşte
Mâinile sale de copil, visurile sale de copil...
Copil al altor doi mici copii, exact ca el,
Care nu au ascultat nici ei când copilul bătea
Pumnii, de pereții inimii, căci mereu lovea,
Încercând să spargă ce-a fost pus să construiască,
O inimă de piatră care ar fi trebuit să supraviețuiască,
Fără visuri de copil, fără râsete de copil,
Fără speranță de copil, fără joacă de copil,
Fără dragoste de copil, fără cântec de copil...

Mâncam portative

Sunt amețit de parcă ieri s-a născut,
Suflarea din mine, om s-a făcut. 
Eram mereu înfometat şi nu am înțeles
Că urechile trebuiesc hrănite cu muzică şi vers.

O chemare fără nume, ne adună,
Prin parcuri, ne găsește împreună,
Un om cu o chitară, un înger cu o vioară
Şi-o voce de fecioară, fac muzică, să nu mai doară...

Înlănțuire

Mintea mi-e înlănțuită,
De limba care nu-mi permite sa spun
Ce corpul meu deja nu poate îndeplini
Datorită legăturilor care mă țin
Carne şi oase, sânge ca de piatră,
Strigăte şi răcnete fără raspuns...

Sunt propria mea celulă de închisoare!
Sunt în ziduri, podea, tavan,
Sunt în cuvintele care încă au ecouri,
Sunt în ferestrele care mereu lasă lumina să scape,
Sunt în uşa şi-n cheia pierdută de demult,
Eu sunt propria mea celulă şi prizonierul sunt eu...

Guest

There you are,
In the flesh of my sight...
You look like you were lost
Looking for me.
What should I tell you,
With what refreshments should I serve you?
I wasn't expecting guests...
You caught me dressed in my work clothes
And I am ashamed.
Just a blank page and some pale ink,
That's all I was wearing
In my hand, in my mind...
The door, wide open,
Please close it
If you decide to enter,
If you decide to stay...
I have so much to tell you
But I need words...
I have lost! I've lost them.
They escaped through the wide opened door!
Now, you can see me, how I've been,
For so many days,
With the page still blank,
The ink, more pale,
Still trying to write you something,
More than a numb gibberish...

Always

Forgetfulness always makes me write,
It speaks very clearly,
About how to write some random feelings.

Silence always makes me sing,
It hums very melodious,
About how to make you smile again and again.

Always is just a word.
I saw us,
How we were looking at each other ...
Your body was one with mine.
My hands were holding you,
Like a pair of ribs...
Time? Always there,
Always always,
Between us, it was no more...

Counting time

I hide myself behind this moment
And I leave a thought behind:
'Do I deserve something  like this?'
Then she smiles at me again
And the moment runs away from me,
It's going to join the other moments
Of our merged future...
I'd better hide more often,
Maybe behind an hour or a year,
To be sure that her smile won't fade away.

I'm not sure I understand how love works...

Ashes

I have an urgent need
To breathe alone
Not to share air or exchange looks
Words or feelings
Until I can sink again
Between you
I find myself in the distorted nights
And we laugh and we are
And we were crying and we've been
... everything

(In loving memory of the victims of the fire from Colectiv club, 30 October 2015)

Ties that bind

My mind is in chains,
The language is keeping me from saying
What my body can't do quite well
Because of the ties that hold me
Flesh and bones, blood like stones,
Hopeless screams and groanes...

I'm my own prison cell!
I'm in the walls, the floor, the ceiling, 
I'm the words that are still echoing,
I'm the windows that always let the light go,
I'm the door and I lost the key a long time ago,
I'm my own prison cell and the prisoner's me...

I'm sick, of you

My hands are broken!
They don't work anymore.
I got to hold you
And now I can't let go...

Rugăciunea unui om care se iubea prea mult

Dă-mi Doamne,
Te rog eu frumos,
Zile, să trăiesc mult şi bine,
Fericire şi aventură, să am ce povesti prietenilor,
Aaa, prieteni, dă-mi Doamne cât mai mulți prieteni buni,
Ştii cât îmi place să am oameni în jurul meu,
Ah, Doamne, toată ziua aş sta în oraş, pe la terase.
Te mai rog să îmi dai bani, să am,
Stii Doamne că eu nu sunt ca ăia care cheltuieşte...
Ajută-mă să slăbesc, să fiu şi eu barbat bine.
Ajută-mă mă promoveze la muncă
Şi să fiu sănătos, Doamne,
Că ştii cum se zice că sănătatea e mai bună decât toate.
Cam asta ar fi, Doamne,
Te rog eu, ascultă rugăciunea mea.
Mulțumesc.

Nu aş fi crezut

Depinzi în deșert de un foc care noaptea te încălzește.
Pe mare poți muri de sete, aşa cum, pe uscat, se îneacă un peşte.
Cu cât te înalți mai mult în văzduh nu mai poți respira.
Fratele pe care ți-l doreai nu se naşte cu aceeași vârstă ca a ta.
Lumea e rotundă şi nu ai un colț unde să te poți ascunde.
Când iubeşti, transformi ani, zile, ore în câteva secunde.
Dragostea rămâne după ani şi ani doar un inel de aur.
Dacă eşti bun vei fi alungat fără să primești vreun laur.
Poți să ai tot ce ți-ai dorit chiar dacă nu deții nimic.
Poți să nu te găsești oricât ar fi Pământul de mic.
Oricât ai mânca, orice ai bea, duhul nu ți se satură,
Şi mereu te lasă simțind că din cerc îți lipsește o latură.

Musafir

Iată-te acolo,
În mădularele privirii mele...
Arăți de parcă te-ai rătăcit
Până la mine, căutând.
Ce să îți spun,
Cu ce să te servesc?
Nu ştiam că voi avea vizitatori...
M-ai prins în hainele de muncă
Şi m-am rușinat.
O coală goală şi cerneală pală,
Era tot ce purtam
În mână, în gând...
Uşa, larg deschisă,
Te rog să o închizi după tine,
Dacă te hotărăști să intri,
Dacă te hotărăști să rămâi...
Am atâtea să îți spun
Dar trebuie să am cuvinte.
Am pierdut! Le-am pierdut...
Au scăpat pe uşa larg deschisă!
Şi acum mă vezi, cum sunt, de nenumărate zile,
Cu coala încă goală,
Cerneala uscată, mai pală,
Încercând să-ți scriu ceva,
Mai mult decât o amorțită mormăială...

Leac pentru viață

Nu am destule cuvinte
Să înlocuiesc cât îmi lipsești.
Nu am destule puncte
Pentru propozițiile ce nu mai sfârşeşti.
Nu am destule clipe 
Să-i dau timpului care mi te ia.
Nu am destulă suflare
Să-ți dau să trăiești din ființa mea.

Nu am, nu am...
De unde aş putea lua
Leac pentru nevoia mea?

Bâlbâieală

Am fost ales, din oficiu,
Să fiu purtătorul de cuvânt
Al inimii mele mute...
Nu pot şi nu ştiu să îți spun
Dacă îți vorbesc eu
Sau îți spun ce am pe inimă,
Dar ştiu sigur că până azi
Nu ți-am spus vreodată
Ceva ce nu am simțit...

Poate că ăsta e motivul pentru care mă bâlbâi mereu.

O privire negativista asupra vietii

Nu mi-a placut niciodată
Să stau să privim cupluri...
Nu înțeleg de ce visezi
Să ai o iubire ca a lor?
Nu ştii că nu are rost?
Iubirea lor este deja iubită!
Nu a mai rămas nimic
Pentru noi, mai ales pentru tine.
Nu vezi, în jurul nostru?
Toate cuplurile se uită la noi...
Şi se gândesc la fel ca tine:
Ce-am vrea şi noi să ne iubim din iubirea lor.

Între ziduri

Am liberi în mine,
Pe câmpurile dintre sistolă şi diastolă,
Mari meşteri zidari.
Cu ciocan şi daltă,
Din uitate amintiri,
Ridică întregi palate,
Închisori şi turnuri ca-n poveşti.
Nu pot să las meşterii să plece...
Mai bine ei decât muzicanți
Sau țesători, profesori sau pirați.

Seara, când sunt singur,
Îmi place să le verific munca:
Palate, închisori, turnuri...
Îmi place să văd pe cine au mai zidit,
În pereți, de ieri până diseară...
Îmi place să sper că zidurile îmi vor vorbi,
Cu o altă voce decât a mea.
Apropo, ştiai că vocile din capul tău
Nu au timbru sau identitate,
Ecou sau amabilitate...?

Mereu

Mereu încep să scriu după uitare.
Îmi dictează foarte răspicat,
Cum să scriu despre sentimente oarecare.

Mereu încep să cânt după liniște.
Îmi fredonează foarte melodios
Cum să îți fac să îți smulg zâmbete.

Mereu e doar un cuvânt.
Eu, ne-am văzut,
Cum ne priveam...
Trupul tău se lipea de al meu.
Mâinile mele te încleştau,
Ca niște coaste...
Timpul? Mereu prezent,
Mereu mereu,
Între noi, nu mai era...

Grindină

Realizez acum greșeala mea:
Am plecat pe drum, în viață,
Cu gândul că te voi căuta mereu
Şi niciodată nu m-am gândit
Că aş putea să te găsesc,
Din pură întâmplare...
Stând ascuns, la umbră,
Între grinzile pe care, în alb,
Mâzgăleam copilărește dintre eroii mei.
Se făcea că veneai din când în când
Să cauți dacă a aparut ceva nou.
Nu înțeleg... de ce te sfiai de privirea mea?

Ei preferă vara

Cine a spus că doar vara viața este frumoasă?
Eu m-am născut în iarnă,
Te-am cunoscut primăvara
Şi te-am iubit abia în toamnă...
Cine a îndrăznit oare să spună?
Om cu sânge rece, dependent de astru,
Cu ochii închiși şi chipul aspru...
De ce îndrăznești?
De ce vorbești,
Când tu nu te-ai născut,
Nu ai căutat,
Nu ai iubit ce n-ai avut...?

Cliseul #5

Am visat timp de 18 ani,
în somnul meu de copil,
cum te-am cunoscut,
ne-am plimbat pe bulevarde,
am dansat pe lac,
pe sub cer...
Acum încep să îmbătrînesc,
să mă trezesc,
şi văd cum visul meu
începe să se îmbrace
nu cu zori de zi
ci cu hainele tale,
zâmbetul tău,
părul, vocea, mângâierea
şi ochii pe care nu i-am descifrat încă...

Este una dintre acele zile

Este una dintre acele zile...
Fiecare are un nume pentru ea:
Prea lungă, prea grea,
Prea nu ştiu ce mă voi face fără ea.

Este una dintre acele zile,
Când crezi că din viață
Ai rupt prea multe file
Şi un început nou, de pagină, nu se mai agață.

Este una dintre acele zile...
Deși mai bine ar fi o noapte
În care nu ar fi fost atâtea mile
Ci doar un vis care ne desparte...

Ea nu iartă

Am auzit ieri cum m-ai chemat.
Stăteai pe spate, între fapte.
Ai oftat, am oftat...
Am să aflu mâine că m-ai abandonat.
Sprijinită de perete, fără regrete.
M-ai strigat, m-am schimbat...

Urma

Nu poți să dansezi
Peste paşii mei,
Sau să mergi
Pe același drum,
Să cânți în noapte
Asemeni unei păsări albastre,
Sau să-ți scrii în palmă
Visul meu de mic copil nebun...
Toate sunt ca niște fire nevăzute
Cu care ne infașurăm
Şi nimeni nu are voie
Să se înfăşoare ca celălalt.
Putem să încercăm,
Asta e frumusețea,
Nimeni nu ne oprește
Să fim nevăzuți, înfășurați,
Tu, de mine,
Eu, de tine, şi de viață,
Tu, de soare şi dimineață,
Ciocolată şi păr pe față...

Adio

Uite-mă unde sunt!
Uită-mă unde sunt...

Duet

Înclină între două gânduri
Vocea, parcă sugrumată,
De inima care bate până-n gât:
Să plecăm sau să mai stăm puțin?

Este soare şi mă încălzești.
De ce mereu respir pe gură?
Este vânt şi ne risipim.
Dar de ce mereu respir pe gură?!

Se întâmplă să te inhalez,
Caldă şi risipită, cum ești de fel...
Se întâmplă să rămâi,
Veşnică şi încâlcită, cum erai de fel...

Trebuințe fără legătură

Lasă-mă să fiu eu
Brațul care se leagănă,
Pe langa corpul tău,
Şi îmi aranjează aiurea
Lumina-n ochi.

Dă-mi impuls viu,
Să mă fărâm în valuri
Şi să mă aștern,
La picioarele tale,
Covor de ploaie...

Rupe-mi, te rog,
Din strigătul tău,
Îmblînzit de zori,
Note să-mi ascund
În urechi, liniște.

Luceferi

Sunt stele afară!
Da...
Puține.
Mai multe sunt înăuntru...

Martor ascuns pe sus

Te văd în fiecare zi,
Cum ma cauți,
În zori şi-n amurg...
Râd adesea,
Când te aud că mă blestemi,
Dar trebuie să mă retrag
Din când în când,
Între stelele pe care le admiram împreună.
Le cunosc pe toate.
Cândva ți le voi prezenta...

Extra terra esti tu?

De-aş fi din această lume,
Cu gândul meu ciudat,
Cu părul meu artificial,
Şi drumul meu străin de pământ,
M-ai primi întru-tine,
În privirea ta îmbrățișătoare?

Ai adăpost pentru noi,
Să ne putem ascunde
De ploaie, căci mă tem,
Că mă voi agăța de stropi,
Şi mă vor îngropa atent,
În cerul din care cobori aievea...

Ciclopi

Stăm întinşi
Şi ne jucăm de-a ciclopii...
Este liniște.
Tu zâmbești
Şi-mi spui:
Iubirea e frumoasa...!

Telegramă recomandată

Sânul tău este locul pe care am plecat să îl caut când m-am născut ...

Cliseul #4

Strânge-mă mai tare,
La pieptul tău,
Să ne contopim
În piepturi, unul.
Să ne fie o inimă,
Şi una să ne fie forța vitală
Pe care o lăsăm mereu să cânte,
Puțin mai tare,
Puțin mai repede,
Când ne împletim în sărut...

Cliseul #3

Stau în colțul camerei
Căci astă seară sunt pedepsit.
Am fost neascultător...
Ea se plimbă prin casă,
De colo-n colo,
Şi mă lasă să privesc captivat
Cum gambele ei se încordează,
Ușor, când se înalță,
Să ia ceva de pe raftul de sus.

Suntem doi copii
Şi din când în când ne mai jucăm de-a părinții...

Vis din somnul fara vise

(Voi încerca sa relatez / conturez unul din visele pe care le-am avut cât timp am stat in comă / ventilat mecanic. Nu este complet pentru ca intrarea în vis s-a facut din altul iar acesta s-a ramificat in alte doua vise cu turnuri diferite)

Am visat ca erau copii stransi in cerc,
Si chiuiau, si se bucurau,
Caci se indepartau de a mai fi copii...
Unul dintre ei, mic si sfrijit,
A primit în dar o carte pentru oameni puternici,
De la unul dintre cei mai mari,
Si cu voce blândă, i-a urat numai bine.

A trecut timpul, si copilul a gasit un vis.
Plutea pe ape, lângă o insulă din asfințit...
A mai gasit si altul, tot acolo,
Si a inceput sa curețe apa de vise plutitoare...
Era singur si ambitios, iar inima-i mica
Ii lasa loc în piept sa respire sub apă.
A inceput să strângă vise, singur.

Oamenii de lângă asfințit priveau
Si se bucurau, cum insulele, cândva de vis,
Erau acum curățate, chiar si apele din jurul lor...
Pescari, călători si băștinași se mirau
Si se uitau, si zambeau la munca tânărului.
Erau toți fermecati de apusul care incalzea
Inimi, pământ, piatra si vânt .

Timpul a trecut si tânărul nu a mai fost singur.
Lumea l-a urmat, pe cărarea lăsată de inimă
În urma, erau doar zâmbete, bucurie...
Marea era a lui, si le strangea pe toate,
Nu cumva sa se înece cineva, din asfințit,
În marea lui va străluci un nume,
Parcă era englezesc, cu o frumoasa melodie în el...

Asa a si fost... numele lui a ajuns mare!
Cunoscut în toata lumea, în sălile de asteptare.
Insulele lui, pietre dintr-un ocean,
Erau pozate si arătate drept exemple.
Toți stiau acum de tânăr, si de visele pe care le strangea,
Asa ca tanarul, în barca lui mica, s-a scufundat,
Si s-a ridicat bărbat, pe vapoare de metal.

Presedintele stia si el, dintr-o sala de asteptare,
De marile pe care bărbatul le lasa în urma,
Si l-a trimis la popoarele galbene sa-i spele în ocean,
Sa-i desprindă de scaun si de tavan,
Si sa le arate cum in viață se poate
Sa respiri sub ape si când esti cu picioarele pe pământ.
Bărbatul s-a dus sa le arate ca visele plutesc în realitate.

Coastele deja nu se mai vedeau după prima spălare in ocean,
Sute de case de chibrituri isi luau adio de la foc
Căci marea le imbraca acum in pereti noi.
Pe străzi, oamenii păreau captivati, adunați în turme uimite
De numele englezesc care venise sa le spele orice vis si orice păcat.
Si uitau, oamenii, de idolii lor, spre furia celor care inotau cu ei...
Cum sa te lasi cuprins de munca unui singur bărbat lăudat?

Presedintele s-a bucurat ca si-a pus baza in bărbat,
Pentru ca timpul parca în loc a stat, nimeni nu a mai furat,
Nu au mai dat în cap, nu s-au mai revoltat,
Doar stau acolo si se uitau uimiți la tot ce oceanul a spălat.
Mai trebuie spălați încă o data, dar cu apa rece, de la fund.
De data aceasta, barbate, nu vor sti ce se va întâmpla,
Pentru ca noi le vom schimba lumea!

A început bărbatul sa se incordeze, sa sufle, sa creeze,
Custi de metal, pline cu apa înghețată,
Pe care le intindea pe coasta toata.
Oamenii priveau uimiți, o alta minune, spuneau ei...
Dar fara sa observe, li se făceau ochii grei,
Si parca intr-un somn picau, pe capete, la fundul custilor...
Si-ntr-o zi, jumatate de nație dormea in apa înghețată.

Consilieri militari se adunasera sa se sfatuiasca,
Cine-i acum cel mai puternic de pe planeta noastră...
Laudatori s-au apucat, sa-l proclame pe bărbat împărat,
Dar bărbatul se gândea la altceva,
Ca-i un fier rosu amintirea din copilăria sa,
Când toti il ridiculizau, băteau si izgoneau,
Acum planuia ceva ce altii nu stiau...

Puternica a fost cartea pe care a primit-o...
Parca se numea cumva, cu popoare inferioare si condus planeta.
Acum, când nimeni nu bănuia, bărbatul spuse asa:
Lăsați libere custile de metal, si aruncati-le peste bord,
În oceanul planetar.
Au fost inundații, ochii erau înşelații,
Caci toți credeau în minuni si nu isi ascultau tații...

Apa rece se schimbase, de când pluteau popoarele în ea.
Era ca un râu învolburat, tulbure si de neimaginat.
Lumea parca se dizolvase in ea,
Si nu mai aveai altceva de a mânca, a bea, decat apa rece si rea.
Si toți în lume erau in transă, de parcă au ajuns acasa,
Nu mai vedeau si se lăsau condusi la odihna,
Nu-si mai doreau libertate, vise sau lumină.

Era atât de trist, ca-n vis, pana ca si părinții mei mi-au zis:
Ce tot încerci sa deschizi ochii? Vino si stai cu ai tăi,
În apă asta ne e cald si bine si nu mai avem nevoi.
Mama, tata, bătrâni de ascultat,
Lasati-ma sa ma sterg la ochi,
Mi-e frica sa nu vă fii înecat...
Barbatule necunoscut, ai încolțit în rău, uite ce-ai facut!

Apa ii îmbolnăvise pe toți, cu o iluzie a societatii care merge pe roți.
Copiii nu mai stiau sa vorbeasca, bătrânii, să dascaleasca.
Totul devenise o mormaiala somnambula,
Si încercam sa nu ma las dus de val, sa nu adorm,
Dar ma trezeam în alte locuri, unde mi se spunea
Ca am pleoapele lipite si nu mai inteleg care lume e rea...
Ce sa fac, cum sa scap de condiția mea?

Bărbatul stătea în casa lui si isi freca mâinile,
Se bucura ca nimeni nu-i dejuca tainele...
Lumea era la picioarele lui, îngropată sub ape
Si el clipea linistit din pleoape.
Auzise zvonuri ca intr-un colt de lume
Erau oameni care au scăpat cumva,
Dar ceea ce el nu stia era ca aceia i-au dat cândva cartea...

S-au ridicat, de nicaieri, oameni impotriva barbatului,
Iubirea vieții  sale l-a părăsit pentru ca nu se îndrăgostise
De acest vis nebun al tânărului care a fost...
Din custile de metal, pline cu apa înghețată,
Au inceput sa iasă doctori, ingineri si altii,
Care nu-si lăsau existența în grija altora,
Oameni puternici, cu suflete de neînduplecat, s-au ridicat!

Inegal

Sunt într-o continuă căutare de sine...
Mă caut prin mine, mă caut printre voi.

În genunchi, cu mâinile pătate, încerc să văd mai departe,
Pe vârfuri, cu tălpile spălate, încerc să plutesc spre Marte,
Mai sus de cât aş putea vreodată să mă ridic, să mă târăsc.

Dar de fiecare dată şfârsitul zilei se apropie prea iute,
Şi eu, ca un vis dintr-o carte, trebuie să mă întorc,
Din drum, pe genunchi, din văzduh, pe vârfuri ...

Scrie şi tu: "singur în salon"

Te-as lega cu un elastic
Doar să te pot trimite departe,
Şi mai apoi elasticul să-şi facă treaba
Când voi avea nevoie...
Ca acum, când copacii au înflorit
Şi îmi curg ochii si nasul,
şi am nevoie de tine să mă ştergi
Dar nu cum încerc eu să te şterg pe tine,
Cu ceva fără nume, din piept...

Naufragiul

Lasă-mă singur pe insulă,
Nu am nevoie de soarele tău!
Pot să înot spre continent,
Dar trebuie s-o fac printre oameni,
Deci renunță la ziua mea,
Lasă-mă să respir,
Lasă-mă să scriu în nisip...
Aşa sunt eu,
Singur,
Pe insula mea.

Caut antonim pentru amin

Poate că sunt propriul meu Anticrist...
Fără să vreau, fără să ştiu,
Poate locuiește în mine,
Îmbrățișînd natura mea răzvrătită...
Ştiu că lucrează şi complotează
Impotriva mea, împreună cu mine,
Şi noi, cu bucățile din mine,
Încercăm să adunăm cât mai multe,
De teama că mozaicul nu se va completa
Atunci când timpul va fi al meu...
Sunt peștele care rătăcește
După ape care mă vor îneca.
Sunt în mijlocul Europei
Şi capul mi-e-nsemnat cu foc,
Mă ridic din mare
Şi mă scufund la loc... 
Sunt prea orgolios să mă închin
Dar cred că încă vorbesc şi primesc răspuns,
Mă târăsc şi mă rostogolesc în ascuns,
Şi la apus văd cum zile negre vin...
Vin şi vin şi tot pun apă în vin
Că încerc să merg pe ape,
Singurele care-mi răspund cu şoapte
Şi mă leagănă şi mă pierd,
Exact cum Anticristul vrea să ne pierdem:
Cât mai departe de colțul în care
Lumina-n zori apare...

Plâns născut

Mă întrebam zilele trecute
De ce plâng oare bebelușii?
De durere? Nu prea cred.
Cum să cunoască ceva atât de pur
Durerea...
Oare plânsul lor este pentru a vindeca
Rana din care au iesit în lume?
De frică?
De ce te-ai teme când tocmai ai primit viață?
Ce te-ar putea smulge de la sânul mamei?
De propria voce? Uimiți şi curioși...
Oare plânsul este strigătul lor de bucurie
Până când vor învăța să râdă?

Plâng bebelușii, plâng
Dar adulții de ce plâng oare? 

Titlul esti tu!

În ochii tăi ce-albaştri lucesc,
Mi-aş închide sufletul, să-nvăț să trăiesc,
Sau poate mai adânc, până-n inimă
M-ai rătăci, căci iubirea-n palmă mi-o ții.

Hai să ne rătăcim printre nori,
Şi să visăm, îmbrățișați de zori,
Iar trupul tău, de Dumnezeu scris,
Să mă țină-n brațe cât mai strâns.

M-aş închide pe veci într-o zi,
În care te-aş vedea cum mi-ai zâmbi.
Mi-ai fi soare iar eu o mică stea,
Şi din depărtare, mi-as dori să fii a mea.

(Noiembrie 2013)

Resuscitare de la distanță

Nici nu eram atent, ori de câte ori ea râdea...
Ca gurile de aer nelipsite si vitale,
Asa deveniseră zilele în care o vedeam ,
Si acum, când ea-i departe, parcă mă sufoc...

De-a v-ați ascunselea

Am, în țeastă, ascunse cioburi,
Cioburi din oglinda în care te priveai,
Cioburi din oglinda pe care o murdaream,
Şi tu mă oglindeai ...

Am, în țeastă, ascunse picturi,
Picturi în care ne plimbam,
Picturi în care mă rătăceam,
Şi tu te mâzgaleai...

Am, în țeastă, ascunse gânduri,
Gânduri în care te găseam,
Gânduri în care te ascundeai,
Şi eu rămâneam singur...

Nu vreau să mă mai joc!

Un alt fel de rugaciune

Am o sete atât de mare pentru un sentiment autentic,
Ceva puternic si coplesitor, care sa facă inima sa tremure în mine.
Am o sete de as seca izvoare fara fund , in dorinta mea de a fi aproape de divin.
As rupe bucăți din ce e sfânt si m-as hrăni doar cu cuvant, de n-as fi un simplu om...
Dar am cunoscut din har si iubire desi eram singur si înlănțuit de fire,
Si acum respir sub cerul promis si visez la un viitor de nedescris,
Caci niciodata nu voi putea sa îmi imaginez ce mi-este pus deoparte
Si cum pot sa aud cuvinte de dragoste in rătăciri desarte...

Ciripit străin

Mereu mi-am rostit gândurile
Cu vocea altcuiva,
Si nu am respectat rândurile
Când am scris despre viața mea ...

Am vrut mult mai mult

Dar am încercat prea puțin,

Si-am adormit obosit

Pe un cirpit străin... 

Inceput cardiac

Dacă mi-aş stoarce inima într-un pahar,
L-ai bea numaidecît, însetată de dorul meu,
Sau m-ai vărsa la rădăcina unui munte,
Să mă vezi înverzind în fiecare primăvară?

Pasari de hartie

Când ai zburat departe,
Ai lăsat în urmă
O cicatrice pe-ntreg cerul
Si de atunci tot chem,
Cu cântece albe,
Ploile, să spele tot...

Aștept să te întorci la mine
Si iti voi cânta mereu,
Până când soarele va arde în zare
Cel mai timid ecou: iubirea mea...

Luna mea

La sfarsitul zilei mi-e frica sa ma gândesc
Caci mereu stiu ce mi-a rămas
Si cumva, din nimic, tot gasesc putere
Sa-ti zâmbesc din nou...

Flori de primavara

Am privit ieri păsările, cum zburau, două,
Şi pentru un moment am crezut că ştiu să iubesc...
Tot ce ai nevoie sunt aripi şi un cer gol.
Nu ai cum să pici când zbori...
Nu mai trebuie sa te impiedici cu franceza.
Mai sunt cuvinte care au urmat
Dar le-am sters pentru ca mereu m-au încurcat,
Si mi-am dat seama ca sunt prea om pentru binele meu...
Am privit azi păsările. Încă zburau deasupra mea.

Umbrele inchise

Am avut zile şi am pierdut în grabă
Câte un cuvânt frumos, pe stradă...
Am secat şi sunt nescăldat de ploaie
Căci pe geam cuvintele-mi curg şiroaie.

Stop!

Astept nebun ceasul să se oglindească
Să-mi pot aminti de iubirea noastră...
Şi cum mereu ne-am întors spatele în somn
Acum adorm cu frică să nu mă scol neom.

Cliseul #2

Păianjeni graşi cântă pe sârme
Poeziile auzite pe la colțuri
Iar tu stai şi mă privești,
Îmbrațişând toate fricile tale,
Cum mă fac de râs prin parcuri...

Atât de mult îmi place să te aud râzând
Încât rămân fără idei...
Vin sec, diseară?

Sunt insetat

Omul s-a nascut însetat...
Îi este sete de sânul mamei,
Sete de sânul pământului,
Sete de sânul cerului,
Sete de sine...

Coma

Am sa îmbrac scheletul cu carne,
Carne pe care obisnuiesti sa o iubesti
Pe care obisnuiesti sa o canti.
Ma cuprind in uitare, ca ziua de maine
Caci mereu carnea mi-a uitat
Dar coma mi-a tot dat un semn,
Mi-a cântat o poveste, un document
Iar eu, cuprins de alb sub luna zilei
Incerc sa mai infasor pe oase
Cate putin din ce sunt,
Din ce am fost si din ce vrei sa fiu...
Îngroapă-ma în bratele tale caci mi-e dor!