Am fost prea puțin timp copil

Eu nu sunt adult. Nu sunt un om mare...
Înăuntru-mi, sunt doar copilul ce-am fost
Care încearcă să strige la conștiința mea,
De fiecare dată când mă vede că renunț,
De fiecare dată când nu îmi ascult chemarea.
Copilul strigă şi copilul se zvârcoleşte,
Copilul plânge şi copilul, de pereți, loveşte
Mâinile sale de copil, visurile sale de copil...
Copil al altor doi mici copii, exact ca el,
Care nu au ascultat nici ei când copilul bătea
Pumnii, de pereții inimii, căci mereu lovea,
Încercând să spargă ce-a fost pus să construiască,
O inimă de piatră care ar fi trebuit să supraviețuiască,
Fără visuri de copil, fără râsete de copil,
Fără speranță de copil, fără joacă de copil,
Fără dragoste de copil, fără cântec de copil...