Tu, fantomă

Cum să te fac să dispari,
Tu, fantomă durere?
Mă doare-n zi, mă doare-n pleoape,
Mă doare-n gând, mă doare-n şoapte...
Liniştea, şi ea doare,
Nu doar pe mine ci şi pe fantomă, se pare.
De ce te-ai smuls,
Tu, fantomă caldă,
Cu rădăcinile tale, întinse spre infinit,
Lăsate peste umeri să se vadă?
Începusei să creşti aşa frumos,
Câte un piept, câte o aripă,
Câte o tâmplă, câte o talpă...
Şi ai lăsat să cadă,
Ca o frunză, câte-un labirint
Încuiat de-un chip zâmbind,
De parcă te întorci de fiecare dată...

Am şi uitat... parcă voiam să te fac să dispari,
Dar asta-i durerea ta, când apari...
Tu, fantomă din mine, ori de cate ori mă dori,
Vindeci rana din ini-mea cu mii de culori...