Temerile

M-am temut mereu
Că nu voi avea un loc doar al meu,
Şi nu voi putea să-mi zidesc
Un cămin în care să trăiesc...

M-am temut de lemn
Căci mereu mă asculta
Și răspundea solemn
La mânia mea.
M-am temut de cărămizi,
Căci pământul nu ierta,
Roșii muribunzi,
Mereu ne va îngropa...
M-am temut de fier,
Mereu l-am visat arzând,
În teribile lanțuri pier,
Căci mă țin sub cerul plângând...
M-am temut de promisiuni
Şi niciodată nu reușesc să le zidesc
Oricât de multe aduni,
Oricât de mult îmi doresc...

M-am temut mereu de teama mea,
Că mă va ține departe de ea,
Când singurele lucruri cu care aş fi putut să construiesc
Sunt zilele când lângă ea mă trezesc...