Nu voi mai scrie.
Niciun perete nu va mai vedea gândurile mele.
Orașul are nevoie de liniște.
Eu am nevoie de liniște, când toate gândurile îmi roiesc în cap,
Ca un cuib de albine a căror regină a fost furată,
Ca un cuib de lilieci care ascultă prea multă muzică rock...
Nu voi mai scrie, pentru că vreau să adorm liniștit,
Pe zgomotul selenar al minții părăsite de toate pericolele la adresa vieții mele.
Nu voi mai scrie aici,
Nu voi mai scrie pe șervețelele de la masă,
Nici pe băncile facultății,
Nici pe nisipul amnezic al mării.
Nu voi mai scrie!
Te rog, mai scrie. E bine si pentru tine si pentru cei care cauta un reper de sensibilitate si deconectare de la zgomotul orasului, al timpului acestuia si al timpurilor. Imi placea sa ma aplec peste mobil, seara in metrou si sa deschid pagina ta. Imi placea cum intram intr-un tunel inefabil, atat de strain de contextul in care ma aflam. Mai scrie!
RăspundețiȘtergere