Oare?

Oare am făcut-o vreodată fericită?
Nu doar să-și vadă fericirea ca-n oglindă,
în ochii mei, ci să fie rodul iubirii mele?

Oare zâmbetul îi era cald și mai sincer
decât sforțarea chipului ... și mângâind încet
obrajii prăfuiți de comete, i-am topit?

Oare i-am dat ritm inimii de piatră
să scrâșnească din nou ca prima dată,
să devină casă pentru mine-n etern?

Oare mi-a păstrat un loc aparte într-un ceas,
când doar câteva secunde să mai fi rămas
pân' la-nceput de zi și-un sfârșit de noapte?

... Oare va întreba de mine dacă n-aș mai fi ?
Oh, oare?