Să scriu despre sentimentul apăsător,
Să îl simt afară din gând, fără cuvintele-mi grele...
În tot acest război de îndreptare,
A greșelilor și a trecutului,
Scriind, mâna mi-a netezit în urma ei...
Ciorchinele meu pavat cu decizii
În sensul invers s-a ofilit...
Ascult iar copilul cum strigă la infinit,
De ce L-a cruțat la o soartă de dojenit.
Simt
Doar când mă înec și tu mă tragi la mal.
Simt să fiu în amonte, nu în aval...
Și de-a fost prezis în stele, ochii i-am închis,
Până s-a făcut ziuă, să nu văd ce ne-a fost scris.
Am așteptat
Saltul neplanificat
Din atmosfera zâmbetului tău,
În groapa sărutului
Ce sper că mă va acoperi
Cu căldura pământului,
O lume atât de mică...
Ce mică e lumea,
Și plină de așteptări!