As fi naratorul vietii mele

Știi sunetul acela al unei cărți răscolite de vânt? Mirosul ei slab, purtat de rafale, acel parfum de hârtie veche, necucerită încă de niște ochi îndrăzneți care să-i descopere secretele. Povestea aceasta s-ar putea să aibă o legatură. Fiecare zi este doar o pagină adaugată într-un cotor vechi și nemăsurat, coperta este pielea în care traiesc și semnul de carte este ultima privire înspre cer.

Mi-aș fi dorit să fiu naratorul vieții mele. Nu ar mai fi trebuit să-mi port numele ca titlu în văzul tuturor și nu mi-ar fi păsat daca aș fi fost ales doar pentru copertă. Aș fi fost statornic și neschimbat: negru pe alb, fără să simt în culori. Aș fi rămas departe, pe o bancă, într-un parc, văzând tot, răsunându-mi gândurile în urechi, știind ce va urma dupa colț sau ce sălășluiește în întuneric. N-aș fi luat parte la o viață prea scurtă pentru cei care nu vor să moară tineri. Aș fi privit cum trece timpul pe lângă mine și cum ma ciobește puțin câte puțin, zi de zi, până o să îmbătrânesc printre clipe trecute de nicăieri.

... Dar să nu simt nimic? Pare un mare avantaj. În lumea condusă de șoarecii 'Regret', cărți sunt roase fără oprire. Eu, să nu simt, aș fi divin! Să nu am parte de durerea unei vieți dar sa-i cunosc pe deplin plăcerile. Aș fi împlinit. Aș fi întreg, satisfăcut în existența sufletului meu.

Dar cine aș fi cand coperta cărții mele se va închide?