E prima dată când vreau să văd umbrele în culori,
să le văd și fața, nu doar spatele, mereu întors la mine.
Poate că umbrele zâmbesc,
chiar dacă nu au nas și obraji,
sau poate o bărbie
pe care să și-o mângâie când se întreabă
de ce mereu sunt lăsate în urmă...
Ieri, îmi căutam umbra în oglindă.
Nu-ți voi spune ce-am văzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu