trăiesc în inima orașului
și sunt atât de departe
de ceva cu adevărat viu
încât încerc să mănânc
un fruct, o legumă, ceva,
orice ar fi fost cândva
suficient de viu cât să-mi lase
un gust plăcut în gură,
o minciună acceptabilă,
o amintire colorată,
acum, când totul e mort
în jurul meu,
iar tu,
îmi mănânci zilele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu