Dragostea mea este ca un gust dobândit:
Vei învăța să mă iubești în timp,
Vei învăța să mă iubești în timp,
Iar eu îți voi scăpa, ca nisipul, printre degete...
Dragostea mea a fost un gust înnăscut,
Dar mi-am ars limba cu votcă înghețată
Și acum suflu în pânzele ce mă poartă departe de toți...
Undeva, sub Ecuator, am găsit templul
Pe care l-am umplut cu prezența ei...
Oh, tu, zeiță între muritori,
Iartă-mă că la final te-am iubit ca unul dintre ei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu