miercuri, 12 decembrie 2018

Clișeul #55

Este frig...
Picură peste scenarii
În timp ce noi ne urcăm pe scenă.
În același timp
Stăm și în public,
Dar în spate,
În părți diferite ale sălii,
Și privim cu sufletul la gură
Drama din fața noastră.
Am pornit de-a bușilea printre scaune,
Să te caut,
Cu sufletul la gură.

Te simt atât de departe
Când urci alături de mine pe scenă...

luni, 10 decembrie 2018

Clișeul #54

Sufletul meu se sfârșește...
Cu o coadă
Formată din vise și hobby-uri.
În fiecare zi alerg după propria coadă
Ca un pui de animal,
Lăsat singur, în necunoscut.

Uneori alerg după o coadă de pește.
Nu știu ce vreau, dar știu că ceva lipsește...

luni, 3 decembrie 2018

Clișeul #53

Mă învârt în pat,
După miezul nopții,
Iar noaptea mi se-nvârte în piept.
Mă tot întreb dacă mi-a sosit ceasul...
Ochii îmi ard în lumină.
Urechile caută alinarea.
Miros sfârșitul.
E nesfârșit, ca valurile, ca marea...

Am găsit motive să mă lupt
Cu fricile mele.
Mă lupt cu mine...
De ce mă lupt cu mine?
Cine câștigă?
Cine este soldatul?
Eu cânt. Eu scriu.
Eu nu sunt un soldat.
Mă apăr, dar niciodată nu atac...

duminică, 2 decembrie 2018

Clișeul #52

Acordă-mi puțin timp,
Să-mi revin...
Fă-mi loc la pieptul tău
Și păstrează-mă o vreme,
Pentru că m-am luptat
Cu un timp lungan
Și lat în spate,
Care mă tot învârtea
Pe undeva, departe de tine...

joi, 29 noiembrie 2018

Calmul dinaintea furtunii

Globul de zăpadă
Zace și așteaptă,
Între palmele mele,
Furtuna.
Mâinile îmi tremură
Și venele se înfundă
Cu zile calme...

Fredonez în doi,
Dar nu sunt pe aceeași partitură
Și venele se înfundă și mai rău.
Simt furtuna în pumni,
Simt gongul și vuietul.
Ia-mă de mână
Și vino cu mine,
În furtună!
Vei vedea totul,
În globul de cristal...

vineri, 23 noiembrie 2018

Clișeul #51

Ți-am scris un cântec,
Și voi aștepta să-l completezi
Cu versuri noi,
Sau o melodie fredonată încet,
Cu râsul tău pufos
Sau cu respirația Marlboro mentol...

Piepturile noastre
Sunt pe timp.

Clișeul #50

Îmi închid
Câte un simț
În fiecare zi,
În acest oraș de gheață.
Mă cuprind
Și mă pregătesc de impact...

NE SCUFUNDĂM!
Uităm de noi,
Dar regăsim totul
În celalalt...
O îmbrățișare
Atât de accidentală!

vineri, 16 noiembrie 2018

Clișeul #49

We hide ourselves
Too much!
We hide behind
Clothing,
Jokes,
Make-up,
Homemade walls,
Foregin languages,
Anything actually,
That would make it
Easier to say:
Simt că pot renunța la tot ce mă ascunde
Atunci când sunt cu tine.

miercuri, 14 noiembrie 2018

Fantome

Rămân dureri fantomă
În toate colțurile
Din inima
În care obișnuiau să se ascundă,
În întuneric și minciuni,
Toți cei care pleacă,
Și te lasă
Cu mai puțină fantomă,
Dar nu mai mult decât o fantomă,
Printre cei vii...

joi, 8 noiembrie 2018

Împiedicatul

Îmi rup picioarele pe străzi
Și mă dau cu capul de cer,
Pentru că nu mă uit
Pe unde merg...
Tot ce văd
Ești tu zambind,
Imprimată pe retină,
Și mă teleportez distanțe
Și am motive să aștept
Ziua de mâine,
Când te voi vedea din nou.

luni, 5 noiembrie 2018

Clișeul #47

este marea,
eu sunt naufragiatul,
ea este sirena...
am plutit-furtună
am ars sub soare
și din adânc
am găsit raspuns
la căutare

branhii îmi cresc,
din nou zâmbesc

duminică, 4 noiembrie 2018

vineri, 2 noiembrie 2018

Clișeul #46

Te-am privit,
Cu ochii larg deschiși,
Și îmi era îndeajuns!
Am închis ochii
Pentru o clipă,
Și ai rămas, o clipă.
Liniștea...
Setea ce-o năștea -
Urechile ca după explozii
Și gândul pierdut...
Rupe-mă de sub pleoape!
Spune-mi ceva
Ce m-ar trezi,
Mai mult decât o clipă!

luni, 29 octombrie 2018

Chip

Să fim niște chipuri,
Nimic mai mult!
Să nu mai avem
Nevoie de trup,
Nevoie de-a fi undeva.
Să fim unul în fața celuilalt...
Să nu mai avem
Nevoie să vedem,
Nevoie să căutăm.
Să fim mai mult decât celălalt...

Un răspuns
Atât de așteptat,
Atât de absent,
Ai fost tu,
Atât de necunoscută,
Atât de fără chip,
Ai fost tu...

duminică, 28 octombrie 2018

Clișeul #45

Cu buzunarele goale,
Mâinile libere,
Picioarele ușoare
Și chitara-n spate
Mi-aș dori să plec.
Oriunde, departe...

miercuri, 24 octombrie 2018

Clișeul #44

Umbrele au nevoie de ploaie
Și de poeți ca să existe.
Umbrele negre, peste tot apar,
Și nimeni nu le mai bagă în seamă
După ce dă soarele.
E bine să mai dea soarele,
Că nu e ca și cum ai da de la tine,
Cum dai umbrele unor străini
Care doar caută ceva care să-i ascundă...

luni, 22 octombrie 2018

Clișeul #43

Ai două pahare în care torni lumină,
Și le agiți, ca o tornadă,
Atât de curios și atât de periculos...
Privește-mă așa mereu!

vineri, 19 octombrie 2018

Clișeul #42

Fiecare cuvânt nespus
Îmi țintuiește privirea în podea
Și îmi aprinde obrajii
Cu frici și rușini
Îmbătrânite timp de 10 ani
În butoaie de coaste
Și carne tremurândă de emoții...

Clișeul #41

De multe ori știu ce se va întâmpla,
Și ca un om care privește supereroul sorții,
Stau pe trotuar și nu fac nimic.

Știu că vrei să zbori liberă,
Pe când - în tâmplă,
O simplă plimbare alături de tine,
Mă ridică de la sol.
Acum știi că zbor de fiecare data
Și când zâmbești,
Oh, cum gândul meu se pierde n-văzduh!
Tu nu ai nevoie să fii salvată azi,
Și știu prea bine...
Știu c-ar trebui să învăț sa zbor liber,
Ca să salvez din mine,
Această dorință suicidală
De-a zbura împreună.
Și totuși... Mă bucur că te știu!