Se pare că am ajuns să trăiesc exact cum îmi cânt chitara. Nu pot să mă opresc odată ce i-am prins ritmul ! Mi-a intrat pe sub piele și și-a făcut loc în inima mea, purtându-și numele și notele cât mai aproape de sufletul meu. În lemnul ei uscat mi-am îngropat bătaile inimii, tremuram împreună în nopțile reci când doar noi doi rămânând treji. I-am zgâriat lacul cu unghiile și cu o pană tocită, să poarte alături de mine cicatrici. Nu i-am cerut să mă înțeleagă ci doar să mă ajute să spun ceea ce îmi e prea greu să spun prin cuvinte. Mi-a atârnat de gat, pe umar, dar niciodată nu mi-a fost o povară. A devenit o parte din mine ..
Nu mi-am propus niciodată să o menajez, trebuia să îmi câștig încrederea în ea, că nu va ceda. Acum știu sigur că mă susține din urmă, acordurile mele fiind urmate de ecourile ei. I-am cântat corzile până s-au rupt sau au plesnit din vârful penei, totuși am învățat cât poate sa îndure, asemeni unui om care cedează din când în când. Am învățat-o sa urle, întinzându-i corzile la fel cum mi se întinde sufletul dupa ceva ce-mi doresc. Se descurcă de minune ! Mai bine ca mine ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu