Erosiunie

Am strigat de la capătul lumii
Cât m-au ținut plămânii
Și am privit cum vântul a rupt din mine
La fel cum rupe din piatră, deșert...

Mă rog după fiecare răsărit
Să înflorești din nou.

Teoria evoluției și bestiile dispărute în îmbrățișări

Nu te mai mișca atât
Că mă chinui să îți dau părul după urechi,
Cu mâinile mele de dinozaur.

Am ajuns până în acest moment
Și am crescut și aripi,
Și tren de aterizare,
Aproape tot ce aveam nevoie
Să supraviețuiesc în civilizație.

Lucrez de câțiva ani la o inimă,
Tot șlefuiesc în om viu,
Să te pot păstra mereu în ea...

Clișeul #22

lacurile mele nu sunt niște mimi care mă strigă,

arborele mi-a fost toaletat prea devreme de către instituțiile acreditate,

din cuiburi mi-au fost alungate mierlele de miere,

maidanezul negru ce mă urmărește și-a pierdut libertatea...

aș dona tot la cei săraci

sunt mai sărac în fiecare dimineață,

cred că merit și eu ceva,

încă o zi...

am vrut să dau un pumn în perete...

de ce am construit pereți?

de ce am dărâmat pumni?

ce va rămâne din furia mea?

lovește-mă!

mă sufoc aici...