Clișeul #121

Ai ucis omul de pe lună

Și copilul din adâncuri

Și orbul din furtună

Și soldatul dintre rânduri.

Ai ucis, ai rescris, n-ai ucis... 

Liniștea mi-o reconstruiesc 

Din cărămizi de tăcere, 

Și când îmi vei sufla în ureche 

Nu voi schița nimic, 

Și când îmi vei șopti la ureche 

Voi rămâne neclintit. 

Întoarce-te în oglindă! 

Clișeul #120

S-au închis magnoliile înapoi în boboci 

Și inima îmi stă din nou în loc.

Încetinind în jurul propriei axe, 

Ascult oamenii ieșiți din case

Și mierle și excavatoare ce răscolesc din toate direcțiile, 

Ce-ar putea fi, a și fost de fapt.

Din rădăcini uscate, cresc înalte, ale nimănui. 

Și de data aceasta nu sunt eu, ești tu, a oricui...