Clișeul #118

Fac o casă nouă pentru omul vechi,

Cât omul nou bate la ușa veche... 

Și când se ridică, iarna, repede coboară,

Soare-mi cu colți, mușcă iar din mine!

Soare cu coarne, împunge-te iar în mine, 

Altfel, te faci noapte și-mi trece... 

Braille

Am pus pe mine rafturi întregi de presiune:

Să scriu despre sentimentul apăsător, 

Să îl simt afară din gând, fără cuvintele-mi grele...

În tot acest război de îndreptare, 

A greșelilor și a trecutului, 

Scriind, mâna mi-a netezit în urma ei... 

Când nu simt

Simt 
Neliniști cu parfum de flori de cactus
Și frici ce-mi miști prin gând.
Frici ce-ajung în pământ, crescând, 
În șanse și unde și când...

Ciorchinele meu pavat cu decizii
În sensul invers s-a ofilit...
Ascult iar copilul cum strigă la infinit,
De ce L-a cruțat la o soartă de dojenit. 

Simt
Doar când mă înec și tu mă tragi la mal.
Simt să fiu în amonte, nu în aval...
Și de-a fost prezis în stele, ochii i-am închis,
Până s-a făcut ziuă, să nu văd ce ne-a fost scris. 

Sărutul

Am așteptat
Saltul neplanificat
Din atmosfera zâmbetului tău, 
În groapa sărutului
Ce sper că mă va acoperi
Cu căldura pământului,
O lume atât de mică...
Ce mică e lumea,
Și plină de așteptări!

Haosul cotidian

Lanțuri paradoxale contraintuitive

Leagă mintea celui care încearcă să înțeleagă tot. 

Învață, dezvață, dimineața la Lavazza, 

Pentru a nu rămâne în urma celor bogați de inocență lipsită de masă fizică.

Spirale morale sunt nebuloase banale și lanțurile se strâng în continuare.

Dezvață, învață. 

spațiu

Găuri negre de atenție și validare

Îmi trag lumină în neant. 

Nu voi mima soarele pentru totdeauna. 

Resping neoriginalitatea unui al doilea Luceafăr!

Universul cântă, ca două plăci de marmură:

Statuia și podeaua templului...

Explozii în cer ne-au adus aici, 

Explozii controlate prin disciplină ne vor duce înainte. 

Clișeul #117

Astă seară mâncăm paste reci din castroane de inox,

Cum ne-au învățat ai noștri. 

Sunt bune, le-am făcut chiar eu, 

Cu tipica mea lipsă de detalii intrigante, 

Cu prea puțin sos. 

Sub chiuvetă găsești cutia de medicamente 

Și dacă sapi suficient în ea vei găsi boala pentru care am deja remediu. 

Mă tot gândesc la castroanele astea de ceva timp... 

Când eram mic le tot aruncam pe podea și niciodată nu am reușit să sparg unul. 

Încă arunc pe podea, astăzi, oameni, 

Și le pun în brațe castronul de inox cu copilăria mea rece, al dente. 

Clișeul #116

Iadul este pasajul de la Unirii, la oră de vârf, infinit. 

Merg de-a bușilea și privesc pe contrasens:

Iadul este să nu recunoști pe cineva...

Clișeul #115

Mi-am făcut loc în spatele liniilor inamicului.

M-am infiltrat în toate bazele secrete ale durerii sale, 

Bazele din spatele măștilor de zi cu zi. 

Durerea radioactivă mă face să strălucesc albastru în unele dimineți. 

Durerea radioactivă, anxioasă și nesigură de scopul ei, este albastrul cerului.

Mi-am făcut loc în spatele coastelor aliatului. 

Durerea e în toți! 

Luptăm degeaba cu ea, cu noi, cu ei, cu noi...

Clișeul #114

Când eram tânăr mă credeam poet.

Îndrăgostit și incomplet am învățat

Că sunt doar un simplu bluesman...

Minciunile rimează și râmă în suflet 

Ca o turmă de porci îngrășați după primii doi ani de căsnicie. 

Adevărul nu sună la ureche, trebuie să-l faci cumva, altfel nimeni nu-și pleacă timpul să-l asculte.

Și totuși, păsările cântă printre blocuri, printre crengi, printre cuvinte...

Cuvintele s-au făcut liniști. 

Gândurile s-au făcut contemplări. 

Este atât de mult spațiu în capul meu, iar tu ai lăsat atât de mult în inima mea.

Orice poveste de dragoste va fi, cât timp este iubire la mijloc.

Clișeul #113

Am trăit zilele acestea 

Fără ajustări constante ale autoportretului.

Pasul mi-a fost ușor. 

Gândul mi-a fost gol. 

Am trăit în aceste zile! 

Clișeul #112

Poate că e haos în capul tău în ultimul timp.

Poate că îți aleargă prin minte tot ceea ce vrei.

Tot ce visezi se adună în chiftele de zgomot alb în urechi.

Te rog să ai un moment pentru tine. 

Un moment de liniște. 

Redu la tăcere orice voce și cap. 

Orice dorință. 

Orice nevoie. 

În liniștea aceea întreabă din tine vocea care mereu ți-a răspuns cu iubire. 

Vocea aceea blândă și ascunsă. 

Întreab-o: ce să fac în continuare? 

Fă-ți liniște iar în gând. 

Pentru ca știi ce vrei tu să faci. 

Nu acela este răspunsul. 

Roagă-te din nou, și întreabă din nou. 

Ți se va răspunde.

Clișeul #111

Intru în casă, 

Aprind toate luminile,

Închid ochii și expir... 

Clișeul #110

Bântui prin Babilonul de beton...

Bani, băuturi, biciuri nu-mi rămân între coaste.

Bâlbâi din spatele ochelarilor, dar nu și în spatele ochilor. 

Bântui ziua prin Babilon. 

Bântuie noaptea prin banii lor, băuturile lor, biciurile lor... 

Clișeul #109

Mi-am dat într-o parte șuvița de cabluri de internet care îmi tot intra în ochi.

În acest moment dintre senzația de îngheț și cea de topire

Mă simt imponderabil... 

Mulțumesc pentru durere!

Clișeul #108

Când voi simți din nou ceva, 

Poate ma voi apuca iar de scris. 

Până acum totul a fost ca și cum am scrijelit pe pereții celulei.

Vino să-ți arat ce-am mai cioplit pe blog,

Poate ajung pe partea cealaltă a zidului!

Acolo aud muzică și râsete de femei,

Acolo iarba e suficient de înaltă cât să-mi acopere umerii,

Acolo, după zid, după cuvinte, după gânduri și emoții,

Acolo încerc să ajung!

Între timp am început să vând bani... 

Clișeul #107

M-am lăsat pradă algoritmului, inerției... 

Tiparul va fi așa cum am promis!

Când nu vânezi un viitor, ești vânat de timp, 

Și nu mai am timp acum. 

Lipsesc în plasa de siguranță, de sub picioare, 

Înghețatele picioare, dintre ploi.

Oprește-te puțin și ascultă. 

Călătorule, ce te aduce pe aici?

Vino mai aproape de foc, 

Rescrie-ți scânteia! 

Clișeul #106

Poți să-mi cureți ochelarii, te rog frumos?

Sunt cu ambele mâini pe volan și nu cred că este cazul să ne oprim tocmai acum. 

Am acest sentiment ciudat, de fiecare dată când se murdăresc lentilele,

De parcă încep să mă deconectez de la serverul principal. 

Când conduc seara și văd lumina reflectându-se în ramele ochelarilor, mă gândesc că acesta este doar un alt serial care se desfășoară în fața ochilor mei... 

Sunt totuși momente în care nu-mi place ce văd și simt că trăiesc o realitate străină! 

Vreau să să văd din nou, fără lentile, fără acest tint galben care nu încălzește cu nimic vremea orășenească, de toamnă rece... 

Clișeul #105

Sigur, orașul încălzește cu ale lui betoane, cu al lui Soare, omul.

M-am întins în iarbă și m-am lăsat cutreierat de furnici. 

Nu am mai fost singur...

Desigur, vom supraviețui, totul va fi bine, cu pași mici, furnicii, vom reconstrui...

Clișeul #104

Mă tem că alegerea mea

Va transforma acest fractal

Într-o altă buclă... 

Cum altfel să te reîntâlnesc?!