Este întuneric, liniște, pustiu.
Nu vreau să mai locuiesc aici.
Este regret, amar, țesut neviu.
Mereu simt că ești pe cale să pici...
Ascunde-mă sub tălpi
și lasă-mă să cutreier pământul!
Strânge-mă în pumn
și hai să mângâiem marea și vântul!
Sunt captiv între betoane, nu putem, suflete...
Atunci așează-mă în urechi
și hrănește-mă cu cântec, să nu mor,
sau toarnă-mă-n polei pe buze,
să așteptăm sărutul care va da sens zilelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu