nu este cine stie ce sa traiesti
in orasul cenusiu,
fara soare ramas pe cer...
toti se indreapta spre case.
aproape au scapat de ziua asta.
si eu, cu ei ... caut sa scap,
dar eu merg pe jos.
pas cu pas, ma indepartez
de dorinte, nevoi, prieteni si de ochi greoi.
si totusi, nu este cine stie ce
sa scoti limba unei straine
speriata de contact vizual,
ascunsa sub un fular,
in masina prinsa de traficul infernal.
poate ca am avut noroc...
mi-a daruit
singurul zambet
al zilei ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu