Adorm singur

nu mi-e frică de moarte
sau cel puțin
asta îmi spun în fiecare seară
când mă mint ca să adorm
în colțul meu...

nu mi-e frică de moarte
dar mi-e un fel de frică
egoistă și flămândă
care nu se satură
de realizări și împliniri.

nu mi-e frică de moarte
dar cred că nu am iubit îndeajuns
și nu am cum să plec
înainte să termin
cumva, nu aș vrea să termin vreodată...

nu mi-e frică de moarte
dar m-am uitat în spatele meu
și nu am văzut ceva,
abia că am rămas pe undeva:
un nume, un gând, încă o zi, doar câteva melodii...

nu mi-e frică de moarte
dar sunt om și am învățat de frică
am învățat de dragoste
am de învățat pentru examenul de mâine
am de învățat... tot.

nu mi-e frică de moarte
dar încă nu mi-am strâns viața
în brațe, la piept,
să o protejez de ce nu știe
până va merge, vorbi, cânta, proteja din nou...

nu mi-e frică de moarte
sau cel puțin
nu de toată moartea
o parte o știu deja
și poate de aceea mi-e atât de frică de moarte.

adorm singur