Realizez acum greșeala mea:
Am plecat pe drum, în viață,
Cu gândul că te voi căuta mereu
Şi niciodată nu m-am gândit
Că aş putea să te găsesc,
Din pură întâmplare...
Stând ascuns, la umbră,
Între grinzile pe care, în alb,
Mâzgăleam copilărește dintre eroii mei.
Se făcea că veneai din când în când
Să cauți dacă a aparut ceva nou.
Nu înțeleg... de ce te sfiai de privirea mea?
vineri, 13 mai 2016
Grindină
joi, 12 mai 2016
Ei preferă vara
Cine a spus că doar vara viața este frumoasă?
Eu m-am născut în iarnă,
Te-am cunoscut primăvara
Şi te-am iubit abia în toamnă...
Cine a îndrăznit oare să spună?
Om cu sânge rece, dependent de astru,
Cu ochii închiși şi chipul aspru...
De ce îndrăznești?
De ce vorbești,
Când tu nu te-ai născut,
Nu ai căutat,
Nu ai iubit ce n-ai avut...?
Cliseul #5
Am visat timp de 18 ani,
în somnul meu de copil,
cum te-am cunoscut,
ne-am plimbat pe bulevarde,
am dansat pe lac,
pe sub cer...
Acum încep să îmbătrînesc,
să mă trezesc,
şi văd cum visul meu
începe să se îmbrace
nu cu zori de zi
ci cu hainele tale,
zâmbetul tău,
părul, vocea, mângâierea
şi ochii pe care nu i-am descifrat încă...
miercuri, 11 mai 2016
Este una dintre acele zile
Este una dintre acele zile...
Fiecare are un nume pentru ea:
Prea lungă, prea grea,
Prea nu ştiu ce mă voi face fără ea.
Este una dintre acele zile,
Când crezi că din viață
Ai rupt prea multe file
Şi un început nou, de pagină, nu se mai agață.
Este una dintre acele zile...
Deși mai bine ar fi o noapte
În care nu ar fi fost atâtea mile
Ci doar un vis care ne desparte...
Ea nu iartă
Am auzit ieri cum m-ai chemat.
Stăteai pe spate, între fapte.
Ai oftat, am oftat...
Am să aflu mâine că m-ai abandonat.
Sprijinită de perete, fără regrete.
M-ai strigat, m-am schimbat...
luni, 9 mai 2016
Urma
Nu poți să dansezi
Peste paşii mei,
Sau să mergi
Pe același drum,
Să cânți în noapte
Asemeni unei păsări albastre,
Sau să-ți scrii în palmă
Visul meu de mic copil nebun...
Toate sunt ca niște fire nevăzute
Cu care ne infașurăm
Şi nimeni nu are voie
Să se înfăşoare ca celălalt.
Putem să încercăm,
Asta e frumusețea,
Nimeni nu ne oprește
Să fim nevăzuți, înfășurați,
Tu, de mine,
Eu, de tine, şi de viață,
Tu, de soare şi dimineață,
Ciocolată şi păr pe față...
duminică, 8 mai 2016
sâmbătă, 7 mai 2016
Duet
Înclină între două gânduri
Vocea, parcă sugrumată,
De inima care bate până-n gât:
Să plecăm sau să mai stăm puțin?
Este soare şi mă încălzești.
De ce mereu respir pe gură?
Este vânt şi ne risipim.
Dar de ce mereu respir pe gură?!
Se întâmplă să te inhalez,
Caldă şi risipită, cum ești de fel...
Se întâmplă să rămâi,
Veşnică şi încâlcită, cum erai de fel...
vineri, 6 mai 2016
Trebuințe fără legătură
Lasă-mă să fiu eu
Brațul care se leagănă,
Pe langa corpul tău,
Şi îmi aranjează aiurea
Lumina-n ochi.
Dă-mi impuls viu,
Să mă fărâm în valuri
Şi să mă aștern,
La picioarele tale,
Covor de ploaie...
Rupe-mi, te rog,
Din strigătul tău,
Îmblînzit de zori,
Note să-mi ascund
În urechi, liniște.
Martor ascuns pe sus
Te văd în fiecare zi,
Cum ma cauți,
În zori şi-n amurg...
Râd adesea,
Când te aud că mă blestemi,
Dar trebuie să mă retrag
Din când în când,
Între stelele pe care le admiram împreună.
Le cunosc pe toate.
Cândva ți le voi prezenta...
joi, 5 mai 2016
Extra terra esti tu?
De-aş fi din această lume,
Cu gândul meu ciudat,
Cu părul meu artificial,
Şi drumul meu străin de pământ,
M-ai primi întru-tine,
În privirea ta îmbrățișătoare?
Ai adăpost pentru noi,
Să ne putem ascunde
De ploaie, căci mă tem,
Că mă voi agăța de stropi,
Şi mă vor îngropa atent,
În cerul din care cobori aievea...
miercuri, 27 aprilie 2016
Ciclopi
Stăm întinşi
Şi ne jucăm de-a ciclopii...
Este liniște.
Tu zâmbești
Şi-mi spui:
Iubirea e frumoasa...!
luni, 25 aprilie 2016
duminică, 24 aprilie 2016
Cliseul #4
Strânge-mă mai tare,
La pieptul tău,
Să ne contopim
În piepturi, unul.
Să ne fie o inimă,
Şi una să ne fie forța vitală
Pe care o lăsăm mereu să cânte,
Puțin mai tare,
Puțin mai repede,
Când ne împletim în sărut...
Cliseul #3
Stau în colțul camerei
Căci astă seară sunt pedepsit.
Am fost neascultător...
Ea se plimbă prin casă,
De colo-n colo,
Şi mă lasă să privesc captivat
Cum gambele ei se încordează,
Ușor, când se înalță,
Să ia ceva de pe raftul de sus.
Suntem doi copii
Şi din când în când ne mai jucăm de-a părinții...
luni, 18 aprilie 2016
Vis din somnul fara vise
(Voi încerca sa relatez / conturez unul din visele pe care le-am avut cât timp am stat in comă / ventilat mecanic. Nu este complet pentru ca intrarea în vis s-a facut din altul iar acesta s-a ramificat in alte doua vise cu turnuri diferite)
Am visat ca erau copii stransi in cerc,
Si chiuiau, si se bucurau,
Caci se indepartau de a mai fi copii...
Unul dintre ei, mic si sfrijit,
A primit în dar o carte pentru oameni puternici,
De la unul dintre cei mai mari,
Si cu voce blândă, i-a urat numai bine.
A trecut timpul, si copilul a gasit un vis.
Plutea pe ape, lângă o insulă din asfințit...
A mai gasit si altul, tot acolo,
Si a inceput sa curețe apa de vise plutitoare...
Era singur si ambitios, iar inima-i mica
Ii lasa loc în piept sa respire sub apă.
A inceput să strângă vise, singur.
Oamenii de lângă asfințit priveau
Si se bucurau, cum insulele, cândva de vis,
Erau acum curățate, chiar si apele din jurul lor...
Pescari, călători si băștinași se mirau
Si se uitau, si zambeau la munca tânărului.
Erau toți fermecati de apusul care incalzea
Inimi, pământ, piatra si vânt .
Timpul a trecut si tânărul nu a mai fost singur.
Lumea l-a urmat, pe cărarea lăsată de inimă
În urma, erau doar zâmbete, bucurie...
Marea era a lui, si le strangea pe toate,
Nu cumva sa se înece cineva, din asfințit,
În marea lui va străluci un nume,
Parcă era englezesc, cu o frumoasa melodie în el...
Asa a si fost... numele lui a ajuns mare!
Cunoscut în toata lumea, în sălile de asteptare.
Insulele lui, pietre dintr-un ocean,
Erau pozate si arătate drept exemple.
Toți stiau acum de tânăr, si de visele pe care le strangea,
Asa ca tanarul, în barca lui mica, s-a scufundat,
Si s-a ridicat bărbat, pe vapoare de metal.
Presedintele stia si el, dintr-o sala de asteptare,
De marile pe care bărbatul le lasa în urma,
Si l-a trimis la popoarele galbene sa-i spele în ocean,
Sa-i desprindă de scaun si de tavan,
Si sa le arate cum in viață se poate
Sa respiri sub ape si când esti cu picioarele pe pământ.
Bărbatul s-a dus sa le arate ca visele plutesc în realitate.
Coastele deja nu se mai vedeau după prima spălare in ocean,
Sute de case de chibrituri isi luau adio de la foc
Căci marea le imbraca acum in pereti noi.
Pe străzi, oamenii păreau captivati, adunați în turme uimite
De numele englezesc care venise sa le spele orice vis si orice păcat.
Si uitau, oamenii, de idolii lor, spre furia celor care inotau cu ei...
Cum sa te lasi cuprins de munca unui singur bărbat lăudat?
Presedintele s-a bucurat ca si-a pus baza in bărbat,
Pentru ca timpul parca în loc a stat, nimeni nu a mai furat,
Nu au mai dat în cap, nu s-au mai revoltat,
Doar stau acolo si se uitau uimiți la tot ce oceanul a spălat.
Mai trebuie spălați încă o data, dar cu apa rece, de la fund.
De data aceasta, barbate, nu vor sti ce se va întâmpla,
Pentru ca noi le vom schimba lumea!
A început bărbatul sa se incordeze, sa sufle, sa creeze,
Custi de metal, pline cu apa înghețată,
Pe care le intindea pe coasta toata.
Oamenii priveau uimiți, o alta minune, spuneau ei...
Dar fara sa observe, li se făceau ochii grei,
Si parca intr-un somn picau, pe capete, la fundul custilor...
Si-ntr-o zi, jumatate de nație dormea in apa înghețată.
Consilieri militari se adunasera sa se sfatuiasca,
Cine-i acum cel mai puternic de pe planeta noastră...
Laudatori s-au apucat, sa-l proclame pe bărbat împărat,
Dar bărbatul se gândea la altceva,
Ca-i un fier rosu amintirea din copilăria sa,
Când toti il ridiculizau, băteau si izgoneau,
Acum planuia ceva ce altii nu stiau...
Puternica a fost cartea pe care a primit-o...
Parca se numea cumva, cu popoare inferioare si condus planeta.
Acum, când nimeni nu bănuia, bărbatul spuse asa:
Lăsați libere custile de metal, si aruncati-le peste bord,
În oceanul planetar.
Au fost inundații, ochii erau înşelații,
Caci toți credeau în minuni si nu isi ascultau tații...
Apa rece se schimbase, de când pluteau popoarele în ea.
Era ca un râu învolburat, tulbure si de neimaginat.
Lumea parca se dizolvase in ea,
Si nu mai aveai altceva de a mânca, a bea, decat apa rece si rea.
Si toți în lume erau in transă, de parcă au ajuns acasa,
Nu mai vedeau si se lăsau condusi la odihna,
Nu-si mai doreau libertate, vise sau lumină.
Era atât de trist, ca-n vis, pana ca si părinții mei mi-au zis:
Ce tot încerci sa deschizi ochii? Vino si stai cu ai tăi,
În apă asta ne e cald si bine si nu mai avem nevoi.
Mama, tata, bătrâni de ascultat,
Lasati-ma sa ma sterg la ochi,
Mi-e frica sa nu vă fii înecat...
Barbatule necunoscut, ai încolțit în rău, uite ce-ai facut!
Apa ii îmbolnăvise pe toți, cu o iluzie a societatii care merge pe roți.
Copiii nu mai stiau sa vorbeasca, bătrânii, să dascaleasca.
Totul devenise o mormaiala somnambula,
Si încercam sa nu ma las dus de val, sa nu adorm,
Dar ma trezeam în alte locuri, unde mi se spunea
Ca am pleoapele lipite si nu mai inteleg care lume e rea...
Ce sa fac, cum sa scap de condiția mea?
Bărbatul stătea în casa lui si isi freca mâinile,
Se bucura ca nimeni nu-i dejuca tainele...
Lumea era la picioarele lui, îngropată sub ape
Si el clipea linistit din pleoape.
Auzise zvonuri ca intr-un colt de lume
Erau oameni care au scăpat cumva,
Dar ceea ce el nu stia era ca aceia i-au dat cândva cartea...
S-au ridicat, de nicaieri, oameni impotriva barbatului,
Iubirea vieții sale l-a părăsit pentru ca nu se îndrăgostise
De acest vis nebun al tânărului care a fost...
Din custile de metal, pline cu apa înghețată,
Au inceput sa iasă doctori, ingineri si altii,
Care nu-si lăsau existența în grija altora,
Oameni puternici, cu suflete de neînduplecat, s-au ridicat!
Am visat ca erau copii stransi in cerc,
Si chiuiau, si se bucurau,
Caci se indepartau de a mai fi copii...
Unul dintre ei, mic si sfrijit,
A primit în dar o carte pentru oameni puternici,
De la unul dintre cei mai mari,
Si cu voce blândă, i-a urat numai bine.
A trecut timpul, si copilul a gasit un vis.
Plutea pe ape, lângă o insulă din asfințit...
A mai gasit si altul, tot acolo,
Si a inceput sa curețe apa de vise plutitoare...
Era singur si ambitios, iar inima-i mica
Ii lasa loc în piept sa respire sub apă.
A inceput să strângă vise, singur.
Oamenii de lângă asfințit priveau
Si se bucurau, cum insulele, cândva de vis,
Erau acum curățate, chiar si apele din jurul lor...
Pescari, călători si băștinași se mirau
Si se uitau, si zambeau la munca tânărului.
Erau toți fermecati de apusul care incalzea
Inimi, pământ, piatra si vânt .
Timpul a trecut si tânărul nu a mai fost singur.
Lumea l-a urmat, pe cărarea lăsată de inimă
În urma, erau doar zâmbete, bucurie...
Marea era a lui, si le strangea pe toate,
Nu cumva sa se înece cineva, din asfințit,
În marea lui va străluci un nume,
Parcă era englezesc, cu o frumoasa melodie în el...
Asa a si fost... numele lui a ajuns mare!
Cunoscut în toata lumea, în sălile de asteptare.
Insulele lui, pietre dintr-un ocean,
Erau pozate si arătate drept exemple.
Toți stiau acum de tânăr, si de visele pe care le strangea,
Asa ca tanarul, în barca lui mica, s-a scufundat,
Si s-a ridicat bărbat, pe vapoare de metal.
Presedintele stia si el, dintr-o sala de asteptare,
De marile pe care bărbatul le lasa în urma,
Si l-a trimis la popoarele galbene sa-i spele în ocean,
Sa-i desprindă de scaun si de tavan,
Si sa le arate cum in viață se poate
Sa respiri sub ape si când esti cu picioarele pe pământ.
Bărbatul s-a dus sa le arate ca visele plutesc în realitate.
Coastele deja nu se mai vedeau după prima spălare in ocean,
Sute de case de chibrituri isi luau adio de la foc
Căci marea le imbraca acum in pereti noi.
Pe străzi, oamenii păreau captivati, adunați în turme uimite
De numele englezesc care venise sa le spele orice vis si orice păcat.
Si uitau, oamenii, de idolii lor, spre furia celor care inotau cu ei...
Cum sa te lasi cuprins de munca unui singur bărbat lăudat?
Presedintele s-a bucurat ca si-a pus baza in bărbat,
Pentru ca timpul parca în loc a stat, nimeni nu a mai furat,
Nu au mai dat în cap, nu s-au mai revoltat,
Doar stau acolo si se uitau uimiți la tot ce oceanul a spălat.
Mai trebuie spălați încă o data, dar cu apa rece, de la fund.
De data aceasta, barbate, nu vor sti ce se va întâmpla,
Pentru ca noi le vom schimba lumea!
A început bărbatul sa se incordeze, sa sufle, sa creeze,
Custi de metal, pline cu apa înghețată,
Pe care le intindea pe coasta toata.
Oamenii priveau uimiți, o alta minune, spuneau ei...
Dar fara sa observe, li se făceau ochii grei,
Si parca intr-un somn picau, pe capete, la fundul custilor...
Si-ntr-o zi, jumatate de nație dormea in apa înghețată.
Consilieri militari se adunasera sa se sfatuiasca,
Cine-i acum cel mai puternic de pe planeta noastră...
Laudatori s-au apucat, sa-l proclame pe bărbat împărat,
Dar bărbatul se gândea la altceva,
Ca-i un fier rosu amintirea din copilăria sa,
Când toti il ridiculizau, băteau si izgoneau,
Acum planuia ceva ce altii nu stiau...
Puternica a fost cartea pe care a primit-o...
Parca se numea cumva, cu popoare inferioare si condus planeta.
Acum, când nimeni nu bănuia, bărbatul spuse asa:
Lăsați libere custile de metal, si aruncati-le peste bord,
În oceanul planetar.
Au fost inundații, ochii erau înşelații,
Caci toți credeau în minuni si nu isi ascultau tații...
Apa rece se schimbase, de când pluteau popoarele în ea.
Era ca un râu învolburat, tulbure si de neimaginat.
Lumea parca se dizolvase in ea,
Si nu mai aveai altceva de a mânca, a bea, decat apa rece si rea.
Si toți în lume erau in transă, de parcă au ajuns acasa,
Nu mai vedeau si se lăsau condusi la odihna,
Nu-si mai doreau libertate, vise sau lumină.
Era atât de trist, ca-n vis, pana ca si părinții mei mi-au zis:
Ce tot încerci sa deschizi ochii? Vino si stai cu ai tăi,
În apă asta ne e cald si bine si nu mai avem nevoi.
Mama, tata, bătrâni de ascultat,
Lasati-ma sa ma sterg la ochi,
Mi-e frica sa nu vă fii înecat...
Barbatule necunoscut, ai încolțit în rău, uite ce-ai facut!
Apa ii îmbolnăvise pe toți, cu o iluzie a societatii care merge pe roți.
Copiii nu mai stiau sa vorbeasca, bătrânii, să dascaleasca.
Totul devenise o mormaiala somnambula,
Si încercam sa nu ma las dus de val, sa nu adorm,
Dar ma trezeam în alte locuri, unde mi se spunea
Ca am pleoapele lipite si nu mai inteleg care lume e rea...
Ce sa fac, cum sa scap de condiția mea?
Bărbatul stătea în casa lui si isi freca mâinile,
Se bucura ca nimeni nu-i dejuca tainele...
Lumea era la picioarele lui, îngropată sub ape
Si el clipea linistit din pleoape.
Auzise zvonuri ca intr-un colt de lume
Erau oameni care au scăpat cumva,
Dar ceea ce el nu stia era ca aceia i-au dat cândva cartea...
S-au ridicat, de nicaieri, oameni impotriva barbatului,
Iubirea vieții sale l-a părăsit pentru ca nu se îndrăgostise
De acest vis nebun al tânărului care a fost...
Din custile de metal, pline cu apa înghețată,
Au inceput sa iasă doctori, ingineri si altii,
Care nu-si lăsau existența în grija altora,
Oameni puternici, cu suflete de neînduplecat, s-au ridicat!
Inegal
Sunt într-o continuă căutare de sine...
Mă caut prin mine, mă caut printre voi.
În genunchi, cu mâinile pătate, încerc să văd mai departe,
Pe vârfuri, cu tălpile spălate, încerc să plutesc spre Marte,
Mai sus de cât aş putea vreodată să mă ridic, să mă târăsc.
Dar de fiecare dată şfârsitul zilei se apropie prea iute,
Şi eu, ca un vis dintr-o carte, trebuie să mă întorc,
Din drum, pe genunchi, din văzduh, pe vârfuri ...
Mă caut prin mine, mă caut printre voi.
În genunchi, cu mâinile pătate, încerc să văd mai departe,
Pe vârfuri, cu tălpile spălate, încerc să plutesc spre Marte,
Mai sus de cât aş putea vreodată să mă ridic, să mă târăsc.
Dar de fiecare dată şfârsitul zilei se apropie prea iute,
Şi eu, ca un vis dintr-o carte, trebuie să mă întorc,
Din drum, pe genunchi, din văzduh, pe vârfuri ...
luni, 11 aprilie 2016
Scrie şi tu: "singur în salon"
Te-as lega cu un elastic
Doar să te pot trimite departe,
Şi mai apoi elasticul să-şi facă treaba
Când voi avea nevoie...
Ca acum, când copacii au înflorit
Şi îmi curg ochii si nasul,
şi am nevoie de tine să mă ştergi
Dar nu cum încerc eu să te şterg pe tine,
Cu ceva fără nume, din piept...
Naufragiul
Lasă-mă singur pe insulă,
Nu am nevoie de soarele tău!
Pot să înot spre continent,
Dar trebuie s-o fac printre oameni,
Deci renunță la ziua mea,
Lasă-mă să respir,
Lasă-mă să scriu în nisip...
Aşa sunt eu,
Singur,
Pe insula mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)