Am, în țeastă, ascunse cioburi,
Cioburi din oglinda în care te priveai,
Cioburi din oglinda pe care o murdaream,
Şi tu mă oglindeai ...
Am, în țeastă, ascunse picturi,
Picturi în care ne plimbam,
Picturi în care mă rătăceam,
Şi tu te mâzgaleai...
Am, în țeastă, ascunse gânduri,
Gânduri în care te găseam,
Gânduri în care te ascundeai,
Şi eu rămâneam singur...
Nu vreau să mă mai joc!
Am o sete atât de mare pentru un sentiment autentic,
Ceva puternic si coplesitor, care sa facă inima sa tremure în mine.
Am o sete de as seca izvoare fara fund , in dorinta mea de a fi aproape de divin.
As rupe bucăți din ce e sfânt si m-as hrăni doar cu cuvant, de n-as fi un simplu om...
Dar am cunoscut din har si iubire desi eram singur si înlănțuit de fire,
Si acum respir sub cerul promis si visez la un viitor de nedescris,
Caci niciodata nu voi putea sa îmi imaginez ce mi-este pus deoparte
Si cum pot sa aud cuvinte de dragoste in rătăciri desarte...
Când ai zburat departe,
Ai lăsat în urmă
O cicatrice pe-ntreg cerul
Si de atunci tot chem,
Cu cântece albe,
Ploile, să spele tot...
Aștept să te întorci la mine
Si iti voi cânta mereu,
Până când soarele va arde în zare
Cel mai timid ecou: iubirea mea...
La sfarsitul zilei mi-e frica sa ma gândesc
Caci mereu stiu ce mi-a rămas
Si cumva, din nimic, tot gasesc putere
Sa-ti zâmbesc din nou...
Am privit ieri păsările, cum zburau, două,
Şi pentru un moment am crezut că ştiu să iubesc...
Tot ce ai nevoie sunt aripi şi un cer gol.
Nu ai cum să pici când zbori...
Nu mai trebuie sa te impiedici cu franceza.
Mai sunt cuvinte care au urmat
Dar le-am sters pentru ca mereu m-au încurcat,
Si mi-am dat seama ca sunt prea om pentru binele meu...
Am privit azi păsările. Încă zburau deasupra mea.
Am avut zile şi am pierdut în grabă
Câte un cuvânt frumos, pe stradă...
Am secat şi sunt nescăldat de ploaie
Căci pe geam cuvintele-mi curg şiroaie.
Stop!
Astept nebun ceasul să se oglindească
Să-mi pot aminti de iubirea noastră...
Şi cum mereu ne-am întors spatele în somn
Acum adorm cu frică să nu mă scol neom.
Păianjeni graşi cântă pe sârme
Poeziile auzite pe la colțuri
Iar tu stai şi mă privești,
Îmbrațişând toate fricile tale,
Cum mă fac de râs prin parcuri...
Atât de mult îmi place să te aud râzând
Încât rămân fără idei...
Vin sec, diseară?
Omul s-a nascut însetat...
Îi este sete de sânul mamei,
Sete de sânul pământului,
Sete de sânul cerului,
Sete de sine...
Am sa îmbrac scheletul cu carne,
Carne pe care obisnuiesti sa o iubesti
Pe care obisnuiesti sa o canti.
Ma cuprind in uitare, ca ziua de maine
Caci mereu carnea mi-a uitat
Dar coma mi-a tot dat un semn,
Mi-a cântat o poveste, un document
Iar eu, cuprins de alb sub luna zilei
Incerc sa mai infasor pe oase
Cate putin din ce sunt,
Din ce am fost si din ce vrei sa fiu...
Îngroapă-ma în bratele tale caci mi-e dor!