Zâmbetul

Eram
Și râdeam
În fața morții
Până în noaptea când
Moartea a râs și ea,
Cu râsul unei iubite,
Și atunci am știut
Că inima mea e în mâinile ei...
Acum doar sunt,
Într-o îmbrățișare,
Straniu de umană.

Silence

Any poem that's not turned into a song
Is a testimony of the inner silence,
That word-eating void resting behind cold eyes.
Should I loathe myself if you don't hear the melody?

Reflexie

Ține-mă cât mai strâns,
În îmbrățișarea ta,
Și oglindește-mă în fiecare zi,
Mai bun, mai fericit, mai omenesc,
Și eu voi încerca să lipesc,
Cât mai dibace,
Cioburile cu margini de sărut...

Ți-am lăsat un mesaj,
Dis de dimineață,
Cu suflarea pieptului meu
Ce-ți încălzea pielea,
Și mi-ai răspuns cu viață!

Saltul

nu ne puteți lăsa în urmă
cu secundele înfășurate de încheieturi,
oamenilor fără de inimă!
ne-au crescut gheare din suflet
și s-au agățat de viața
de care nu ne mai dăm drumul
și ne aventurăm acum în acest salt,
fără să privim înainte în oglindă...
suntem oamenii fără fețe,
vom lăsa o urmă!

Te iert, iubito

arta nu iartă
arta care nu-i artă
ci doar o hartă

Îndeajuns

Nu vreau să mor din nou,
Știu cum este să mori,
Mi-a fost îndeajuns o dată.
Vreau să fiu fericit,
Știu cum este să fii fericit,
Niciodată nu mi-a fost îndeajuns.

Acum nu sunt nici viu, nici fericit...

Cum te numești?

Mereu am crezut că numele meu,
Lipsit de consoane puternice,
A fost o incantație a vieții însăși,
Un strigăt neștiut de ureche,
Un hohot menit să mă stoarcă de vitalitate...
Am auzit constant o dovadă
A slăbiciunii mele, întunericul acuzator
Din spatele ochilor închiși,
Omul care se urăște din trup sau din suflet...
Silviu... pe cine încerc oare să impresionez,
Să înspăimânt,
Să inspir...?
Dacă nu ești atent, m-ai și pierdut în vânt...

How to disappear completly

I will crawl up inside me
more and more
because it's warm there...
I will implode, someday,
and you won't find me,
or maybe yourself
anymore...

Clișeul #20

Nonsensuri sentimentale,
Ca purecii de la televizor,
Mereu agitate,
Mereu zgomotoase,
Cântă undeva prin la,
Cu o octavă mai jos.
Dacă azi e luni, probabil e un la minor...

Clișeul #19

Apari în gândul meu
ca o alarmă pe care am amânat-o de prea multe ori
și îmi zgudui realitatea
și îmi spui să mă trezesc
căci dorm în mine,
dorm fără noi,
am tras toată pătura
și tu ai înghețat...

Dormim goi.
Ne trezim goi.
Adormim... goi

Povestea ochelarilor de cal negativist

nu pot să fiu un dascăl al vieții...
nu pot să învăț fericire,
nu pot să îți arăt cum să iubești lumea în care m-ai găsit.
nu pot să te ajut să te ridici
nu pot să zbor departe, cum ți-am promis...

nu știu răspunsurile potrivite,
nu știu cum să le găsesc.
nu știu ce va urma,
nu știu ce ne va apropia pentru totdeauna.
nu știu cine suntem...

Kintsugi

A trebuit să îmi rearanjez pielea...
Am negociat cu cicatricele mele
O modalitate să mă țină în viață,
Când ele ar fi trebuit de mult timp să putrezească și să moară.
Urăsc să-mi rearanjez pielea!
Nu sunt o sculptură, voi nu sunteți zei...
Cum poate asta să fie cel mai bun lucru pentru mine?
...să mă împuținez,
Pentru a fi mai mult, mâine...

Kintsugi

I had to rearrange my skin again...
I bargained with my scars
A way to keep me alive,
When all this time they were supposed to rot and die.
I hate to rearrange my skin!
I'm not a sculpture, you're not gods...
How can this be the best thing for me?
...leaving me with less,
Just to have more, tomorrow...

Clișeul #18

Mi-a pus capac!
Totul e pe dos...
Parcă aș fi
O plantă carnivoră,
Una din cele care și-au ratat cariera de saxofonist...

Cer prea mult, o rază de soare?

Clișeul #17

Apar din când în când,
La suprafața pielii,
Ca o rouă rece,
Un turist în trecere,
Și îmi promit să mă întorc la mine
Când mă voi recunoaște...

Sunt ceașca în care ea amestecă

Perdelele sunt niște fantome,
Cu ochi ca ai tăi,
Ce-mi bântuie vederea periferică
Și îmi aduc aminte de jocuri
Și de ascunzători,
De când ne căutam trupurile,
Dar ne ascundeam cu gândul...

Vântul rece și nerecunoscător
Mereu m-a ajutat să te recunosc
Pentru ca numai tu te îndoiai, după fiecare rafală,
Cum m-am îndoit eu de mine...

Hibernarea eului

nu mai sunt...
am adunat coli albe
și sânge uscat în vene
...copil uituc,
am uitat să fac cornete
și  să plec la vânătoare...

îmi aștept cuminte
primăvara mea de orășean,
să înmuguresc cumva,
să fiu,
cu colile pline de mâzgăleli
şi cu sângele înfuriat de tinerețe...

Clișeul #16

Ia foarfeca-n mână
Și taie
Câte puțin din mine,
Un bonsai încăpățânat,
Speriat de secetă...

Hug?

nu pot să las vina să-mi atârne pe umeri
când îmi caut ultimele firimituri de fericire
iar tu, din colțul tău rece, îmi descoși pașii...

mâinile mi se tem și-n strigăte mute mă roagă
să găsesc ceva ce-ar putea să strângă,
nu neapărat să adune, la piept...

Clișeul #15

Adâncimea rănilor mele
Nu este o poartă
Prin care poți ajunge mai ușor la mine...
Nu uita!
Eu te las înăuntru
Și tot eu te pot încuia acolo...

Nu te mai teme!