luni, 15 mai 2017

Clișeul #21

Cunosc toate aceste cuvinte
Pe care le tocesc de buze
Și le privesc cum ofilesc
Fără vreun strop de fapte.
Păstrez un colț de hârtie
Pe care îmi păstrez toate scuzele
Și îl ascund mereu altundeva
În cicatricea vie a zilei.
Bip. Bop. Beep beep.
Atât de metalic.
Atât de sintetic pe alocuri.
Reciclează-mă dacă mă vei arunca ...

vineri, 12 mai 2017

Poze de la lansarea volumului Scrum

A fost prima dată când mi-am citit poeziile în fața unui public. Am fost copleșit de emoții și am realizat că este foarte greu să îți rostești gândurile și cele mai profunde sentimente cu voce tare.





miercuri, 3 mai 2017

Notițe

Am liniște cu ecouri
Adunată-n cocoloașe
Rostogolită prin praf,
Dar nu praf de pământ
Ci praf de om făcut praf...

Sunt praf la scris!
Pierd atât de des idei
Prin locuri care nu sunt scalpul tău,
La fel cum mi-am pierdut romantismul
Prin alegerile nepotrivite de cuvinte.

Nu te îndoi de mine,
Nici măcar cât se îndoaie pagina ca să-ți amintești,
Rupe pagina și ia-o cu tine, dar nu o îndoi!
Cel mai bine ar fi sa uităm de îndoit
Și să ne gândim la întregit...

marți, 11 aprilie 2017

Am văzut un titlu mai bun pentru poezia asta

Deschide-ți larg ochii
Și înghite cu ploapele
Încă un apus
Care răsare la mișcarea ta de deget.
Deschide-ți larg ochii,
Pentru ca vezi prea repede totul.
Clipește din când în când
Sunt destule rele pe lume
La care să închizi un ochi
Atunci când va trebui să te simți
Mai bine față de tine.
Deschide-ți larg ochii
Și șterge-i de praf,
Ajunge cu privitul
După atâtea clișee,
Niciodată nu vei avea destule
Să umpli o carte.
Deschide-ți larg ochii
Și privește-te dintr-un alt unghi,
Judecă-te în altă limbă.
Deschide-ți larg ochii,
Nu muri în noaptea asta,
Cum va rămâne cu
Totul va fi bine?
Deschide-ți larg ochii...
Deschide-ți larg ochii,
Din nou
Și din nou,
Hai ca mai poți încă o dată, mai mult!
Deschide-ți larg ochii
Să ai motiv să îi închizi la loc,
Pentru că totul sângerează de sensuri,
Cum ar fi
Să-ți deschizi larg ochii...

Opinii

Cui îi trebuie
Alți ochi
Cu care să vadă diferit
Și o gură străină
Care să vorbească altfel
Despre aceleași lucruri
Care se găsesc în gloată?
Găleată, pardon.
Suntem toți într-o găleată
Care dă pe afară de diversitate...

duminică, 2 aprilie 2017

Frumusețe...

Frumusețe, ce dezastru efemer,
Închis în spatele gratiilor timpului...
Ar fi trebuit să mă vezi ieri,
Când încercam să-mi schimb bandajele,
De unul singur, de aproape doi ani singuri,
Răni interconectate sângerânde,
Îmbrățișări între suflete
Și coșmaruri lucide...

vineri, 17 martie 2017

Zâmbetul

Eram
Și râdeam
În fața morții
Până în noaptea când
Moartea a râs și ea,
Cu râsul unei iubite,
Și atunci am știut
Că inima mea e în mâinile ei...
Acum doar sunt,
Într-o îmbrățișare,
Straniu de umană.

luni, 20 februarie 2017

Silence

Any poem that's not turned into a song
Is a testimony of the inner silence,
That word-eating void resting behind cold eyes.
Should I loathe myself if you don't hear the melody?

sâmbătă, 18 februarie 2017

Reflexie

Ține-mă cât mai strâns,
În îmbrățișarea ta,
Și oglindește-mă în fiecare zi,
Mai bun, mai fericit, mai omenesc,
Și eu voi încerca să lipesc,
Cât mai dibace,
Cioburile cu margini de sărut...

Ți-am lăsat un mesaj,
Dis de dimineață,
Cu suflarea pieptului meu
Ce-ți încălzea pielea,
Și mi-ai răspuns cu viață!

duminică, 12 februarie 2017

Saltul

nu ne puteți lăsa în urmă
cu secundele înfășurate de încheieturi,
oamenilor fără de inimă!
ne-au crescut gheare din suflet
și s-au agățat de viața
de care nu ne mai dăm drumul
și ne aventurăm acum în acest salt,
fără să privim înainte în oglindă...
suntem oamenii fără fețe,
vom lăsa o urmă!

Te iert, iubito

arta nu iartă
arta care nu-i artă
ci doar o hartă


joi, 9 februarie 2017

Îndeajuns

Nu vreau să mor din nou,
Știu cum este să mori,
Mi-a fost îndeajuns o dată.
Vreau să fiu fericit,
Știu cum este să fii fericit,
Niciodată nu mi-a fost îndeajuns.

Acum nu sunt nici viu, nici fericit...

marți, 7 februarie 2017

Cum te numești?

Mereu am crezut că numele meu,
Lipsit de consoane puternice,
A fost o incantație a vieții însăși,
Un strigăt neștiut de ureche,
Un hohot menit să mă stoarcă de vitalitate...
Am auzit constant o dovadă
A slăbiciunii mele, întunericul acuzator
Din spatele ochilor închiși,
Omul care se urăște din trup sau din suflet...
Silviu... pe cine încerc oare să impresionez,
Să înspăimânt,
Să inspir...?
Dacă nu ești atent, m-ai și pierdut în vânt...

miercuri, 18 ianuarie 2017

How to disappear completly

I will crawl up inside me
more and more
because it's warm there...
I will implode, someday,
and you won't find me,
or maybe yourself
anymore...

luni, 16 ianuarie 2017

Clișeul #20

Nonsensuri sentimentale,
Ca purecii de la televizor,
Mereu agitate,
Mereu zgomotoase,
Cântă undeva prin la,
Cu o octavă mai jos.
Dacă azi e luni, probabil e un la minor...

duminică, 15 ianuarie 2017

Clișeul #19

Apari în gândul meu
ca o alarmă pe care am amânat-o de prea multe ori
și îmi zgudui realitatea
și îmi spui să mă trezesc
căci dorm în mine,
dorm fără noi,
am tras toată pătura
și tu ai înghețat...

Dormim goi.
Ne trezim goi.
Adormim... goi

Povestea ochelarilor de cal negativist

nu pot să fiu un dascăl al vieții...
nu pot să învăț fericire,
nu pot să îți arăt cum să iubești lumea în care m-ai găsit.
nu pot să te ajut să te ridici
nu pot să zbor departe, cum ți-am promis...

nu știu răspunsurile potrivite,
nu știu cum să le găsesc.
nu știu ce va urma,
nu știu ce ne va apropia pentru totdeauna.
nu știu cine suntem...

miercuri, 11 ianuarie 2017

Kintsugi

A trebuit să îmi rearanjez pielea...
Am negociat cu cicatricele mele
O modalitate să mă țină în viață,
Când ele ar fi trebuit de mult timp să putrezească și să moară.
Urăsc să-mi rearanjez pielea!
Nu sunt o sculptură, voi nu sunteți zei...
Cum poate asta să fie cel mai bun lucru pentru mine?
...să mă împuținez,
Pentru a fi mai mult, mâine...

Kintsugi

I had to rearrange my skin again...
I bargained with my scars
A way to keep me alive,
When all this time they were supposed to rot and die.
I hate to rearrange my skin!
I'm not a sculpture, you're not gods...
How can this be the best thing for me?
...leaving me with less,
Just to have more, tomorrow...

luni, 9 ianuarie 2017

Clișeul #18

Mi-a pus capac!
Totul e pe dos...
Parcă aș fi
O plantă carnivoră,
Una din cele care și-au ratat cariera de saxofonist...

Cer prea mult, o rază de soare?