(Cover album - Costin Chioreanu)
Albumul “Nord”,
este mai mult decât muzică. Am ascultat din nou
și din nou, căutând să înțeleg versurile, mințile și
sufletele din spatele melodiilor. Fiecare notă are un scop, fiecare
cuvânt a atârnat greu până și-a câștigat locul blestemat în
vers. Muzica celor de la Luna Amară pictează un război atât de
evident, la care nu mă gândesc niciodată pe cât ar trebui și
totuși, gândurile lor ard atât de puternic, cât să vedem o altă
lumină, în afară de cea a ecranelor care ne orbesc.
Din punct de vedere
instrumental, mereu le-am apreciat stilul celor din Luna Amară și
maturitatea cu care și-au ales aranjamentele. Fiecare melodie este
echilibrată și lipsită de excese. Solo-urile se potrivesc perfect
în contextul fiecărei piese. Este greu să despici firul în patru
și să vorbești despre un instrumental care este exact ce-ar trebui
să fie – suport pentru melodie și versuri. Cromatica acordurilor
susține perfect sentimentele transmise, iar riffurile încing
sângele în vene. Soundul caracteristic al trupei, condimentat cu
pasajele de trompetă, se situează între soundul heavy al Alice in
Chains și vibe-ul alternativ al celor de la A Perfect Circle.
Am doi ochi cu care
privesc totul. Unul privește în jurul meu, celălalt, privește în
mine. Fiecare ochi are vocea lui, atât de clară și de distinctă.
Asta simt atunci când ascult Luna Amară. Este de parcă în toate
piesele lor pot găsi liniștea necesară fiecărei voci să aibă
sens. Și totul capătă mai mult înțeles cu cât asculți mai
mult.
Vocea ochiului care
privește înăuntru, aparent tragică dar atât de îngrijorată și
conștientă de tot ce se întamplă, își pune întrebările
necesare cât să poată merge pe întuneric, printre oamenii goi.
Singurătatea devine singura opțiune viabilă, când colectivul
nu-ți oferă nicio șansă să te regăsești și să te vindeci.
Confirmarea societății, această boală contemporană, care îi
alienează de sinele autentic, fibră morală și un caracter
puternic, devine motivul pentru care să te îndepărtezi de cei care
nu-ți permit să respiri.
În timp ce mintea se
întinde în toate direcțiile din cauza neliniștilor, considerarea
și conșientizarea emoțiilor partenerului este ceva ce eu nu
reușesc să fac de fiecare dată. Versurile atinse de ploi negre
surprind îngrijorarea față de tăcerea celui de-alături.
Proiecția neliniștii proprii, marcată de războiul interior,
asupra liniștii celuilalt este motivul unui regret profund,
alimentat de frica unei dezamăgiri sau a unui eșec. Totuși
așteptările adunate de fiecare parte se transformă într-un
conflict tacit...
Evadarea de gândul care
zvâcnește zi și noapte se transformă într-o căutare a sinelui
eliberat de pierderi, întrebări fără răspuns și trăiri
copleșitoare. Dinamica disconfortului produs de anxietate, sub forma
unui val care se încheagă într-o smoala care atârnă greu în
piept, este cel mai eficient mod în care s-ar fi putut descrie acest
sentiment, pe când 'Capul prins în nord' este exact felul în care
mă simt atunci când mă gândesc prea mult la tot ce se întâmpla,
când ajung să mă distanțez de adevăr și de
realitate...
În orientul mijlociu,
războiul a făcut ca milioane de refugiați să fugă din calea
morții, pentru a căuta un alt viitor.
Golul din privirile lor, alimentat de toate ororile pe care le-au
văzut: moarte, pierderi și dezbrăcarea de identitate, este cea mai
profundă suferință a secolului acesta. Frica, lipsa speranței,
singurătatea, toate aceste sentimente nu ajung vreodată să fie
auzite de cei care aleargă și așteaptă o zi mai bună...
'Ce-a rămas viu?' –
aici am rămas fără răspuns. O întrebare atât de cuprinzătoare
de frici și griji, pusă pe un ritm alert, ca cel al fugii de sine.
În urma experiențelor aproape de moarte, această piesă capătă
și mai multă însemnătate în sufletul meu, fiecare vers fiind
unul din strigătele tăcute care m-au bântuit tot acel timp cât
încercam să mă întroc la o viață de mult pierdută. Am rămas
uimit de toate aceste piese și de cum reușesc cuvintele potrivite
să izoleze lucid acele gânduri și stări cărora nu le puteam da o
voce, fie din frică, fie din îmaturitate emoțională. Introspecția
este realizată atât de matur și controlat, iar intensitatea
sentimentelor este atât de puternică încât poți împrumuta cât
ai nevoie, ca să te descoperi, dacă din tine nu a mai rămas nimic
viu...
Cea de-a doua voce, a
ochiului care privește în jur, este una rațională, mult mai
explicită și ancorată în realitatea zilelor noastre, cu un
puternic caracter educativ îndreptat spre cei care nu
conștientizează ce se întâmplă în jur. Subiectul politic este
dezbătut dintr-o perspectivă subiectivă, cu o agresivitate și
intensitate susținută de argumente și experiențe personale.
Focurile vor ajunge să
fie răspunsul pentru toate guvernele și toți președinții care
doar perpetuează ciclul conducerii defectuoase, pe baza permisiunii
celor care-i acceptă tacit. Desconsiderarea populației și
manipularea acesteia pentru interesul propriu va atrage la urma ei o
reacție karmică, inevitabilă. Vocea nesupunerii civice îndeamnă
toată lumea să-și pună întrebări și să reacționeze la
injustiția care se întâmplă în acest moment în țară. 'Think
for yourself, question authority!'... Acest imn al revoltei îmi
încălzește pumnii și oferă o voce clară celor care înțeleg
dar până acum au ales să tacă!
Acest sistem în care
trăim este proiectat să ne țină ocupați. Mașinăriile și
cimentul ne țin captivi într-o cușcă mentală din care nu se
dorește să ieșim și să vedem ce se întâmplă în jurul nostru.
Oamenii care ne conduc sunt paravanul de siguranță, cartonul pus în
geam, care ar trebui să mențină tăcerea. Societatea se află în
acest boom al evoluției în virtual și ritmul piesei îmi sugerează
că se așteaptă o implozie, nefiind posibil să se susțină
această iluzie la infinit... 'Până cââââând?'
Să exiști într-o lume
injustă, să observi și să înțelegi tot ce se întâmplă are un
efect nociv asupra minții... Oboseala și neliniștea se adună și
se manifestă puternic în viața de zi cu zi, iar cum situația nu
se îmbunătățește, apar insomniile. Această ciclicitate
bolnăvicioasă, exprimată prin repetarea ca un ecou a versurilor,
este doar o subliniere a faptului că sistemul crează continuu
evenimente menite să te distragă și să te țină sub control.
Confuzia și agonia generată de acest ciclu sunt exprimate în piesă
prin ritmul alert și interludiul vocal de la sfârșitul piesei.
Un mesaj atât de de
simplu pentru ascultător este acela de a accepta adevărul despre
lumea nebună în care trăiește și de a avea curajul să o
înfrunte, fără să se mintă, fără să se amăgească. Simt
versurile acestea ca o ciupitură puternică, un reminder, să mă
trezesc din iluzia în care mă adâncesc atunci când încerc să mă
întegrez în acest 'matrix' în care trebuie să funcționăm. În
prima parte a piesei se lansează un îndemn la autocunoaștere,
absolut necesară pentru a te înțelege și a-ți dezvolta
autocontrolul de care ai nevoie pentru a face față tuturor
lucrurilor care se aruncă înspre tine.
Toată experiența de
viață adunată în versuri este doar unul multele unghiuri prin
care poți alege să privești viața. Important este să fii tu, să
fii om... Caracterul educativ al piesei se aseamănă cu o discuție
cu un tată care nu vrea să impună alegerile proprii asupra
copilului, dar care-și oferă suportul emoțional necondiționat –
un mod sănătos de-a crește și educa un copil. 'Liber! Respiră!'
îmi aduce aminte de resuscitarea cu electrosocuri, o procedură care
poate să readucă un om la viață, aici, aducerea înapoi la sinele
autentic, la natura bună a omului, nealterată de societatea
contemporană...
Un final rece, nocturn și
retoric, închide albumul. Câteva întrebări rămân ca o concluzie
amară: 'cât mai poți să suporți farsa ce-o jucăm?', 'cât crezi
că putem să ne mințim?'...
