Clișeul #27

umple-ți în fiecare zi
coastele
cu toate acele cutii
ale noului tu...
nu arunca niciun ambalaj
că poate trebuie
să returnezi ceva
o zi proastă,
o mânie nejustificată,
gelozia instinctuală,
orice-ar fi
și tu nu ești...

Clișeul #26

Orbi, ne înfuriem la ziduri goale, 

Acum când parolele
Care trebuiau să ne separe de ei
Ne separă de noi...

Clișeul #25

De când cerul meu
S-a întunecat
Într-u' spațiu?
Lumea asta devine prea mică
Să mai rămân
În costumul meu de scafandru.
Trebuie să îmi pun
Casca de astronaut,
Și să mă avant
În necunoscut.

Curaj, curcanule intergalactic, că te tai!

Clișeul #24

mi-am ales un singur val
și-l tatuez pe braț,
împreună cu prima sistolă
pe care mi-ai grăbit-o,
cu al tău sărut.

Clișeul #23

Parfumul tău
Îmi sună atât de cunoscut,
Parcă îl și văd
Cum s-a împletit cu mine
De atâtea ori...

Iubirea e un amestec neomogen,
Plin de cocoloașe, sub cearșafuri.

Natural

Nu există liniște,
Natura nu cunoaște liniștea.
Natura în sine este liniște.
...ca atunci când sunt vocea ta
Și mersul tău zgomotos prin casă.

Existăm în fiecare moment
Și ne teleportăm infinit mâine
Și cumva nu suntem...
Mereu călători, mereu pierduți,
Tot mai aproape de sfârșit...

-_-

copilul închide ochii 

și nu se mai ascunde ca de obicei,

copilul închide ochii

și își întoarce inima de la familie,

de la razboi, de la cămin...

copilul închide ochii

și pleacă înspre căldura orizontului,

copilul închide ochii

și sărută pentru prima dată,

copilul închide ochii

pentru primul său război,

copilul închide ochii

și nu se mai trezește copil...

Erosiunie

Am strigat de la capătul lumii
Cât m-au ținut plămânii
Și am privit cum vântul a rupt din mine
La fel cum rupe din piatră, deșert...

Mă rog după fiecare răsărit
Să înflorești din nou.

Teoria evoluției și bestiile dispărute în îmbrățișări

Nu te mai mișca atât
Că mă chinui să îți dau părul după urechi,
Cu mâinile mele de dinozaur.

Am ajuns până în acest moment
Și am crescut și aripi,
Și tren de aterizare,
Aproape tot ce aveam nevoie
Să supraviețuiesc în civilizație.

Lucrez de câțiva ani la o inimă,
Tot șlefuiesc în om viu,
Să te pot păstra mereu în ea...

Clișeul #22

lacurile mele nu sunt niște mimi care mă strigă,

arborele mi-a fost toaletat prea devreme de către instituțiile acreditate,

din cuiburi mi-au fost alungate mierlele de miere,

maidanezul negru ce mă urmărește și-a pierdut libertatea...

aș dona tot la cei săraci

sunt mai sărac în fiecare dimineață,

cred că merit și eu ceva,

încă o zi...

am vrut să dau un pumn în perete...

de ce am construit pereți?

de ce am dărâmat pumni?

ce va rămâne din furia mea?

lovește-mă!

mă sufoc aici...

Clișeul #21

Cunosc toate aceste cuvinte
Pe care le tocesc de buze
Și le privesc cum ofilesc
Fără vreun strop de fapte.

Păstrez un colț de hârtie
Pe care îmi păstrez toate scuzele
Și îl ascund mereu altundeva
În cicatricea vie a zilei.

Bip. Bop. Beep beep.
Atât de metalic.
Atât de sintetic pe alocuri.
Reciclează-mă dacă mă vei arunca ...

Poze de la lansarea volumului Scrum

A fost prima dată când mi-am citit poeziile în fața unui public. Am fost copleșit de emoții și am realizat că este foarte greu să îți rostești gândurile și cele mai profunde sentimente cu voce tare.

Notițe

Am liniște cu ecouri
Adunată-n cocoloașe
Rostogolită prin praf,
Dar nu praf de pământ
Ci praf de om făcut praf...

Sunt praf la scris!
Pierd atât de des idei
Prin locuri care nu sunt scalpul tău,
La fel cum mi-am pierdut romantismul
Prin alegerile nepotrivite de cuvinte.

Nu te îndoi de mine,
Nici măcar cât se îndoaie pagina ca să-ți amintești,
Rupe pagina și ia-o cu tine, dar nu o îndoi!
Cel mai bine ar fi sa uităm de îndoit
Și să ne gândim la întregit...

Am văzut un titlu mai bun pentru poezia asta

Deschide-ți larg ochii
Și înghite cu ploapele
Încă un apus
Care răsare la mișcarea ta de deget.
Deschide-ți larg ochii,
Pentru ca vezi prea repede totul.
Clipește din când în când
Sunt destule rele pe lume
La care să închizi un ochi
Atunci când va trebui să te simți
Mai bine față de tine.
Deschide-ți larg ochii
Și șterge-i de praf,
Ajunge cu privitul
După atâtea clișee,
Niciodată nu vei avea destule
Să umpli o carte.
Deschide-ți larg ochii
Și privește-te dintr-un alt unghi,
Judecă-te în altă limbă.
Deschide-ți larg ochii,
Nu muri în noaptea asta,
Cum va rămâne cu
Totul va fi bine?
Deschide-ți larg ochii...
Deschide-ți larg ochii,
Din nou
Și din nou,
Hai ca mai poți încă o dată, mai mult!
Deschide-ți larg ochii
Să ai motiv să îi închizi la loc,
Pentru că totul sângerează de sensuri,
Cum ar fi
Să-ți deschizi larg ochii...

Opinii

Cui îi trebuie
Alți ochi
Cu care să vadă diferit
Și o gură străină
Care să vorbească altfel
Despre aceleași lucruri
Care se găsesc în gloată?
Găleată, pardon.
Suntem toți într-o găleată
Care dă pe afară de diversitate...

Frumusețe...

Frumusețe, ce dezastru efemer,
Închis în spatele gratiilor timpului...
Ar fi trebuit să mă vezi ieri,
Când încercam să-mi schimb bandajele,
De unul singur, de aproape doi ani singuri,
Răni interconectate sângerânde,
Îmbrățișări între suflete
Și coșmaruri lucide...

Zâmbetul

Eram
Și râdeam
În fața morții
Până în noaptea când
Moartea a râs și ea,
Cu râsul unei iubite,
Și atunci am știut
Că inima mea e în mâinile ei...
Acum doar sunt,
Într-o îmbrățișare,
Straniu de umană.

Silence

Any poem that's not turned into a song
Is a testimony of the inner silence,
That word-eating void resting behind cold eyes.
Should I loathe myself if you don't hear the melody?

Reflexie

Ține-mă cât mai strâns,
În îmbrățișarea ta,
Și oglindește-mă în fiecare zi,
Mai bun, mai fericit, mai omenesc,
Și eu voi încerca să lipesc,
Cât mai dibace,
Cioburile cu margini de sărut...

Ți-am lăsat un mesaj,
Dis de dimineață,
Cu suflarea pieptului meu
Ce-ți încălzea pielea,
Și mi-ai răspuns cu viață!

Saltul

nu ne puteți lăsa în urmă
cu secundele înfășurate de încheieturi,
oamenilor fără de inimă!
ne-au crescut gheare din suflet
și s-au agățat de viața
de care nu ne mai dăm drumul
și ne aventurăm acum în acest salt,
fără să privim înainte în oglindă...
suntem oamenii fără fețe,
vom lăsa o urmă!