Clișeul #38

Mă dau dispărut!
Nu mă mai regăsesc
În ultimele luni-
Fără soare
Ultimii ani-
Fără culoare
Ultimele răsuflări
Oftare...

Timp, pentru tine

timp, ești doar un simplu joc,
atunci când sunt cu tine,
între palme...
timp, mă apuci strâns de mijloc
și mă -nvârți în taine
fără nume...

simt, cum mă faci să-ngheț în loc
și să renunț la tot
pentru timp...
simt, cum mă faci s-arunc în foc
tot ce simte-n min'
pentru tine...

Let's make a deal!

would you like to go
for whats behind
scar #1?
choose wisely!

Clișeul #37

Ochii tăi își schimbă culoarea
În funcție de cum te simți.
Cu ochii mei închiși am realizat
Că nu te mai simțeai acasă...

Clișeul #36

petrec prea mult timp
cu controlul manual al respirației
pornit
pe schimbări în bine, lucruri mărețe,
nemaivazute
pentru ca probabil am leșinat,
uitând să respir...

Clișeul #35

Voi aduna totul într-un cântec
Și-l voi asculta când luna apare.
Îți voi scrie numele pe spatele unei poze
Și o voi uita sub soare...

Cândva mă voi întoarce în gând,
Dar mereu mă vei aștepta cu spatele întors.
Poate voi găsi, așa, flămând,
Pentru zilele ce mi-au rămas, un rost...

Păsări ciudate sunt oamenii,
Prea grei pentru câte două aripi...
Inima în pumn, privind printre degete,
Ciclopi mândri, cuiele-s adânci în tălpi.

Clișeul #33

Hei! Vino pe la mine
Și rămâi peste noapte,
Dar adu-mi neapărat
Liniștea aceea,
Pe care pot adormi,
Fără să mă tem.
Urechile-mi sună
În continuu
A ceva familiar
Aceeași zi, de ani încoace,
Aceeași voce,
În rătăciri mă întoarce...

Clișeul #34

Ochiul meu dominant
Te-a țintuit în pat,
Cu privirea,
Și te caut,
Cu anticipare,
Să te zbați
Sub șoaptele mele.

Fiori de flori

topește-mă din stânca
în care sunt prins!
decupează fără griji în jurul
fiorilor din inima mea,
fiorduri grozave,
care se îndreaptă spre
groaza de-a rămâne aici...

cu mâinile tale de zeiță
sigur ai putea să-mi faci
un urcuș, un culcuș,
în pieptu-ți unde-mi 

cânt c-un arcuș
fiorii de-a rămâne mereu
cu tine...

Clișeul #32

trăiesc în inima orașului
și sunt atât de departe
de ceva cu adevărat viu
încât încerc să mănânc
un fruct, o legumă, ceva,
orice ar fi fost cândva
suficient de viu cât să-mi lase
un gust plăcut în gură,
o minciună acceptabilă,
o amintire colorată,
acum, când totul e mort
în jurul meu,
iar tu,
îmi mănânci zilele...

Nu pleca, se face frig

Rana se vindecă
Iar cicatricea strânge
La pieptul ei
Totul din jur...

O rană sărută altă rană
Iar cicatricea nu mai strânge,
Ci tu mă strângi acum
Și nu regret
Că mă aduni în piept
Și ne vindecăm
De tot din împrejur...

Poate mă voi smulge cândva
Din pieptul tău,
Iar tu vei zbura,
Pasăre din pumnul meu,
Când vei revedea rana la loc,
Vie și sărutândă,
Necuprinsă și sângerândă...

Bezzznă

atât de multă tensiune
îmi transpiră prin sfârșitul degetelor,
sfori rupte și păpuși libere,
cântăm cumva, aiurea,
numai în minor,
și zâmbim unul celuilalt
în miezul nopții,
când nu se văd greșelile
și totul se simte atât de bine,
atât de găsiți și
tot mai rătăciți,
tot mai aproape,
tot mai rece în exterior
tot mai ard în interior!

Îmbracă-mă

Aș sta acolo,
Ca un animal rănit,
Privindu-te aprins.
Aș sta acolo,
Întins pe pat,
Sângerând...
Ai smuls din mine
Ani de nopți și zile,
Și m-ai lăsat descusut
Când ai plecat,
Să mă cuprind,
Privindu-te,
De-acolo, din pat...

Clișeul #31

Încerc să privesc,
să conturez frumusețea,
Și urmăresc cu degetul,
Ca un copil,
Conturul chipului tău...

Pierdut în sensuri

m-am străduit

și am reușit să inventez ziua de 18 ore

în speranța că te voi vedea mai mult

sau mai des, mai devreme,

sau măcar azi...

m-am străduit,

atât de mult, încât nu am văzut

că nu mai adorm, nu mai visez,

tot stau și șterg,

scriu din nou,

corectez și scriu iar.

vreau să iasă bine.

munca distruge tot ce am simțit cândva

dar măcar munca este apreciată,

înțelegi tu, cât timp eu mă chinui să înțeleg

de ce nu pot să apuc toate aceste sentimente

și să le păstrez mai mult decât o scânteie

pe care o pierd imediat,

și care nu aprinde nimic,

și mă lasă în frigul ăsta,

cu toate geamurile deschise

și toate opiniile care șuieră în jurul meu

și tot trântesc ușile și se supără

pe singurul lucru care e al meu,

de care tot ei sunt responsabili. 

nu pot să tac. știu, pentru că nici tu nu poți.

primul om care a vorbit vreodată

ne-a osândit la altceva în afară de liniște.

nu-mi place.

nu vreau. dar trebuie să aleg ceva.

ai ajuns până aici?

dacă da, vezi cum se leagă totul?

se leagă de mine, fiecare lucru mic,

și se leagă unul de altu,

verigă cu verigă,

și atârn de planetă,

înlănțuit. 

Îngeri și demo-uri

aripile par să mă strige
de pe spinare,
de parcă au fost tăiate,
smulse,
sau puse pe omul greșit.
nu vorbesc păsărească,
dar încerc să înțeleg...

nu am vrut aripi
nu am vrut nici coadă și coarne,
să dansez, să degenerez:
brațe și picioare ridicate-n aer
intuneric și vibrații...
nu vreau nimic
n-am vrut asta.

Clișeul #30

aici sunt!
împinge-mă,
răstoarnă găleata,
și mai dă-i o speranță
șoarecelui prins...

Ce fac cu viața mea când nici măcar un titlu potrivit nu găsesc?

am încercat de atâtea ori să nu mor
la sfârșitul romanului meu autobiografic.
mi-am imaginat fiecare posibilitate
am încercat să schițez orice alt destin...
sunt frânt, în mii de bucăți,
litere pe hârtie,
bucăți negre din sufletul meu neîndemânatic.
am scris cu picioarele,
unde m-au dus până acum,
pe unde mă rătăcesc în gând,
amintiri redesenate de o mână din ce în ce mai tremurândă
sub supravegherea ochiului din ce în ce mai încețoșat...

Trailer prost

Nu mai dansăm.
Nu mai mergem în aceleași locuri.
Nu mai stăm împreună.
Mai degrabă ne târâm 

Și mârâim unul la altul
Și nu înțelegem nimic din ce spunem
Că totul explodează în jur.
Suntem la cinema,
Ascunși în spatele scaunelor,
Fiecare pe filmul lui.

No comment

Un mut m-a învățat să spun te iubesc
În limbajul semnelor pe care puțini le înțeleg.
Și de fiecare dată când ma amuțești
Te strâng în brațe și mă câștig la pieptul tău...