Si s-a intamplat. Una din putinele zile in care nu mergeam cu castile in urechi. M-am lasat in ritmul strazii duble pe care goneau rapid masinile straine orasului asta. Cerul inca era albastru si soarele se pregatea sa apuna in spatele cladirilor reci si umbroase. Copacii abia au inceput sa prinda frunze si totul incepea sa cante in vant, fiecare creanga cu melodia ei.
Era cald dar totusi nu atat de cald cat sa nu-mi port una din camasile mele preferate. Cum soarele apunea si caldura zilei se transforma intr-o zapuseala placuta, inabusitoare de amintiri, m-a lovit. Vara trecuta avea acelasi miros, aceeasi moleseala in aer care te trimitea in plimbari lungi sub soarele puternic. M-am oprit putin si toate acele amintiri m-au cuprins, lasandu-ma cu gura cascata. Am inchis ochii si am respirat adanc. Briza aceasta purta parfumul Ei. Zilele acelea in care te strangea la pieptu-i putin umed si acel parfum ce ti s-a intiparit in mansarda. Soarele printre copaci stralucea ca firele Ei de par in apus. Strigatele copiilor de pe fundal iti aduceau aminte de libertatea inocenta ce ai pierdut-o odata cu prima zi de scoala dar iti aminteau si de vacanta din primele zile de vara. Te-ai lasat dus de vant in acest vis trecut. Un zambet ti s-a asternut pe fata cum un puf zburator ce fagaduieste dorinte ti se aseaza pe umar dupa care zboara-n departari.
Trecuse prea mult timp de cand nu mai mirosisem vara. Toate acele picaturi de apa ce se usuca dimineata pe asfaltul prafuit sau serile racoroase cu apus portocaliu si parfum de frunze tinere. Cate amintiri !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu