Caini si demoni

Zburam deasupra pamantului si vorbeam cu vantul. Nu stiam in ce veac sunt sau cine conduce lumea. Au trecut ani de cand inchisesem ochii in negura spatiului. Trezit de soapte, m-am intors din somul vesnic. Aripile mi se prafuira si vantul nu mai suflase de mult printre penele de aur alb.
-  Duh al veacului, vino si invata-ma obiceiurile ce le-am uitat, secretele ce s-au schimbat si legea ce odata am incalcat !
- Revelatia ti-a fost interzisa inger alungat ce esti, afla singur raspunsurile ce le cauti !

Am plecat din inaltul cerului si am invatat sa zbor din nou in spatele Lunii. Am intrebat-o daca a mai urlat cineva dupa ea asa cum am facut-o in acea ultima noapte. Umbra ei m-a invatat sa nu mai zambesc. Praful si pietrele mi-au sflefuit sufletul si lumina ei rece m-a invatat sa cunosc.

Pluteam deasupra lumii ce m-a alungat. Ochii inca nu stiau ce sa caute asa ca au privit tot. Am vazut un fluviu mare. Lumea se schimbase. Acest fluviu facea inconjurul lumii si era prea mare ca sa il vezi pe tot dintr-o singura privire. Apele lui erau molcome, nu se agitau si nu se inegreau de la pamantul ce-l stavilea. Imi dadea impresia ca nimic nu l-ar putea seca vreodata. Imi dadea impresia ca ma cheama sa ma scald in el, sa-i gust apele dulci si sa ma arunc in curent pana cand ma inghite tot si imi vor creste branhii sa pot respira. Pe malurile nisipoase si uscate se tot plimbau umbre. Nu puteam sa le vad de sus asa ca m-am coborat printre ei sa vad mai bine. Erau caini. Slabi, insetati, multi. Rataceau de-alungul malului sperand sa poata bea putin din rau. Pe ambele maluri, toti stateau departe de parca le era frica de ceva.
- Tu, spurcatura din pamant si suflare, de ce nu bei daca iti este sete ?
- Nu putem sa bem cand vrem, trebuie sa asteptam momentul potrivit, fluviul stie, nu putem sa bem cand vrem.
- Cum adica ?
- Fluviul ne-a spus: Beti cand va voi da voie, apa mea este o binecuvantare pentru voi si nu puteti sa beti singuri. Gasiti-va un partener pe malul celalalt si in acelasi timp aruncati-va in apele mele. Atunci veti fi satui si setea va disparea in apele mele.
- Cum v-a spus fluviul sa faceti asta ? Doar nu vorbeste, nu ?
- Noaptea, cantam si urlam la Luna. Luna ne ajuta. Strigatele noastre le spune fluviului si acesta ii raspunde Lunii.
Pana la urma Luna nu a ramas singura, se pare ca s-au gasit bestiile astea sa vorbeasca cu ea.
- Si ? Ce va spune Luna ?
- Luna ne-a spus: Nu va aruncati singuri in ape ca va scuipa si va alunga. Nu mintiti ca sa puteti bea din ape. Nu va aruncati doi de pe acelasi mal ca va scuipa si va alunga. Nu va usurati in ape ca se infurie si va alunga. Nu va aruncati pe celalalt mal cu aripi din frunze sau pe sub ape, prin tunele, ca se infurie si va alunga.
- Dar unde va alunga ?
Deodata am vazut cum bestia e cuprinsa de frica, incepe sa tremure si sa balbaie cuvintele.
- Ne alunga ...  laa ... la ..la demoni.
Demoni ? Cum de nu i-am vazut pana acum? Se pare ca sunt departe, in taramul intunericului. Bestiile au fugit de mine dupa ce nenorocitul acela mi-a spus de demoni. Nu mai aveam alta sansa decat sa imi iau zborul din nou si sa pornesc spre ei. Poate raspunsul acestei lumi schimbate il voi gasi acolo.

Aerul se schimbase. Simteam ceva ciudat in vantul ce batea din ce in ce mai furios. Parca vroia sa imi suiere la ureche sa ma indepartez de cautarea mea si sa raman in soare, langa ape. Am inceput sa vad umbre si mai stranii, mai mari, mai puternice. Erau mai multe decat umbrele bestiilor de pe maluri. Invaluit in fum si nori negri, un munte incepea sa apara in fata mea . Era urias si totusi nu-l puteam vedea din departari. Trebuia sa intru in tinutul lui ca sa mi se arate. Puterea lui o puteam simtii inainte sa pasesc pe pamantul negru-albastrui. Blestemul pe care am pus picioarele mi-a aratat in ce raceala a picat lumea cat am dormit. In jurul meu se adunau bestii din ce in ce mai urate, mai puternice, mai sinistre. Semanau cu cele de pe langa rau dar imi aminteau mai mult de demonii din 'primele clipe'.
- Cine sunteti ? am indraznit sa-i intreb pe cei ce se adunasera in jurule meu, atrasi de aripile stranse intr-o sclipire.
- Noi suntem demonii. Cei ce conduc lumea.
- Voi conduceti lumea ?
- Da ! Muntele este fortareata noastra, sursa noastra de putere.
- Ce putere ? Cum de sunteti atat de multi ? Cine va conduce ? Ce este muntele ? Ati baut cumva din rau ?

Ii auzeam soptind intre ei : Strainul are multe intrebari, se pare ca nu cunoaste randuirea lumii. Sa il ducem la Cel Maret, poate il va lumina si nu va mai cutreiera taramul cu intrebari si sclipiri de foc din aripi. Stiind ce ma asteapta, m-am lasat dus de ei inspre munte. Picioarele l-au urcat cu greu, imediat m-am umplut de sange, stanca imi taiase carnea si nu puteam sa zbor pentru ca vroiam sa aflu ce aveau de spus acesti demoni. O pestera luminata cu foc apare in fata mea. Garzi imense o pazeau si uriasi de piatra stateau de-o parte si de alta a drumului. In fata mea, un tron se ridica, tepi de metal cenusiu stralucesc in lumina focului ce inegreste peretii de granit si calcar. O piele rosie il acoperea si pe el statea un zburator ca si mine. Aripile ii fusesera taiate si acum nu mai avea decat niste oase negre ce ii crescusera in loc. Parul ii era dat pe spate si nu parea sa fie surprins ca vin.
- Eu sunt Cel Maret, bine ai venit in pestera mea.
- Salutari, eu sunt Cel Alungat. Ce este acest loc ?
- Hmm, Cel Alungat, am auzit povesti despre tine, a fost mult timp de atunci. Acesta este muntele meu, Ura.
- Ura ? Ce legatura are acel vechi demon cu muntele asta ?
- Eu sunt acel demon. Eu conduc acum lumea. Toata lumea ma venereaza, toti cei alungati de fluviu vin la mine. Eu sunt putere pentru cei slabi si toti se hranesc din puterea mea pentru ca eu sunt Cel Maret !
- Ce putere ? Ura ta nu a fost niciodata o putere! A fost distrugere si moarte.
- Asta a fost atunci, pe vremurile acelea eram nimic, acum m-am ridicat din intuneric si am devenit conducatorul lumii.
- Cum de poti da putere prin ura ?
- Se vede ca ai dormit prea mult ... Lumea s-a schimbat. Toti vin la mine pentru ca fluviul ii ineaca. Putini invata sa inoate odata ce se arunca in apa. Cei ce nu reusesc, sunt scuipati muribunzi pe maluri si lasati in soare sa moara pana cand noaptea, minionii mei vin si ii aduc in pestera. Aici ii invat sa supravietuiasca. Ii iau din acea multime de animale proaste si slabe, ii invat sa se fereasca de durere si sa nu se mai inece in rau. Le dau putere, ii invat indiferenta si ii recladesc din ura. Dupa ce noaptea trece, dimineata poti sa vezi cum se ridica puternici, demoni, gata sa bantuie liberi prin lume.
- Dar bestiile de pe langa fluviu nu fac nimic in legatura cu asta ?
- Ele nu pot vedea ca cei ce odata erau sa moara acum sunt niste demoni. Ei nu vad prin carne si vorbe. Ei ii considera tot unii de-ai lor si de multe ori se arunca in rau pentru ei, incercand sa inoate cu demonii mei.
- Astea-s minciuni, cum de nu se infurie apele si ii alunga ?
- Apele nici nu stiu ca ei nu se cufunda sub valuri. Ei merg pe mal de-alungul bestiilor ce incearca sa inoate si le leaga cu o sfoara de vorbe si promisiuni, si ii trag prin ape pana cand sunt scuipati afara si alungati spre muntele meu . Mai devreme sau mai tarziu, mai toti ajung la munte. Doar cei care invata sa inoate si nu se despart in valuri scapa.

Incepusem sa prind ideea lumii in care m-am trezit. Toti incearca sa isi astampere setea, sa bea din ape. Putini reusesc din prima si ajung sa fie exilati in ura si indiferenta dupa care se intorc sa-i bantuie pe cei care inca nu au gustat acest amar. Soarele-i arde pe cei care stau pe langa ape si nu fac nimic, iar intunericul ii ingroapa pe cei care ajung sa slujeasca muntelui. Eu ? Ma bucur ca nu sunt supus trairilor unei bestii de carne si suflare. Ma bucur ca pot sa zbor departe de aceasta lume. Pentru ca nu as vrea sa ma inec in raul Iubire sau sa ma ratacesc in pesterile muntelui Ura .